Auto-justificat sau justificat de Cristos? Luca 18:9-14

Data postării: 13.08.2018 19:03:12

Har și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu am ajuns în cea de-a unsprezecea Duminică din Sezonul Sfintei Treimi, apropiindu-ne cu pași repezi de mijlocul acestui sezon a cărui final va avea loc la începutul lunii Decembrie. Pentru această Duminică, predica se bazează pe Luca 18:9-14

A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi. "Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, şi altul vameş. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: "Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele." Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: "Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!" Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat."

Dragii mei, pericopa pe care am parcurs-o din Sfânta Evanghelie a Domnului nostru Isus Cristos este o pildă care, cel puțin mie personal, îmi produce o emoție imensă dar, în mod paradoxal, este una dintre pildele care mă îngrozește cel mai mult. Parabola aceasta a fost spusă de către Domnul Isus Cristos în timpul în care călătorea spre Ierusalim. Suntem, așa dar, la puțin timp înainte ca Domnul Isus Cristos să fie trădat, arestat, condamnat, batjocorit și chinuit și, în cele din urmă, răstignit pentru păcatele noastre, iar apoi, trei zile mai târziu, să învie dintre cei morți. Destinatarii originari ai acestei pilde sunt fariseii, adică acei oameni care credeau că mântuirea este câștigată prin propriile noastre fapte. Fariseii credeau că sunt neprihăniți prin ei înșiși deoarece ascultau, din punctul lor de vedere, de Legea în timp ce toți ceilalți oameni erau sortiți mâniei lui Dumnezeu datorită faptului că erau păcătoși.

Am spus faptul că această pericopă îmi provoacă emoții speciale dar, în același timp, am spus faptul că această pildă mă îngrozește în mod deosebit. Mă îngrozește deoarece consider faptul că ea conține o puternică avertizare pentru cei mai mulți dintre creștinii din prezent. Ea este o veritabilă lecție a Evangheliei lui Cristos punând în contrast o presupusă neprihănire pe care oamenii caută să o câștige prin fapte și o neprihănire solidă pe care o oferă Domnul Isus Cristos prin credință. Pilda acesta este atât de bine expusă de către Mântuitorul nostru încât este aproape imposibil să nu reușim să ne identificăm cu unul dintre cele două personaje ale pericopei. Din acest motiv, consider că pilda poate să fie înțeleasă corect în măsura în care vom reuși să înțelegem cele două personaje ale acestei minunate povești.

Voi face prezentarea personajelor într-un mod un pic special. Primul personaj pe despre care vom discuta este cel mai puțin cunoscut dintre cei doi. Celalalt personaj, adică fariseul, este deja unul despre care am vorbit în mai multe rânduri și Evanghelia îl prezintă destul de mult. Vameșul este însă un personaj mai puțin cunoscut.

În vremea Domnului Isus Cristos, vameșul era considerat ca fiind sinonim cu cel mai îngrozitor păcat. Evreii îi puneau pe vameș în aceeași categorie cu ucigașii și prostituatele, fiind pe cea mai joasă treaptă a societății. Din acest motiv, vameșii erau mereu evitați de evreii care nu doreau sub nici o formă să intre în contact cu astfel de indivizi. De ce acest lucru atât de drastic? Acest lucru nu era legat de vreo descendență nefericită. Vameșii erau fii ai lui Israel. Nu se datora vreunei situații intelectuală sau culturală. Vameșii erau, în general, oameni bine educați și cultivați. Nu se datora vreunei probleme de sănătate sau a vreunei situații financiare. Vameșii erau oameni bogați, curați și cu un standard de viață ridicat. Problema se datora faptului că acești oameni erau aserviți Imperiului Roman. Ei slujeau intereselor asupritorilor poporului Evreu. Israelul se afla sub cucerirea Imperiului Roman iar vameșul se ocupa cu colectarea taxelor pe care cuceritorii le impuseseră asupra celor cuceriți. Din acest motiv, vameșii erau considerați ca fiind niște trădători ai poporului Evreu și suportau mânia acestora. Mai mult decât atât, cei mai mulți dintre vameși nu se rezumau la ași face datoria față de Imperiul Roman ci căutau inclusiv propria lor îmbogățire punând în mod abuziv peste oameni diverse poveri astfel încât să obțină resurse pentru propriile lor averi. De cele mai multe ori ei măsluiau sumele pe care evreii le datorau iar în acest fel, vameșii nu erau doar niște trădători ai poporului Israel dar și niște hoți fără nici un fel de rușine. Poporul Evreu cunoștea toate aceste lucruri pe care vameșii le făceau și, deși vameșii erau parte a poporului Evreu, ei erau considerați ca fiind niște străini atât de popor cât și de spiritualitatea evreiască. Evreii îi disprețuiau pentru că vameșii erau considerați niște trădători datorită colaborării lor cu Imperiul Roman și erau considerați niște borfași care furau de la oameni. În acest fel, în tradiția poporului Evreu, vameșii erau considerați la fel de păcătoși ca ucigașii și prostituatele, ba uneori chiar mai rău decât aceștia, aspect care îi situa la periferia societății evreiești.

În contrast cu vameșul, omul aflat în abisul societății evreiești, erau fariseii. Fariseul era la polul diametral opus el fiind parte a elitei poporului evreu. Fariseul era un evreu care acorda o atenție deosebită fiecărei porunci din Lege. Pentru că erau atât de concentrați pe împlinirea corectă și completă a Legii lui Dumnezeu, fariseii elaboraseră un întreg complex de legi auxiliare care aveau rolul de ai ghida în ambițiile lor spirituale astfel încât să se asigure că nu eșuau în dorința lor de împlinire a Legii. Cei mai mulți farisei se considerau dar și erau considerați de popor ca fiind niște sfinți în viață. Fariseii erau atât de atenți la orice detaliu încât ei nu doreau să aibă legături cu cei păcătoși de teamă ca nu cumva acest lucru să îi infesteze și pe ei. Vă aduceți aminte cu câtă înverșunare îl acuzau pe Domnul Isus Cristos că stă de vorbă cu păcătoși și că întră în casele acestora și că stă la masă cu ei? Pentru farisei, contactul cu un păcătos ar fi putut să îi facă pe ei înșiși păcătoși și de aceea ei considerau ca fiind mai mult decât necesar să păstreze distanța față de orice om păcătos. Fariseii erau sfinți din toate punctele de vedere îndeplinind fiecare aspect al Legii și al tradiției spirituale ale poporului evrei. Ei erau exemplu pe care toți ceilalți doreau să îl urmeze.

Dragii mei, acum că avem o imagine specială despre cele două personaje, putem să înțelegem atât relatarea acestei pericope cât și mesajul acesteia. Domnul Isus Cristos trage o concluzie surprinzătoare la prima vedere. El spune astfel: mai degrabă omul acesta (adică vameșul) s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt (adică fariseul) (Luca 18:14). Concluzia este bizară poate pentru mulți dintre creștini deoarece pare că Domnul Isus Cristos inversează lucrurile logice și îl consideră neprihănit pe cel mai păcătos dintre evrei și în declară neîndreptățit pe cel mai neprihănit și spiritual om dintre evrei. Această concluzie pare să sfideze logia normalului și să fie împotriva concluziile pe care majoritatea dintre noi le-am fi tras la acest capitol.

Dragii mei, v-am spus mereu faptul că învățăturile Sfintei Evanghelii au fost spuse oamenilor din vremea Domnului Isus Cristos dar că ele sunt la fel de vii și de valabile și pentru cei din prezent. Astfel, și această pildă este la fel de vie și pentru timpul nostru și poartă un mesaj la fel de actual și pentru noi.

Pilda, în sinea ei, nu este absolut deloc complicată. Ea ne vorbește despre doi oameni care vin la Templul lui Dumnezeu pentru a se ruga. Este interesant de remarcat faptul că fiecare dintre cele două personaje vine să se roage în conformitate cu imaginea pe care fiecare o aveau despre ei înșiși. Fariseul, despre care deja am vorbit că era văzut și se vedea pe sine ca fiind un adevărat sfânt în viață. se prezenta înaintea lui Dumnezeu plin de curaj. Observași faptul că fariseul nu îngenunchează ci stă în picioare înaintea lui Dumnezeu. El stă cu capul ridicat și nu dă nici un fel de dovadă de umilință înaintea lui Dumnezeu. Mai mult, el spune următoare cuvinte care îi explică pe deplin atitudinea înaintea lui Dumnezeu. iată ceea ce citim în Sfânta Evanghelie: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele. (Luca 18:11-12). Vedeți, din punctul să de vedere, fariseul se considera un om perfect, un sfânt care îndeplinea absolut toarte cerințele lui Dumnezeu. Într-un contrast radical cu fariseul, Cuvântul lui Dumnezeu despre vameș ne spune astfel: Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: "Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!" (Luca 18:13). Vameșul nu avea curaj să se apropie de Dumnezeu ci stătea departe. El nu avea curaj să privească la Dumnezeu ci nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer. El nu avea curaj să-i vorbească lui Dumnezeu se bătea în piept şi zicea: "Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!". Privind la această scenă în Templul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos trage o concluzie pe care am face bine să o memoram cu toții, anume: oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat (Luca 18:14).

Dragii mei, dacă această pericopă mă emoționează și mă îngrozește în același timp, este rezultatul faptului că această pericopă ne vorbește în mod clar despre situați creștinilor din prezent. Creștinii din prezent sunt împărțiți în două mari categorii, categorii care corespund perfect unuia dintre cele două personaje din această pericopă. Biserica lui Cristos din timpul nostru este formată din numeroși farisei și din vameși. Fiecare dintre creștini face parte, cu siguranță, dintr-unul dintre cele două personaje. Nu există o altă cale.

Fariseul din vechime, asemenea unui imens număr de creștini din prezent, practica o formă de credință care se fundamenta pe propriile lui concepte spirituale și avea ca rezultat un soi de auto-îndreptățire. Fariseul se vedea perfect deoarece el se fundamenta pe propriile lui norme cu privire la ceea ce înseamnă ascultare de Dumnezeu. Deși se străduia să împlinească Legea lui Dumnezeu, fariseul nu se raporta pe sine la Legea lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Paul, raportându-se la Legea lui Dumnezeu trage următoarea concluzie: nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.(Romani 3:10-18). Deși spunea că iubea Legea lui Dumnezeu, se pare că fariseul nu ajunge deloc la aceeași concluzie cu Sfântul Apostol Paul ci la una diametral opusă. Este evident că fariseul nu se privea în Legea lui Dumnezeu ci el se privea în propriile lui păreri de spre Legea lui Dumnezeu. El nu se baza pe Cuvântul lui Dumnezeu în a se judeca pe sine și din acest motiv el a tras concluzii contradictorii față de ceea ce spunea Cuvântul lui Dumnezeu. Deși Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că suntem păcătoși absolut toți, fără nici o excepție. În schimb, convingerile fariseului erau despre cât de drept și lipsit de păcat era el însuși. Fariseul nu înțelesese absolut deloc mesajul pe care Legea lui Dumnezeu îl poartă anume faptul că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu. Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului (Romani 3:19-20). Legea lui Dumnezeu salvează doar dacă noi reușim să nu păcătuim nici măcar o dată, dacă noi reușim să nu facem nici cel mai mic și neînsemnat păcat. Dacă o singură dacă comitem un păcat, cât de mic cu putință, Legea nu mai salvează ci din contră, Legea devine o unealtă a condamnării noastre. Legea devine un blestem aducător de moarte pentru orice om care a comis chiar și cel mai mic păcat. Iar Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi, ne spune faptul că nu este nici un om care să nu fi comis nici măcar un singur păcat. Conform cu realitatea Legii lui Dumnezeu, absolut orice om este păcătos. Sfântul Profet Isaia vorbește despre oameni astfel: toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul. Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau care să se trezească şi să se alipească de Tine (Isaia 64:6-7). Fariseul însă, asemenea cu cei mai mulți dintre creștinii de astăzi, nu a înțeles aceste mesaje ale Sfintei Scripturi.

Dragii mei, atunci când judecătorul nostru suntem noi, toți suntem niște farisei. Dar atunci când ne lăsăm judecați de către Dumnezeu, toți ajungem să fim niște vameși ci nu niște farisei. Legea lui Dumnezeu ne vorbește despre înfricoșătoarea noastră judecată și condamnare. Vedeți, spre diferență de fariseu, vameșul a realiza din Legea lui Dumnezeu faptul că el este un încălcător ci nu un împlinitor al Legii. Vameșul știa cu adevărat cine este deoarece el nu s-a judecat cu propria înțelepciune ci s-a lăsat judecat de Legea lui Dumnezeu. Din acest motiv, pentru că realizase faptul că nu are nici un fel de neprihănire în El, vameșul era complet prăbușit la mila lui Dumnezeu. El aștepta mila lui Dumnezeu. Înțelesese faptul că salvarea nu putea să vină din sine însușii ci trebuia să vină din afara lui. Vameșul a ajuns la aceeași concluzie cu Sfântul Apostol Paul care spune: știu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine (Romani 7:18). Astfel, vameșul își îndreptă privirea spre Evanghelia lui Cristos care ne spune că mântuirea noastră vine de la Dumnezeu ci nu de la om. Evanghelia lui Cristos nu ne spune despre ceea ce noi facem pentru a fi salvați ci despre ceea ce Dumnezeu a făcut pentru salvarea omului neputincios datorită păcatului. Prin Cristos, Dumnezeu a promis salvarea tuturor acelora care cred în Cristos și în mesajul Evangheliei.

Dar, dragii mei, ca să te crezi în Evanghelia lui Cristos trebuie mai întâi să fi zdrobit de Legea lui Dumnezeu. Acest lucru s-a întâmplat cu vameșul dar nu se întâmplase cu fariseul. Astăzi, cei mai mulți dintre creștini trăiesc ca niște veritabili farisei căutând să își câștige propria lor neprihănire și mântuire. Ei împlinesc numeroase ritualuri ale Bisericii crezând că acesta este calea spre Împărăția lui Dumnezeu. Dar ei nu se raportează la Cuvântul lui Dumnezeu ci la propria lor înțelepciune. Mântuirea noastră este legată de înțelepciunea lui Dumnezeu ci nu de înțelepciunea noastră. De aceea, noi trebuie să ne raportăm corect la Cuvântul lui Dumnezeu. Doar așa vom descoperi adevărul despre noi. Doar așa vom înțelege că suntem niște vameși ci nu niște farisei. Doar așa vom descoperi mântuirea prin Cristos, singura mântuire reală, singura cale spre Împărăția lui Dumnezeu.

Dragii mei, despre vameși, Domnul Isus Cristos ne spune că a plecat acasă justificat pe când vameșul nu. Vameșul s-a întâlnit cu justificarea prin Cristos pe când fariseul s-a pierdut în propria lui justificare și s-a rătăcit. Va rog sa meditați la această pildă și să îl lăsați pe Dumnezeu să lucreze la viața voastră. Rămâneți în Cuvântul lui Dumnezeu și în credința în Cristos și astfel veți înțelege foarte clar realitatea noastră și realitatea mântuirii noastre. Nimeni nu va fi socotit neprihănit prin Lege deoarece realitatea este că noi, toți, suntem păcătoși, dar suntem socotiți neprihăniți prin Cristos și prin credința în Cristos. Noi suntem justificați în sângele lui Cristos care ne-a spălat de păcatele noastre și ne-a făcut, astfel, din copii ai mâniei niște copii ai lui Dumnezeu.

AMIN