Când Dumnezeu pare că nu privește la noi, Matei 15:21-28

Data postării: 18.03.2019 18:33:47

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, suntem astăzi în cea de-a doua Duminică din Postul Mare, aflându-ne la doar cinci Duminici distanță de sărbătoarea Învierii Domnului Isus Cristos. Această Duminică poartă numele de Duminica Reminiscere. Termenul Reminiscere se traduce în limba română prin expresia adu-ți aminte, așa cum găsim, de exemplu, în Psalmul 25:6 acolo unde citim astfel: adu-ți aminte, Doamne, de îndurarea şi bunătatea Ta; căci sunt veşnice! Predica pentru această a doua Duminică din Postul Mare este fundamentat pe Evanghelia Sfântului Apostol Matei 15, 21-28

Isus, după ce a plecat de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată că o femeie canaanită a venit din ţinuturile acelea şi a început să strige către El: "Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncită rău de un drac." El nu i-a răspuns niciun cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: "Dă-i drumul, căci strigă după noi." Drept răspuns, El a zis: "Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel." Dar ea a venit şi I s-a închinat, zicând: "Doamne, ajută-mi!" Drept răspuns, El i-a zis: "Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!" "Da, Doamne", a zis ea, "dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor." Atunci Isus i-a zis: "O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti." Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

Pericopa din această Duminică este o Evanghelie foarte prețioasă. Ea este o lecție care ne învață despre cum credința și agonia pledează înaintea lui Dumnezeu, o lecție care ne învață despre faptul că nu trebuie să ne lăsăm împiedicați de absolut nici un fel de obstacol pentru a veni înaintea lui Dumnezeu cu nevoile, crizele și cererile noastre chiar dacă senzația noastră este că Dumnezeu nu acordă atenție acestor probleme cu care ne confruntăm. Această luptă a credinței noi o experimentăm deseori deoarece inamicul nostru, diavolul, se luptă în fiecare clipă să creeze în noi sentimentul că Dumnezeu ne-a abandonat și că nu îi pasă de noi. Diavolul are grijă să adune nori negri asupra existenței noastre astfel încât, dacă este cu putință, îngrijorările noastre să sporească atât de mult încât să nu mai avem puterea să privim la Fiul lui Dumnezeu. O astfel de situație ne este prezentată nouă în evanghelia din această Duminică.

Din debutul pericopei aflăm faptul că Isus Cristos se afla în Ținutul Tirului și Sidonului. Este vorba despre o regiune aflată în nord-vestul Palestinei, în zona de coastă a Mării Mediterane. Ținutul acesta era locuit de non-evrei sau, așa cum îi numim noi, păgâni. Femeia care vine înaintea lui Isus nu este din poporul lui Israel, nu este o fiică a lui Avraam, de aceea, conform tradiției, ea nu avea nici un drept să ceară vreo favoare de la un evreu. Foarte interesant este că femeia aceasta nu este străină de tradițiile poporului Israel. Ea știe că, în mod natural, acest om, Isus din Nazaret, nu ar trebui să o bage în seamă și că orice tentativă de a veni înaintea lui este un eșec garantat. Acest prim obstacol este unul aproape de netrecut pentru foarte mulți oameni chiar și în prezent. Cei mai mulți dintre noi, probabil, în circumstanțe asemănătoare am fi rămas departe de Domnul Isus Cristos și nu am fi avut îndrăzneala de a veni înaintea lui. Din păcate, în prezent, există numeroase Biserici, printre care și Biserica majoritară din România, care învață faptul că, datorită lipsei noastre de sfințenie, noi nu putem să venim înaintea lui Dumnezeu cu rugăciunile noastre ci avem nevoie de medierea sfinților sau a Bisericii pentru ca rugăciunile noastre să poată să fi ascultate de către Dumnezeu. Astfel de situații nu vin în ajutorul omului ba mai mult, ele construiesc un teren fertil pentru ca diavolul să semene disperare în sufletele oamenilor. Astfel între om și Dumnezeu, în mod artificial, diavolul, prin intermediul celor care urmează voia lui, ridică numeroase obstacole, astfel încât omul să rămână departe de Mântuitorul său. În astfel de condiții, pericopa din această Duminică se dovedește foarte importantă pentru fiecare dintre noi. Ea ne vorbește despre o femeie care nu a rămas blocată în această capcană construită de către diavol ci, cu o credință uimitoare în faptul că Isus, deși era evreu, nu avea să o respingă, vine și își strigă necazul înaintea Fiului lui Dumnezeu. Credința acestei femei a fost cea care a rupt barierele meșteșugite de către diavol și a făcut-o să învingă absolut orice fel de prejudecată cu privire la Dumnezeu. Femeia aceasta nu a stat să își cântărească foarte mult acțiunile ci Sfântul Apostol Marcu ne spune astfel: a auzit vorbindu-se despre El şi a venit de s-a aruncat la picioarele Lui (Marcu 7, 25). Atunci când diavolul vine la noi să ne atace spunându-ne că noi nu suntem vrednici să venim personal înaintea lui Dumnezeu deoarece suntem păcătoși iar viața noastră este departe de a fi una în conformitate cu voia lui, dragii mei, aduceți-vă aminte cum această femeie păgână a ales să își astupe urechile și să urmeze calea dictată de către credința ei. Credința este cea care ne spune că deși noi suntem păcătoși, Dumnezeu este milostiv și iubitor.

Femeia aceasta siro-feniciană auzise despre ceea ce Isus din Nazaret predica și despre minunile pe care el le făcea. Ea nu a rămas deloc indiferentă la acestea ci ea a înțeles mesajul Evangheliei lui Cristos. De aceea, atunci când vine înaintea Domnului, ea folosește o formulă foarte interesantă. Femeia îi se adresează Domnului Isus Cristos spunând astfel: ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! (Matei 15, 22). Acestea nu sunt niște cuvinte obișnuite. Nu reprezintă o formulă de salut tradițional. Prin aceste cuvinte, femeia aceasta păgână mărturisește faptul că Isus din Nazaret este Mesia cel promis de către Dumnezeu. Ea mărturisește faptul că nu își aduce problema în fața unui om oarecare ci înaintea lui Dumnezeu însuși, spunându-i fiica mea este muncită rău de un drac (Matei 15, 22).

Pericopa noastră ne relatează însă ceva cu totul neobișnuit. În loc să laude mărturisirea de credință a acestei femei păgâne și, eventual să o dea drept exemplu necredincioșilor evrei, Domnul Isus Cristos o ignoră în totalitate. Acest moment vine ca un zid imens pus înaintea femeii, un zid care avea să îi spună foarte clar faptul că ea nu are dreptul să vină astfel înaintea lui Dumnezeu asemenea poporului lui Israel. Dar, cu adevărat uimitor este ceea ce se întâmplă cu această femeie. Dacă cei mai mulți dintre oameni și-ar fi zis în sinea lor: acum este clar, probabil că acest om nu este cine credeam eu că este, sau dacă întradevăr este Fiul lui Dumnezeu, cu siguranță eu nu merit atenția lui fiind un păcătos. Interesant de remarcat este faptul că femeia aceasta nu își pierde absolut deloc nici credința și nici speranța. Sfântul Apostol Matei ne spune faptul că femeia acesta continua să strige după Cristos cu atât de multă hotărâre încât ucenicii au simțit nevoia să intervină cumva ca să pună capăt acestei situații. Citim în pericopa noastră faptul că ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: "Dă-i drumul, căci strigă după noi" (Matei 15, 23). Acest pasaj ne învăță cum să ne rugăm și cum să nu ne lăsăm doborâți dacă Dumnezeu nu ne dă un răspuns imediat. Foarte mulți creștini consideră că nu este indicat să insistăm în rugăciunile noastre, că este suficient faptul că ne-am spus păsul înaintea lui Dumnezeu și că noi trebuie să îl lăsăm pe Dumnezeu să fie Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu ne răspunde la rugăciune este deoarece nu merităm un răspuns din partea lui datorită păcatelor noastre. Dar din această pericopă descoperim exact contrariul acestei idei tradiționale. Descoperim că noi nu trebuie să amânăm rugăciunile noastre până când vom deveni sfinți înaintea lui Dumnezeu deoarece vom aștepta mult și bine.

Un al doilea moment dificil al acestei pericope este răspunsul pe care Mântuitorul îl dă ucenicilor săi care mijloceau pentru această femeie. Cristos spune: Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel (Matei 15,24). Conform Apostolului Matei, aceste cuvinte nu au fost adresate femeii ci ucenicilor deși femeia le-a auzit la rândul ei în clar. Prin aceste cuvinte, Domnul Isus Cristos le-a explicat ucenicilor săi motivul pentru care nu dă atenție cererii acestei femei. Dragii mei, dați-mi voie să vă mărturisesc ceva personal. În toată Scriptura nu am întâlnit vreun singur loc în care Domnul Isus Cristos să se poarte în felul acesta, să reziste atât de evident ca în cazul acestei femei. Cred cu tărie că nici un om nu ar mai fi avut curajul să mai ceară ceva după o astfel de atitudine. Dar nu este cazul acestei femei păgâne. Ea nu vrea să se lase doborâtă nicidecum ci merge la Cristos și îi spune: Doamne, ajută-mi! (Matei 15,25). Trebuie să mai remarc ceva, în limba greacă, ceea ce Cornilescu traduce nefericit prin i s-a închinat este prosecunei, adică, s-a aruncat cu fața la pământ înaintea lui. Femeia aceasta știa clar cu cine are de a face. Credea cu tărie că cel înaintea căruia s-a prosternat nu era altul decât Dumnezeu întrupat. Ea nu putea să lase această ocazie să se piardă. De data aceasta, pentru prima dată de altfel, Isus Cristos i se adresează în mod direct femeii. Ne-am fi așteptat, probabil, ca în sfârșit Domnul să cedeze credinței acestei femei dar acest lucru tot nu se întâmplă. Isus Cristos o confruntă într-un mod foarte dureros spunându-i: nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei! (Matei 15, 26). Expresia în limba greacă, din nou tradusă nefericit de către Cornilescu, este căini, kunariois. Probabil că Dumitru Cornilescu s-a simțit el însuși indignat de atitudinea Domnului Isus Cristos și a încercat să mai îndulcească ceea ce Domnul a spus, folosind expresia căței. Dragii mei, dacă cineva ne-ar vorbi în acest mod, cel mai probabil, majoritatea dintre noi i-ar fi întors spatele în secunda următoare deoarece acestea sunt cuvinte insultătoare. În mod direct, Domnul Isus Cristos îi spune acestei femei: nu meriți nici o atenție deoarece tu ești un câine ci nu un om! Sună îngrozitor! Nu este așa? Este mai rău decât dacă i-ar fi spus: ești o păgână sau o păcătoasă! Cel mai probabil, o parte dintre noi ar fi plecat acasă complet dezamăgiți de această experiență nefericită iar, o altă parte, probabil l-ar fi muștruluit public pe acest Isus care are îndrăzneala să vorbească în felul acesta odios. Dar nu și femeia aceasta. Femeia aceasta nu pleacă și nici nu îi dă o replică lui Isus. În mod contrar ea spune astfel: şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor (Matei 15,27). Femeia aceasta admite fără nici o urmă de împotrivire că este un câine. Isus are dreptate. Ea este un om păcătos care nu merită să fie considerat altfel decât un câine. Ea știe adevărul despre ea însăși și nu este ofensată de critica pe care i-a aduce Domnul. Ea spune astfel: Doamne, tu ai dreptate, sunt un câine…un nimic…De aceea, spune ea, nu îndrăznesc să îți cer pâinea pe care o dai copiilor ci vreau doar firmiturile, nimicurile care cad de la masa lor. Femeia aceasta știe că nu merită nici o favoare din partea lui Dumnezeu. Ea nu este o fiică a lui Dumnezeu căci este o păcătoasă. Ea vrea doar ceea ce ar putea să fie neînsemnat pentru copiii. Resturile pe care copiii nu le mănâncă să îi fie date ei, un câine.

Dragii mei, atitudinea de credință a acestei femei este uimitoare și datorită acestei credințe ea nu primește resturile destinate câinilor ci, în final, Cristos îi dă binecuvântarea destinată copiilor lui Dumnezeu. Avem enorm de multe de învățat de la această femeie păgână. Ea a fost hotărâtă să nu plece din prezența Domnului nostru Isus Cristos fără ca cererea ei să nu își găsească observare. Ea știa că nu merită atenție pentru că este păcătoasă dar credea în mila și iubirea lui Dumnezeu. Vedeți voi, este ceva foarte interesant cu femeia aceasta. Fiica ei, spune Sfântul Apostol Matei, era chinuită de un demon. Femeia acesta credea că situația acesta este o pedeapsă pentru propria ei viață de păcat. Poate nu este evident acest lucru din pericopa noastră dar priviți un mic detaliu. Cristos a mai avut de-a face cu oameni care mediau înaintea lui pentru alte persoane. Aceștia spuneau că cer ajutor pentru respectiva persoană. Femeia noastră nu vine însă să spună: Doamne, ai milă de fiica mea! ci ea spune: Ai milă de mine, Doamne (Matei 15,22). Femeia aceasta avea o convingere cu privire la păcat și la consecințele acestuia. În astfel de condiții vom înțelege mult mai clar ceea ce Isus Cristos a intenționat cu această femeie. El a făcut-o să înțeleagă cu adevărat care este situația ei. El a dorit ca ea să înțeleagă și să accepte cu adevărat faptul că este o păcătoasă tocmai ca să o poată face să primească mila din mâna lui ca Mântuitor al ei din păcat ci nu ca un vraci asemenea celor din lumea păgână. Prin cuvintele nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la câini! (Matei 15, 26), Cristos nu caută să o jignească pe această femei, așa cum mulți dintre fanii gândirii post-moderne liberale și hiper-umanistă ar fi tentați să afirme, ci Cristos o confruntă cu realitatea ei, arătându-i cine este ea cu adevărat înaintea lui Dumnezeu. Apoi, cuvintele femeii sunt niște cuvinte de mărturisire. Ea își mărturisește starea înaintea lui Dumnezeu cu umilință, iar cuvintele de final ale Domnului nostru Isus Cristos: o, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti (Matei 15,28) sunt cuvinte de absoluțiune, de iertare a păcatelor ei.

Dragii mei, această femei a venit să îi ceară Domnului resturile care cad de la masa stăpânilor și care, pentru că nu folosesc la nimic, sunt date câinilor. Dar ea a primit mult mai mult. Ea a primit ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru fii săi în Cristos. Ea a primit o credință minunată prin care Cristos a devenit Mântuitorul ei. Dintr-un câine care nu merita nici un fel de atenție, în și prin Cristos, prin credință, ea a devenit o femeie binecuvântă din copiii lui Dumnezeu.

Dragii mei, Dumnezeu, uneori acționează cu noi exact așa cum a acționat cu această femei. El pare că refuză să dea orice fel de atenție cererilor noastre sau chiar pare că ne răspunde negativ. Dar nu uitați ceea ce Cristos însuși ne spune în Cuvântul său: adevărat, adevărat vă spun că orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da (Ioan 16,23). Dragii mei, Cuvântul lui Dumnezeu nu minte niciodată. Chiar dacă mintea noastră nu poate înțelege de ce Dumnezeu nu ne dă atenție, chiar dacă nu putem accepta nici un fel de întârziere în îndeplinirea cererilor noastre, noi nu trebuie să ne simțim ofensați de aceste situații. Dumnezeu știe mai bine ce este cel mai bine pentru noi, cum este cel mai bine pentru noi și când este cel mai bine pentru noi. De aceea, prin credință, noi ne rugăm spunând facă-se voia Ta! Dumnezeu știe mai bine cum trebuie să procedeze cu noi. Uneori acest lucru se întâmplă altfel de cum plănuim noi sau în alt moment decât cel plănuit de noi. Noi nu trebuie să ne ofensăm de aceste aspecte deoarece aceasta este arma prin care diavolul luptă să ne rupă de Dumnezeu și să creeze în noi neîncredere în Dumnezeu. Dar noi trebuie să avem încredere în Dumnezeu și să nu ne îndoim niciodată de El. Cristos a venit pe acest pământ pentru a lua asupra lui toate păcatele noastre. El a devenit cel mai câine dintre noi toți tocmai pentru ca noi să nu mai fim câini înaintea lui Dumnezeu ci să fim copii. Noi nu mai suntem sub mânia și condamnarea lui Dumnezeu ci suntem în dragostea lui veșnică. Dumnezeu nu mai este judecătorul nostru ci în Cristos el a devenit Tatăl nostru pentru că în jertfa lui Cristos toate păcatele noastre au fost iertate. Noi trebuie să știm, prin credință, că noi suntem fii lui Dumnezeu prin Cristos și că în jertfa lui Cristos am fost iertați și ca atare, putem să avem toată încrederea în Tatăl nostru care este în ceruri.

AMIN