Cred in iertarea pacatelor

Data postării: 31.03.2014 06:17:10

Fapte 26:17-18 „Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor la care te trimit. ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi”

Am ajuns astazi, in harul lui Dumnezeu, la cea de-a sasea prelegere dedicata intelegerii Crezului Apostolic. Pentru parintii Bisericii, un aspect extrem de important si necesar pentru o credinta sanatoasa a fost doctrina despre „iertare”. Deaceea, in providenta lui Dumnezeu, Crezul Apostolic afirma aceasta doctrina prin expresia „cred in iertarea pacatelor”

Potrivit Sfintei Scripturi toti oamenii sunt păcătoşi. Oamenii nu devin pacatosi atunci cand pacatuiesc ci, afirma Sf. Augustin, ei pacatuiesc deoarece sunt pacatosi. Nasterea este un act care nu mai are loc in curatenie ci Sf. Scriptura ne spune, prin regele David in Psalmul 51:5, ca inceputul vietii orcarui om are loc deja in starea de pacat deoarece fiecare dintre noi mostenim păcatul primului om, stramosul nostru Adam.

Acesta afirmatie este una dezastruoasa pentru umanitate deoarece ne intareste clar faptul ca intreaga rasa umana se afla sub blestemul pacatului si este pusa fata in fata cu mania eterna a lui Dumnezeu. Sf. Scriptura ne invata, iar Biserica marturiseste acest lucru, anume ca nu exista absolut nimic in puterea sau dorinta umana prin intermediul caruia Dumnezeu sa justifice pe omul pacatos si sa il ierte pentru pacatele sale. Fiind pacatos inca din nastere, omul nu are puterea sa stea departe de pacat (Geneza 8:21). Omul, cu fiecare zi din viata, in loc sa isi ispaseasca prin diverse metode pacatele, el adauga alte pacate noi peste cele existente. Omul este complet absorbit de pacat si incapabil de a se elibera din aceasta robie. Nu doar ca nu este capabil sa o faca, dar in conformitate cu Sf. Scriptura si cu marturisirile de credinta ale Reformei Protestante, omul nici macar nu intentioneaza sa iasa de sub stapanirea pacatul deoarece el se simte mai mult decat fericit in starea viciata in care se afla. Din moment ce toți oamenii sunt, prin natura lor morți în păcat și despărțiți de Dumnezeu, dupa cum ne spune Sf. Apostol Pavel in Efeseni 2:1, ei nu sunt în stare să se împace cu Dumnezeu prin nici un fel de eforturi proprii.

In aceasta situatie, care este posibilitatea ca un om sa poata sa scape de mania eterna a lui Dumnezeu? La fel ca si ucenicii Domnului Isus Cristos, si noi ne pune intrebarea: „Atunci cine poate fi mantuit?”. Raspunsul la aceasta infioratoare intrebare il gasim la Mantuitorul nostru scump. Isus Cristos le raspunde ucenicilor sai astfel: „Ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu.” (Luca 18:26-27). Domnul nostru arata in mod clar ca mantuirea omului nu atarna de acesta deoarece fiinta umana este neputincioasa in aceasta directie, ci mantuirea depinde exclusiv de Dumnezeu. Doar Dumnezeu poate, in mod unilateral sa puna pe om in starea de mantuire prin iertarea pacatelor.

Vestea cea buna a Sf. Scripturi este aceea ca Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a plătit pentru păcatele noastre dându-şi viaţa în folosul nostru. Jertfa Sa de răscumpărare, care este un dar de la Dumnezeu pentru noi, a făcut posibilă iertarea păcatelor noastre inaintea Tatalui ceresc. Sf. Apostol Ioan ne spune in prima sa epistola astfel: “Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:8-9).

Iertarea pacatelor noastre este un act venit din eternitate. Dumnezeu nu a fost surprins de pacatul lui Adam si nici de inrobirea umanitatii in pacat. Dumnezeu a planuit iertarea inca dinainte de crearea acestei lumi, inca din vesnicii. Atunci, in planul tainic al Sfintei Treimi, Tatal, Fiul si Duhul Sfant au hotarat modul in care omul, mort spiritual datorita pacatului, sa fie adus la viata si pus intr-o stare dupa voia lui Dumnezeu. Omul, prin Duhul Sfant, in voia eterna a lui Dumnezeu este adus la viata si eliberat din sclavia pacatului. Dumnezeu, pentru a mantui pe om, ii iarta acestuia prin Cristos pacatele comise. Vestea cea Buna a Sf.Scripturi este aceea ca Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a plătit pentru păcatele noastre dându-şi viaţa în folosul nostru. Jertfa sa de răscumpărare, care este un dar de la Dumnezeu, a făcut posibilă iertarea păcatelor noastre inaintea Tatalui ceresc.

Bisericile lutherane afirma că Dumnezeu a justificat pe păcătoșii pe care El i-a declarat neprihăniți de dragul lui Isus Cristos. Acesta este mesajul central al Sf. Scripturii de care însăși existența Bisericii noastre depinde. Este un mesaj relevant pentru oamenii din toate timpurile, din toate locurile, din toate rasele și toate păturile sociale, pentru că Sf. Scriptura ne spune ca "printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii" (Romani 5:18). Toți oamenii au nevoie de iertarea păcatelor înaintea lui Dumnezeu, și Sf. Scriptură proclamă faptul oamenii au fost justificați, pentru că "printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa" (Romani 5:18).

Bisericile Luterane afirma ca, în mod personal, noi am primit acest dar de iertare a păcatelor nu pe baza propriilor noastre fapte, ci numai prin credință (Efeseni 2:8-9). Justificarea princredința reprezintă acea încredere în Isus Cristos și în lucrarea sa de răscumpărare. Această credință nu justifică pe baza vreunei puteri existente în om însuși, ci doar datorită mântuirii pregătite în mod special de către Dumnezeu în Isus Cristos și care este cuprinsă în această credință (Romani 3:28 și 4:05). Noi credem că păcătoșii sunt mântuiți exclusiv prin har. Harul reprezintă dragosteanemeritată aratată de Dumnezeu oamenilor păcătoși. Această iubire l-a condus pe Dumnezeu să le ofere oamenilor păcătoși tot ceea ce aceștia au nevoie pentru mântuirea lor. Toate aceeste lucruri reprezintă un dar al lui Dumnezeu. Oamenii nu fac nimic și nici nu pot să facă nimic pentru a câștiga macar o parte din acest dar (Efeseni 2:8-9)

Justificarea prin har, fara merite este fundamentul teologiei lutherane. Reformatorul german, Martin Luther afirma despre justificarea prin credinta faptul ca aceasta doctrina reprezinta fundamentul fara de care Biserica Crestina s-ar prabusi. In introducerea Articolelor de la Smalcald, Martin Luther afirma ca “Aceasta [doctrina] se concentrează pe Isus Cristos și justificarea câștigată de Acesta pentru noi. Aceasta este articolul principal al credintei. Nu putem renunța sau modifica nimic la acest articol chiar dacă cerul și pământul, sau orice altceva, ar dispărea”. Iata cat de importanta era aceasta doctrina pentru reformatorii din secolul al XVI-lea. Si asa trebuie sa ramana si pentru noi.

In teologia scolastica, iertarea pacatelor si justificarea reprezenta o forma de colaborare dintre Dumnezeu si om. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este dispus sa acorde iertarea Sa tuturor acelor care dovedesc prin diverse fapte ca merita acest lucru. Omul trebuie sa depuna eforturi de natura ascetica sau de alta natura astfel incat sa implineasca o parte din voia lui Dumnezeu. Va este cunoscuta aceasta invatatura? Nu cumva crestinismul de astazi, in mare parte a adoptat diverse forme ale acestei invataturi? Atat de multi crestini au uitat de mantuirea prin har si de justificarea doar prin credinta incat se pare că Reforma Protestantă a fost definitiv uitată și o buna parte dintre Bisericile Crestine Protestante se întorc linistite acasă, la mama Roma.

Aproximativ doua treimi dintre Bisericile declarate Lutherane au semnat impreuna cu reprezentantii Vaticanului in anul 1999 o declaratie numita “Declarația Comună privind DoctrinaJustificarii” in cadrul careia se afirma ca problema justificarii care a dezbinat Biserica a fost rezolvata si ca, Biblia nefiind suficient de clara in aceasta privinta, se poate afirma ca justificarea nu este exclusiv numai prin credinta. Deci, intre teologia scolastica si cea a Reformei Protestante nu mai exista diferente semnificative asa cum s-a sustinut in secolul al XVI-lea. Dar aceasta este pozitia reformatorilor? Acest raspuns l-au gasit ei condusi de Duhul Sfant in paginile Sf. Scripturi? Reformatorii au fost atat de convinsi de valoare doctrinei justificarii doar prin har, doar prin credinta, incat o parte din ei si-au dat viata aparand aceasta doctrina.

Nevoia de iertare a pacatelor noastre este la fel de actuala pentru noi cum era si pentru Biserica primara. Si noi, asemenea sfintilor din vechime, credem cu tarie in „iertarea pacatelor”, credem ca Dumnezeu este cel care ne iarta pacatele prin Isus Cristos. Acesta iertare ne face sa putem sta in fata judecatii lui Dumnezeu fara frica de a avea parte de un verdict ingrozitor. Cristos a purtat pacatele noastre pe cruce, deaceea iertarea aceasta este una eterna. Nu este nevoie da facem nicim pentru a castiga iertarea deoarece Cristos a platit deja pretul pacatelor noastre. Si El ne iarta gratuit fara un pret pe care noi sa il achita,. Ce trebuie noi sa facem este doar sa credem, iar credinta, slava lui Dumnezeu, este tot un dar facut omului pacatos de catre Dumnezeu.

Acum stam in casa lui Dumnezeu cu totii. Noi toti cei prezenti aici stam inaintea lui Dumnezeu. Dar nu stam ca niste osanditi ci stam ca oameni iertati si curatati in sangele scump al Mantuitorului nostru. Suntem fiii si fiicele lui Dumnezeu, impreuna facem parte din trupul lui Cristos. Noi suntem dintre aceia care vor mosteni cerul si vom imparati pe veci cu Cristos. Si acest lucru se va intampla doar datorita faptului ca Dumnezeu ne-a iertat pacatele savarsite si ne-a declarat nevinovati in Isus Cristos.

Un articol de Sorin H. Trifa