Abrahám a crezut în Dumnezeu, Ioan 8:46-59

Data postării: 31.03.2020 08:18:27

Duminica Judica, a cincea Duminică din Post. Predică Rev. Sorin H. Trifa

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. Iubiți credincioși, în mila lui Dumnezeu, astăzi suntem în cea de-a cincea Duminică din cele șase pe care sezonul Postului le are. În calendarul Bisericii noastre, această zi poartă numele de Duminica Judica, nume care provine de la expresia în limba latină: ”judeca me, Deus” așa cum o regăsim în Psalmul 43:1 unde citim, în limba română citim: ”Judecă-mă, Dumnezeule, şi apără-mi cauza”. Textul pentru predica acestei Duminicii este din Ioan 8:46-59.

”⁴⁶Cine dintre voi mă poate acuza de păcat? Dacă spun adevărul, de ce nu mă credeţi? ⁴⁷Cine este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; pentru aceasta voi nu ascultaţi, pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu”.⁴⁸Iudeii au răspuns şi i-au zis: „Nu spunem noi bine că eşti samaritean şi că ai diavol?”. ⁴⁹Isus a răspuns: „Eu nu am diavol, dar îl cinstesc pe Tatăl meu, iar voi nu mă cinstiţi pe mine. ⁵⁰Totuşi, eu nu caut gloria mea; este cineva care o caută şi care judecă.⁵¹Adevăr, adevăr vă spun: dacă cineva va păzi cuvântul meu, nu va vedea moartea în veci”. ⁵²Iudeii i-au spus: „Acum ştim că ai diavol! Abrahám a murit; profeţii de asemenea, iar tu spui: «Dacă cineva va păzi cuvântul meu, nu va vedea moartea în veci». ⁵³Oare eşti tu mai mare decât părintele nostru Abrahám, care a murit? Şi profeţii au murit. Cine te crezi?”. ⁵⁴Isus a răspuns: „Dacă eu mă glorific pe mine, gloria mea nu este nimic. Tatăl meu este cel care mă glorifică, el, despre care voi spuneţi: «Este Dumnezeul nostru». ⁵⁵Dar voi nu l-aţi cunoscut; însă eu îl cunosc şi, dacă aş spune că nu-l cunosc, aş fi asemenea vouă, un mincinos. Însă îl cunosc şi păstrez cuvântul lui. ⁵⁶Abrahám, părintele vostru, s-a bucurat că va vedea ziua mea. A văzut-o şi s-a bucurat”. ⁵⁷Atunci iudeii i-au spus: „Încă nu ai cincizeci de ani şi l-ai văzut pe Abrahám?”. ⁵⁸Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: mai înainte de a fi fost Abrahám, eu sunt”.⁵⁹Atunci ei au luat pietre ca să arunce în el. Dar el s-a ascuns şi a plecat din templu”

Dragii mei, pericopa din această Duminică este una deosebit de complexă, motiv pentru care, aproape fiecare verset poate să fie sursă pentru mai multe predici. Intenția mea pentru această Duminică este să ne concentram asupra unui verset aparte. Domnul Isus Cristos spune astfel: ”Abrahám, părintele vostru, s-a bucurat că va vedea ziua mea. A văzut-o şi s-a bucurat”” (Io.8,56). Am ales să mă concentrez asupra acestui verset deoarece aici găsim expusă una dintre cele mai minunate învățături pe care Biserica Lutherană a readus-o în prim-plan după ce timp de multe secole a fost mutilată în timpul Evului Mediu.

Sfântul Apostol Paul le scrie credincioșilor din Roma astfel: ”De fapt, ce spune Scriptura? „Abrahám a crezut în Dumnezeu şi i s-a considerat [aceasta] ca justificare” (Rom.4,3). Dragii mei, Sfântul Patriarh Abrahám este folosit aici de către Sfântul Apostol Paul pentru a preda creștinilor o frumoasă lecție de teologie care are în obiectiv doctrina despre justificare numai prin credință. Credința în promisiunea lui Dumnezeu este canalul prin care harul lui Dumnezeu vine la noi și lucrează mântuirea în noi. Despre Sfântul Patriarh Abrahám știm foarte bine faptul că el nu a fost în sinea lui un om drept, un om lipsit de păcat. Din contră, el a fost un păcătos asemenea fiecăruia dintre noi. Ceea ce Sfântul Apostol Paul spune în epistola sa nu este că Sfântul Patriarh Abrahám a fost un om care a trăit o viață fără păcat ci că el a fost un om care a crezut în promisiunile pe care Dumnezeu i le-a făcut și a așteptat cu credință ca aceste promisiuni să se împlinească în viața lui, chiar dacă era un păcătos. Scriptura ne spune faptul că această credință i-a fost socotită ca neprihănire ci nu faptele sale.

Detalii despre Sfântul Patriarh Abrahám citim în cartea Genezei. Acolo descoperim faptul că Dumnezeu i-a promis Sfântului Patriarh Abrahám faptul că din copilul care se va naște din el va fi cel din care, după veacuri, va ieși Mesia, Salvatorul lumii. Dar, dragii mei, promisiunea unui fiu pentru Sfântul Patriarh Abrahám nu a venit imediat și nici în condiții normale. Iată ce ne spune Sfântul Apostol Paul: ”fără a slăbi în credinţă, nu s-a uitat la trupul său aproape mort de acum – avea aproape o sută de ani – şi nici la sânul neroditor al Sárei, n-a şovăit cu neîncredere, ci, în faţa promisiunii lui Dumnezeu, s-a întărit în credinţă dând glorie lui Dumnezeu, convins pe deplin că cel care a făcut promisiunea poate s-o şi împlinească” (Rom.4,19-21).

Dragii mei, Sfântul Patriarh Abrahám a crezut cu tărie faptul că Dumnezeu este bun în ciuda oricăror aparențe și situații cu care se confrunta. El credea cu tărie faptul că Dumnezeu este de încredere și, din acest motiv, Sfântul Patriarh Abrahám a preferat să își reprime emoțiile și rațiunea în favoarea promisiunilor lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Paul are în vedere exact acest aspect atunci când spune: ”sperând împotriva oricărei speranţe, el a crezut că va deveni părintele multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi descendenţa ta” (Rom.4,18).

Citind istoria Sfântul Patriarh Abrahám mai descoperim ceva stupefiant. La doar câțiva ani de la nașterea lui Sfântul Patriarh Isaac, eveniment care a coincis pentru Sfântul Patriarh Abrahám cu împlinirea promisiunii lui Dumnezeu de ai dărui un fiu în ciuda unei situați naturale imposibile în această direcție, Scriptura ne spune că Dumnezeu i-a adresat Sfântului Patriarh Abrahám următoare poruncă: „Ia-l pe fiul tău, pe singurul tău [fiu] pe care îl iubeşti, pe Isáac, şi du-te în ţinutul Moría şi adu-mi-l acolo ca ardere de tot pe un munte pe care ţi-l voi spune eu!” (Gen.22,2).

Dragii mie, în fața unei astfel de porunci venite de la Dumnezeu, corelând acest mesaj cu promisiunea anterioară, probabil că majoritatea covârșitoare dintre noi ar fi adoptat două poziții. O parte ar fi considerat că nu au auzit bine această poruncă uluitoare. Poate a fost doar o aparență, o senzație, o halucinați. Explicația rațională există, Biserica Creștină învățând faptul că Dumnezeu nu se contrazice pe sine, nu se răzgândește în promisiunile făcute și nu se schimbă. Vă amintiți aceste lecții de la studiul învățăturilor de credință? Cu siguranță, mulți da! Deci, pe baza acestor concepte, rațiunea dar și emoțiile ne-ar fi dictat faptul că cel mai probabil avem de-a face cu o halucinație care nu merită atenție. O altă parte dintre noi, probabil am fi căzut în disperare și în necredință considerând faptul că Dumnezeu nu este serios sau totul a fost doar o aparență. Sfântul Patriarh Abrahám reacționează într-un mod complet neobișnuit, cel puțin cu modul de a acționa în prezent. Sfântul Patriarh Abrahám alege să creadă în promisiunea lui Dumnezeu în ciuda oricăror aparențe dubioase. El crede cu tărie faptul că Dumnezeu își va împlini toate promisiunile pe care i le-a făcut, deși este evident că nu știe cum se va face acest lucru. Călăuzit de acestă credință, Sfântul Patriarh Abrahám l-a luat pe fiul său, Sfântul Patriarh Isaac, și a mers cu el să îl aducă jertfă lui Dumnezeu, împlinind astfel porunca primită. Un lucru foarte interesant ne atrage atenția la povestea acesta. Ajuns la bazele muntelui unde avea să îl aducă jertfă pe fiul său, Sfântul Patriarh Abrahám le spune slujitorilor săi următoarele cuvinte: „Rămâneţi aici cu măgarul, iar eu şi tânărul ne ducem până acolo; ne vom prosterna şi după aceea ne vom întoarce la voi!” (Gen.22,5). Este uluitoare poziția Sfântului Patriarh Abrahám care folosește pluralul când spune ”ne vom întoarce la voi!”. Oare ce era în inima lui? Răspunsul îl găsim în Epistola către Evrei care ne dă un detaliu uimitor despre credința Sfântului Patriarh Abrahám, spunând: ”El credea că Dumnezeu este atât de puternic încât să învie morţii” (Ev.11,19).

Dragii mei, ce constatăm despre credința Sfântului Patriarh Abrahám? În primul rănd, Sfântul Patriarh Abrahám nu a negociat nici măcar o secundă cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Sfântul Patriarh Abrahám nu a căutat să îl convingă pe Dumnezeu să își schimbe planurile. Astfel, el nu a inventat o teorie cu privire la faptul că porunca lui Dumnezeu de al aduce ca jertfă pe Isaac ar fi o încălcare a poruncii care ne spune ”să nu ucizi” (Ex.20,13) și nici la faptul că prin această poruncă Dumnezeu dovedește neseriozitate pentru că nu își ține porunca dată. În schimb, Sfântul Patriarh Abrahám și-a pus toată speranța în faptul că Dumnezeu este bun, corect și atotputernic. El credea cu tărie că din Sfântul Patriarh Isaac avea să se nască Mesia.

Finalul acestei istorii a Sfântului Patriarh Abrahám îl cunoaștem, cred eu, bine. Acolo, pe vârful muntelui, când Sfântul Patriarh Abrahám era gata că își aducă fiul ca jertfă, Dumnezeu și-a împlinit porunca și i-a oferit Sfântului Patriarh Abrahám un înlocuitor pentru această jertfă, salvând viața fiului său, Isaac. Dragii mei, aceasta este contextul despre care vorbește Domnul Isus Cristos în pericopa din această Duminică, atunci când spune: ”Abrahám, părintele vostru, s-a bucurat că va vedea ziua mea. A văzut-o şi s-a bucurat”” (Io.8,56). Mielul oferit de către Dumnezeu a fost cel care l-a înlocuit în moarte pe Sfântul Patriarh Isaac iar acest fiul al Sfântului Patriarh Avraam a fost cruțat de la moarte.

Dragii mei, Sfântul Patriarh Abrahám nu a văzut doar ziua jertfei lui Cristos pentru păcatele noastre ci și minunata zi a învierii noastre din morți. El a văzut întregul plan pe care Dumnezeu l-a făcut pentru mântuirea noastră, a tuturor acelora care împărtășim credința Sfântului Patriarh Abrahám.

Dragii mei, Sfânta Scriptură ne învață că fiecare dintre noi se naște păcătos într-o lume a păcatului. Printre oameni nu există inocenți cu privire la păcat indiferent de vârstă sau de statut social. Sfântul Apostol Paul spune clar: ”toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu” (Rom.3,23) pentru ca să ne spună și faptul că: ”răsplata păcatului este moartea” (Rom.6,23). Destinul natural al omului nu poate să fie altul decât să fie condamnat veșnic pentru păcatul său. Dar, Dumnezeu a intervenit în această lume și ne-a oferit un Miel care să fie ucis în locul nostru. Acest miel nu este altul decât Fiul lui Dumnezeu întrupat despre care Sfântul Profet Isaia spune: ”el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecaţi” (Is.53,5). Cristos este mielul în care Dumnezeu a făcut ispășire pentru păcatele noastre. În Cristos, Dumnezeu ne-a mântuit din păcatele noastre iar această mântuire ne este dată nouă, tuturor acelora care avem credința Sfântului Patriarh Abrahám.

Dragii mei, suntem într-o situație extrem de dificilă în această perioadă. Poate pentru cei mai mulți dintre noi, excepție cei mai în vârstă, este cea mai dificilă perioadă din viața noastră. Situația este cu atât mai nefericită cu cât vedem din ce în ce mai clar faptul că rezolvarea nu stă în puterea noastră. Dacă până mai ieri credeam că omenirea a ajuns în situația de fi mai presus de Dumnezeu și că nimic nu ne poate sta împotrivă, astăzi, cred că nu mai există om pe fața pământului care să nu recunoască faptul că suntem atât de slabi în fața unui virus. Tot ceea ce am clădit în mândria noastră, acest virus va dărâma aducând omenirea în situația descrisă de către Domnul Isus Cristos care spune: ”Oamenilor li se va tăia răsuflarea de groază în aşteptarea celor care vor veni în lume” (Lc.21,26). Aceasta este situația acestei lumi!

Dar, noi creștinii, avem o altă perspectivă asupra lucrurilor față de cum o au toți ceilalți. Noi avem promisiunea lui Dumnezeu care spune: ”iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!” (Mt.28,22). De asemenea, Domnul Isus Cristos spune: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci” (Io.11,25-26). Domnul Isus Cristos ne cheamă să ne încredem în aceste promisiuni ale sale exact așa cum Sfântul Patriarh Abrahám a făcut-o. Dumnezeu ne cheamă să nu ne uităm la ce se întâmplă în jurul nostru ci la ai fi credincioși poruncilor sale. Ucenicilor săi prinși de furtună, Domnul nostru Isus Cristos le spune: ”De ce sunteţi fricoşi, [oameni] cu puţină credinţă?” (Mt.5,26). Dragii mei, barca noastră a fost prinsă de furtună. Dar în această barcă noi nu suntem deloc singuri. Cristos este cu noi așa cum a fost și cu ucenicii săi. În mijlocul acestei furtuni noi trebuie să avem credința Sfântului Patriarh Abrahám și să nădăjduim în fața oricărei lipse de speranță. De ce? Pentru că Dumnezeu ne-a promis că este cu noi și ne va salva. Domnul are toată puterea să ne salveze și o va face cu siguranță la timpul hotărât. Dumnezeu folosește situația de față ca să învețe lumea cu privire la el. Noi suntem parte din această lecție. Pentru noi este o lecție a credinței, Rămâneți tari în credință și nu uitați promisiunea pe care Duhul Sfânt ne-o face prin gura Sfântului Apostol Paul care spune: ”în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit. Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom.8,37-39)

AMIN