Articolele de la Smalcald - Partea 3

Liga de la Smalcald

ARTICOLUL 1

DESPRE CRISTOS ȘI CREDINȚĂ

Declarațiile lui Martin Luther privitoare la papalitatea nu pot fi întelese dacă nu se recunoaște mai întâi importanța acestor aspecte pe care el le mărturisește aici. Luther utilizează patrutexte clare din Scriptură care afirmă că: toți suntem păcătoși; nu există nici o diferență între oameni în acest sens; suntem declarați drepți doar prin harul lui Dumnezeu, ca un cadou, astfel încâtorice aport sau faptă a noastră este exclusă și, ultima afirmație, mânia lui Dumnezeu este îndreptată către omenirea păcătoasă. Moartea lui Cristos este o jertfa de ispășire fiind acel mijloc de a înlătura mânia divină.

“1. Primul și șef principal este aceasta: că Isus Hristos, Domnul si Dumnezeul nostru a fost dat la moarte pentru păcatele noastre și a înviat din morți pentru îndreptățirea noastră (Romani 4:25). Dumnezeu a pus asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor, astfel că El a fost dat în moarte pentru păcatele noastre. Sf. Apostol Pavel Afirmă că El a fost înviat pentru îndreptățirea noastră.”

“2. El singurul este Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii (Ioan 1:29) iar Dumnezeu a pus asupra lui nelegiuirea noastră a tuturor (Isaia 53:6)”. De notat aici utilizarea intenționată a expresiei “singurul”.

“3. Mai mult decât atât, toți au păcătuit și aceștia sunt justificați prin harul Său ca un cadou, prin răscumpărarea care este în Isus Cristos, prin sângele Lui" (Rom. 3:23-25​​)”. Martin Luther foloseste expresia “cadou” pentru a accentua ideea de “fără merite”.

Dar cum devine a noastră această justificare? Pasajele biblice citate arată clar că noi nu facem nimic pentru a produce îndreptățirea noastră. Acestă îndreătățire este una completă. Cumdevine a noastră această binecuvântare? Următorul paragraf ne răspunde la această întrebare.

“4. În măsura în care acest lucru trebuie să fie crezut și nu se poate obține prin n nici un alt lucru cum ar fi vre-o lege sau merit, este clar și sigur că doar astfel de credință ne îndreptățește, așa cum spune Sf. Apostol Pavel în Romani 3: "Pentru că noi susținem că o omul este socotit neprihănit prin credință, fără faptele Legii " (Romani 3:28) și din nou: "pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel, încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus"(Rom. 3:26). Această lucrare a lui Cristos devine a noastră numai prin credință. Aceasta este esența Evangheliei și esența credinței noastre luterane.

“5. Nimic din acest articol nu poate fi modificat sau compromis, chiar dacă cerul și pământul și toate lucrurile muritoare ar trebui să fie distruse. Sf. Apostol Petru spune: "Nu există nici un alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți" (Faptele Apostolilor 4:12) și, deasemenea: "prin rănile Lui suntem tămăduiți" (Isaia 53:5).

Pe acest articol se bazează tot ceea ce noi învățăm și practicăm împotriva papei, diavolului și a lumii. De aceea, trebuie să fim destul de sigur și fara îndoieli cu privire la aceasta. În caz contrar, totul este pierdut, iar papa, diavolul, și toți adversarii noștri vor obține victoria.

Din acest moment, în Articolele de la Smalcald vor fi evidențiate acele doctrine și practici care sunt în conflict cu doctrina justificarii prin harul lui Dumnezeu.

ARTICOLUL 2

DESPRE LITURGHIA (SAU MESA) ROMANO-CATOLICĂ

Isus Cristos a realizat lucrarea de răscumpărare pentru noi prin propriul Său sacrificiu. Pe cruce, când Isus Cristos a strigat „s-a sfârșit”, tot ceea ce a era necesar pentru mântuirea noastră s-a realizat pe deplin. Din acel moment răscumpărarea noastră este una completă, un produs finit. Acest lucru dovedește faptul ca pretenția lui Anticrist prin care susține că sacrificiul trebuie repetat îl face pe Cristos un mincinos prin faptul că afirmă că jertfa Sa pe cruce ar fi fost una insuficientă.

“1. Liturghia, asa cum este susținută de papalitate, trebuie să fie considerată ca fiind cea mai mare și cea mai oribilă urâciunea deoarece este în conflict direct și violent cu articolulfundamental al credinței noastre. Cu toate acestea, înainte și mai presus de toate celelalte, reprezintă cea mai prețiosă și suprema idolatriie papală, pentru că se susține că acest sacrificiu sau lucrarea liturghiei (chiar și atunci când sunt oferite de către un ticălos) oferă oamenilor iertarea pentru păcatele lor, atât aici, în această viață cât și în viața de apoi, în purgatoriu, deși în realitate, acest lucru poate și trebuie să fie făcut de către Mielul lui Dumnezeu singur, așa cum a fost menționat mai sus. Nu trebuie să existe nici o renunțare sau compromis in privința acestui articol deoarece primul articol nu permite acest lucru”

Luther se referă la sensul nescripturală prin care romano-catolicii au atașat la Cina Domnului și la practicile oribile care au rezultat din această doctrină falsă. Liturghia, susține papa, poateelimina vina păcatului nu numai pentru cei care se împărtășesc, ci și pentru alte persoane, inclusiv pentru acelea care au murit și acum suferă în purgatoriu. Sacramentul nu reprezintă un mijloc de transmitere al harului prin beneficiul jertfei lui Cristos, ci este el însăși un sacrificiu meritoriu.

"5. Liturghia este și nu poate fi nimic altceva decât o lucrare umană, chiar și o făcută de ticăloși (așa cum canonul și toate cărțile suțin acest subiect), prin intermediul căreia oamenii încearcă să se împace cu Dumnezeu și să obțină har și iertarea păcatelor.”

Cuvintele lui Isus Cristos folosite pentru instituirea acestui Sacrament nu contin nici măcar un singur cuvânt despre lucrarea pe care noi trebuie să o efectuăm. Cina Domnului este un dar exclusiv al lui Dumnezeu. Isus subliniază nu că noi ar trebui să facem ceva ci că acest ceva a fost făcut pentru noi, pentru binele nostru.

În doctrina romano-catolică trupul lui Isus Cristos este oferit lui Dumnezeu ca o jertfă în Cina Domnului. Această doctrină neagă suficiența ispășirii pe cruce a lui Cristos. Sacramentul, careeste Isus Cristos dat nouă, este pervertit într-o jertfă prin care oamenii pot să potolească mânia lui Dumnezeu (care încă este supărat). Prin urmare această învățătura ar trebui să fie condamnată șisă fie desființată deoarece reprezintă o contradicție directă a unui articol fundamental al credinței noastre care afirmă că nu cel care celebrează sacramentul și nici ceea ce face el, ci Mielul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, este cel care care ridică păcatul nostru.

„11. În plus, acestă coada de dragon, care este liturghia, a adus mai mulți pui de paraziți și otrava unor slujiri idolești multiple”

Urmează o nouă listă de doctrine pervertite decurge din învățătura falsă a masei.

“12. Prima învățătură este cea despre purgatoriu. Ei au fost atât de ocupati cu adăugarea de privegheri, festivități săptămânale, lunare și anuale, de parastase, cu “Ziua Morților” și cu sufletul-bai încăt Liturghia a ajuns să fie folosită aproape exclusiv doar pentru cei morți, deși Cristos a instituit sacramentul numai pentru cei vii”

Parastasele ținute după un anumit timp de la deces sunt menționate cel mai devreme de Tertulian în secolul al II-lea iar sărbătorile săptămânale și lunare sunt menționate prima dată de cătreAmbrosie în secolul al IV-lea.

Privegheri reprezintă acele slujbe care au loc, peste ani, în seara dinaintea zilei moarții unei persoane pentru al comemorare pe cel plecat. Aspectul groaznic al acestor privegheri este căacestea sunt considerate ca fiind o lucrare meritorie care ar reduce suferințele sufletului aflat în purgatoriu.

Săptămână comună a fost acea săptămână în care se săvârșeau mai multe mese pentru cei morți. Pentru curățarea sufletului baile erau gratuite pentru cei săraci cu mențiunea ca cel care a folosit baia ar trebui să se roage pentru mântuirea donatorului.

Există oare o bază scripturală pentru purgatoriu? Romano-catolicii pretind ca aceasta se gasește în 1 Corinteni 3:15 unde se vorbește despre mântuirea prin foc. Dar Sf. Apostol Pavel vorbește despre un lucru care se va întâmpla în ziua judecății finale ci nu despre o ispășire personală în purgatoriu. Pasajul de bază pe care romano-catolicii îl aduc în susținerea purgatoriului se află în cartea apocrifă 2 Macabei 12,40-45. Aici ni se spune despre un evreul Iuda care a adus o jertfă pentru păcat și s-au rugat pentru soldații săi care au căzut în luptă. Teologii romano-catolic, probabil, vor admite cu ușurință că la baza scripturală pentru doctrina purgatoriu este foarte ambigua și slabuță. Dar, în condițiile în care acestia apelează la învățătura tradiției, o bază scripturalăsolidă nu este deloc necesară.

Tatăl doctrinei despre purgatoriu este Grigore cel Mare (540-608).

Prin urmare, purgatoriu cu tot fastul aferent, serviciile, afacerile și toate tranzacțiile financiare asociate cu aceasta, trebuie să fie considerate ca fiind nimic altceva decât iluzii ale diavolului. Doctrina despre purgatoriu, de asemenea, este în contradicție cu articolul fundamental de credință care spune că numai Cristos, fară nici un fel de aport din partea omului, poate ajuta sufletele. În plus, absolut nimic nu ne-a fost poruncit cu privire la cei decedați.

“15. Nu vom face niciodata articole de credință din cuvintele sau lucrările Sfinților Părinți. În caz contrar, ceea ce au mancat, cum s-au îmbrăcat, și în ce fel de case au trăit ar trebui să devină articole de credință, așa cum s-a întâmplat în cazul relicvelor (moaștelor). Noi întărim faptul că numao Cuvântul lui Dumnezeu va stabili articolele de credință și nimeni altcineva, nici măcar un înger”.

Martin Luther spune că atunci când ne dorim să știm ceva despre Dumnezeu, despre ceea ce a spus sau ceea ce el dorește de la noi, apelăm la Scripturi.

“16. A doua este o consecință nefastă este aceea că s-a introdus, cu minciuni de nedescris și viclesug, o escrocherie conform căreia spiritele celor decedați apar solicitând diverse liturghii, privegheri, pelerinaje și alte pomeni”

Când copiii ai căror părinți au decedat neglijează să citească liturghii pentru a elibera sufletele părinților lor din purgatoriu sau atunci când aceștia au neglijat avertismentele preoților care le spuneau că trebuie să fie celebrate mai multe liturghi, se susține că sufletele plecate ar apărea plăngând cu amărăciune datorită unor astfel de neglijari. De asemenea, aceste spirite ar putea genera daune în casa sau în hambar. Diverse boli sau accidente au afectat vitele sau chiar membrii familiei. Martin Luther presupune că, în astfel de cazuri, a fost diavolul care s-a dat drept sufletul unui decedat.

„18. În al treilea rând sunt pelerinaje. liturghia, iertarea păcatelor, și harul lui Dumnezeu sunt căutate aici, de asemenea, pentru ca liturghia domină totul. Este cert faptul că nu am fostporuncit să facă pelerinaje, nici nu sunt necesare, pentru că am putea obține iertare și har într-un mod mai bun și putem omite pelerinaje fără de teamă de păcat și de pericol. De ce își neglijează propriile parohii, Cuvântul lui Dumnezeu, soțiile și copiii lor, etc și să caută aceste, nesigure, dăunătoare și inutile cereri ale diavolului?”

“19. Ei fac acest lucru pur și simplu pentru că diavolul l-a posedat pe Papă ca să lăude și să aprobe aceste practici pentru ca o mare mulțime de oameni să se abată de la Cristos și să cautepropriile merite și (ceea ce este cel mai rău dintre toate) să devină astfel idolatri”

“21. Al patrulea sunt frățietățile. Aici mănăstiri, capelel și vicarii s-au obligat să transfere (prin vânzare legal și deschisă) toate Mase, faptele bune, etc pentru a beneficia de acestea cei viiși cei morți”

Începând cu anii 700, o parte dintre membrii unor mănăstiri s-au obligat să se roage și să facă fapte bune în numele călugărilor decedați. În Evul Mediu obligații similare au fost asumate de către diferite grupuri de clerici și / sau laici.

“22. În al cincilea rând sunt relicve. În acest sens, minciunile sunt atât de multe, evidente și atât de multe prostii au fost inventate despre oasele de câini și cai încât chiar și diavolul a râs laastfel de escrocherie”

În trecut, diverse oase de câini și cai au trecut drept oase ale sfinților.

“23. Cea mai rea dintre toate este afirmația că relicve și indulgențele au efect în iertarea păcatelor și că, la fel ca liturghia, utilizarea lor este un lucru bun și un serviciu adus lui Dumnezeu”

“24. Pe al șaselea loc se află prețioasele indulgențe care sunt acordate pentru cei vii și cei morți (contra cost) și prin care papa (în textul original Martin Luther foloseste expresia:"mizerabilul Iuda") vinde meritele lui Cristos, împreună cu belșugul de fapte al tuturor sfinților și a întreagii Biserici. Acestea nu trebuiesc tolerate...pentru că meritele lui Cristos sunt obținute prin har, prin credință, fără munca noastră sau mărunțiș (bani). Ele ne sunt oferite fără banii sau alte merite, nu prin puterea papei, ci prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu”

În teorie, indulgențe acordau scutirea numai pentru pedepsele vremelnice pe care Biserica Catolică le impunea ca mod de disciplinare. Aceste pedepse temporale, pentru păcatele scuzabile,puteau sa fie efectuate în timp ce păcătosul era în viață sau în purgatoriu după ce acesta murea. O indulgență nu a reprezentat, în principiu, o iertare a păcatelor sau o îndepărtarea a vinovăției și a pedepsei eterne a lui Dumnezeu. În practică, clerul nu reușea să facă întotdeauna (poate că nici măcar nu știau cum să facă) această distincția clară pentru credincioșii lor. Vânzătorii ambulanți de indulgențe mentineau neînțelegerea cu privire la aceste distincții, astfel încât, atunci când locuitorii din Wittenberg au cumpărat indulgențe, în anul 1517, au crezut că au cumpărat dreptul de a păcătui.

Martin Luther îl numește pe Papa un “Iuda mizerabil”. Iuda l-a sărutat pe Isus, dar în felul acesta l-a tradat pe Mântuitor pentru 30 de arginți. În cazul nostru, Papa în laudă pe Mântuitorul nostru în cuvinte dar prin indulgențe, el îl trădează și-l vinde pe Isus Cristos pentru un bani.

Belșugul de merite ale tuturor sfinților și a întreagii biserici. Sfinții și martirii au făcut mai multe fapte bune decât au ei nevoie pentru ași acoperi păcatele, deci meritele lor neutilizate sunt puse împreună cu meritele lui Isus Cristos și stau în așteptare pentru ca Papa să le poată vinde.

DESPRE ADORAREA SFINȚILOR

Luther a introdus acest scurt comentariu ca o notă la îndemnul colegilor săi cu care s-a întâlnit în Wittenberg la sfârșitul lunii decembrie, 1536. De observat faptul că această notă adăugatănu a primit un număr de articol.

“25. Invocarea sfinților reprezintă, de asemenea, unul dintre abuzurile lui Anticrist. Acestă învățătura este în conflict cu articolul de bază al credinței noastre și subminează cunoașterea lui Cristos. Neavând nici un precedent, acestă practică nu este comandată dar nici recomandată de către Sf. Scriptură. Chiar dacă invocarea sfinților este considerată o practică prețiosă (deși în realitate nu este) noi avem tot ceea ce ne trebuie în Cristos”

“27. Ca un creștin și un sfânt pe pământ, tu te poți ruga pentru mine, nu numai pentru anumite necesitate ci pentru orice fel de nevoie. Cu toate acestea, eu nu ar trebui datorită acestui lucru sa ma rog ție, să te invoc, să țin posturi și sarbatori, să spun liturghii, să aduc jertfe în cinstea ta sau să imi pun încrederea în tine pentru mântuirea mea. Există alte modalități prin care eu pot să teonorez, să îți arăt dragoste și șă îți mulțumesc în Cristos”

Există posibilitatea ca sfinții din cer să se roage pentru noi. Martin Luther permite această posibilitate deoarece Scripturile nu au exclus acest lucru în mod explicit. Dar, sub nici o formă, acest lucru nu înseamnă că noi trebuie să ne rugăm lor sau să îi venerăm pentru acest lucru.