Cristologie Lutherana, Partea 1

Doctrina despre persoana lui Cristos

(de persona Christi)

Sfânta Scriptură il declara în mod expres pe Cristos ca fiind Dumnezeu adevărat și ii atribuie Lui toate atributele divine. Deasemenea, Sfânta Scriptură il declara pe Cristos ca fiind om adevărat și ii atribuie Lui toate atributele comune ale oamenilor. Cristos este, prin urmare, Dumnezeu adevărat și om adevărat, sau Dumnezeu-om.

Din acest motiv, trebuie să respingem ca fiind nescripturale fiecare doctrină care neagă sau limiteaza urmatoarele aspecte legate de Domnul Isus Cristos (1) dumnezeirea lui Cristos (negata de monarhianism si unitarianism), (2) umanitatea lui Cristos (negata de docetism, gnosticism, anabaptism) și (3) unirea personală a celor două naturi, divina si unama, într-o singură persoană (unio personalis), împreună cu doctrinele rezultate din aceasta unire, mai precis doctrina comuniunii dintre cele două naturi (communio naturarum) și comunicarea atributelor specifice celor doua naturi(communicatio idiomatum). Controversele care ii implica pe luterani în apărarea ultimele două doctrine au fost îndreptate nu numai împotriva calvinistilor (reformatilor), dar, de asemenea, si împotriva romano-catolicilor.

Dumnezeirea lui Cristos

Faptul ca Cristos este Dumnezeu adevărat, coetern și consubstanțial cu Tatăl, este incontestabil atestat în Sfânta Scriptură. Dovezile in favoarea acestei doctrine pot fi gasite in mai multe aspecte despre care Sfânta Scriptură vorbeste. Un prim aspect este legat de numele „Dumnezeu” și „Fiul lui Dumnezeu” (Matei 16:16) nu sunt utilizate într-un sens impropriu, ci în in sensul in care se afirma faptul ca Domnul Isus Cristos nu posedă numai funcții divine, ci, de asemenea, El poseda o esență divină. Isus afirma in Sfânta Scriptură: "Eu și Tatăl una suntem" (Ioan 1:14). Chiar numele (nomen Dei essentiale et incommunicabile) Iehova ii este dat lui Cristos (Ps.97:1-7 si Evrei 1:6). Apoi, Sfânta Scriptură ii atribuie lui Isus Cristos o serie de atribute divine precum: eternitate (Ioan 8:58; Ioan 17:5; Ioan 1:1), omnisciența (Ioan 21:17) si omnipotența (Ioan 10:28-30). Sfânta Scriptură ii atribuie lui Isus Cristos diverse lucrările divine precum actul creatiei și menținerea providentiala a acestei lumi (Col.1:16 17; Ioan 5:17-19), învierea din morți (Ioan 5:21,28 si 29) dar si numeroase miracole efectuate prin propria Sa putere (Ioan 2:11). Sfânta Scriptură ii atribuie lui Cristos adorare și închinare divină, (Ioan 20:28; Ioan 5:23; Fil.2:9). Ca o concluzie la cele afirmate mai sus, vedem faptul ca Sfanta Scriptură il descrie pe Isus Cristos ca fiind egal cu Dumnezeu în maiestate divină, in slava si in cinste (Phil. 2:6).

Atunci cand subordinationionistii moderni obiecteaza in legatura cu faptul ca Isus Cristos este numit Dumnezeu, în esență Dumnezeu, ci numai într-un sens secundar al termenului, lutheranii afirma că acest punct de vedere este anti-scriptural si se bazează pe o concepție triteistă sau politeista despre Dumnezeu, care trimite la ideea ca Sfanta Treime constata dintr-unDumnezeu suprem și două zeități mai mici, Isus Cristos si Duhul Sfant. Deși este adevărat că Isus Cristos il descrie pe Tatăl ca fiind mai mare decât El Însuși (Ioan 14:28), acestul lucru se intampla exclusiv datorita naturii umane si a starii de umilinta. Sfanta Scriptură, pe de altă parte, ii atribuie lui Cristos toată esența divină cu toate perfecțiunile sale (Col.2:3 si 9) dovedind că El este Dumnezeu în același sens in care este si Tatal. Acuzației conform careia Cristos nu ar fi suferit singur ci ar fi atras în suferința Lui și pe Tatăl (Patripassianism), i se poate răspunde astfel: vom accepta cele două doctrine, unitatea esentei divine și excludere Tatălui din suferința și moartea lui Cristos, pe baza autoritatii Sfintei Scripturi, ca o parte din marele mister care consta in întrupareamiraculoasă a lui Cristos (1 Tim 3:16).

Fiecare refuz formulat la adresa divinitatii reala și esențială a lui Cristos este bazat, nu pe lipsa de dovezi adecvate ale Scripturii, ci provine din tendința raționalista a inimii firești, în careEvanghelia lui Cristos este atât o nebunie cat și o piatră de poticnire (1Cor.1:23 si 1Cor.2, 14). Dacă Cristos nu este Dumnezeu adevărat, ci doar un profet uman (Matei 16:13 și următoarele) atunciîntreaga Evanghelia a mântuirii castigate prin jertfa înlocuitoare a lui Cristos devine nula și doctrina pelagianista a castigarii neprihănirii prin fapte bune trebuie să devina baza crestinismului. Inacest caz, omul căzut nu are nici un Mântuitor divin (1Cor.15:3, 4 si 17) si, prin urmare, omul isi câștiga mântuirea prin fapte bune.

Umanitatea lui Cristos

Motivul pentru care este necesara o detaliere teologica privitoare la umanitate a lui Cristos se datoreaza numeroaselor invataturi eretice care au negat adevărata natura umană a lui Cristos. Cele mai cunoscute astfel de erezii sunt: (1) docetismul, care a afirmat ca trupul lui Hristos a fost o fantomă (2) arianismul si apolinarismul, care, în parte, au negat faptul ca Isus a avut suflet uman(3) monotelismul, care a negat faptul ca Isus a posedat o vointa uman si (4) gnosticismul, care a negat faptul ca Isus a avut parte de o de naștere umană adevărată. Lutheranii afirma ca Isus Cristosfără o natură umană ar putea fi Mântuitorul lumii la fel de puțin precum Isus Cristos fără o natură divină.

In consecință Sfanta Scriptura este la fel de categorica în a invata umanitatea lui Cristos așa cum este în efortul de a-i atribui adevărata divinitate. Printre dovezile prezentate de sfanta Scriptura gasim (1) numele omului (1Tim.2:5; Ioan 8:40), (2) trup si sange consubstanțial cele ale omului (Evr.2,:14), (3) descendenta umana (Rom.9:5; Matei 1:1; Luca 3:23; Geneza 22:18; Gal.3:16), (4) un om adevarat, conceput miraculor în pântecele Mariei (Luca 1:42); (5) poseda elementele constitutive ale orcarei ființe umane (Ioan 2:21; Luca 24: 39; Matei 26:38; Luca 23:46; 22:42), (6) emoțiile umane (Marcu 3:5; 14:34), (7) a avut parte de suferința umane și moarte asemenea omului (Matei 27:46; Ioan 19:30)

„Logosul", prin urmare, nu a primi un trup uman venit din cer, ci si-a asumat natura umană pantecul Mariei, astfel că El a fost om cu adevărat (Luca 1:35). Toți cei care neagă adevărataumanitate a lui Cristos, nu fac acest lucru deoarece dovezile oferite de Sfanta Scriptura sunt inadecvate, ci pentru că ei își permit să fie induși în eroare de către rationalismul uman ("finit nu estecapabil sa cuprinda infinitul") sau de catre considerente pelagianistice ("nu a fost necesar ca Fiul lui Dumnezeu să devină substitut și răscumpărător pentru om"). Împotriva pelagianismul, în orice formă s-ar manifesta acesta, noi ne bazm pe Sfanta Scriptura care invata că Răscumpărătorul divin trebuia să fie om adevărat, pentru ca să poată implini lucrarea de răscumpărare (Isaia 53:11), să îndeplinească legea divina în locul omului (Gal.4:4 si 5), și sa faca ispășire pentru păcatele omului (Isaia 53:1-6). Prin urmare, refuzul de a afirma adevărata umanitate a lui Cristos este echivalent cu negarea lucrarii de ispasire (Evr.2:14 si Ioan 1:14). Ca o concluzie, teologia lutherana afirma faptul ca Isus Cristos, în natura Sa divină, este consubstantial cu Tatăl iar in ceea ce priveste natura Sa umană, El este consubstantial cu omul.

Expresia „Fiul Omului”, pe care Mântuitorul nostru a folosit-o cel mai des atunci când a vorbit despre Sine, nu il descrie pe Cristos ca fiind "omul ideal", ci ca fiind un descendent unic al omului (Geneza 3:15; 26: 4; 28:14; 2 Sam7:12) în care Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat (Isaia 7:14; 9:6). Aceasta este o explicație proprie pe care Cristos o aduce cu privire la numele pe care l-aadoptat ca descriere uzuala a Lui. Prin urmare, prin "Fiul Omului" intelegem „Dumnezeul-om” care a fost prezis în Vechiul Testament (Dan.7:13-14), care a venit să nimicească lucrările diavolului (1Ioan 3:8) și, prin urmare, care a trebuit să fie Dumnezeu adevărat (Matei 9: 2, 4, 6; 12:8; 26:63-64; 25:3l) as, în același timp, om adevărat (Matei 8,:20; 11:19; 17:12, 22-23; 20:18-19).

Deși Cristos este om adevărat, la fel in ființă cu toți ceilalți oameni, totusi natura Sa umană este marcată de anumite particularități (proprietates individuales), care nu se găsesc în alte ființe umane. Printre aceste particularități notăm:

(1) Concepția supranaturală (extraordinaria conceptio). Cristos nu a fost fiul lui Iosif și Maria (împotriva ebioniților si a modernistii), ci El a fost conceput de către Duhul Sfânt(miraculosa conceptio) în pântecele fecioarei Maria (Matei 1:18; Luca 1:35). Cauza eficienta care a dus la conceperea Fiului Omului in fecioara Maria a fost Duhul Sfânt (materia ex qua). In cazul în care sunt ridicate obiecții care sa afirme ca modul miraculos in care a fost conceput Isus Cristos incalca "legile imuabile ale naturii", Sfanta Scriptura ne furnizează un răspuns adecvat (Luca 1:34-37) afirmand faptul ca concepția supranaturală a lui Cristos a fost o minune a omnipotenței și a harului lui Dumnezeu, pe care noi ar trebui să o acceptam cu recunoștință (Luca 1:38).

(2) Lipsa de păcat a lui Cristos. În timp ce toți ceilalți oameni sunt conceputi și născuti în păcat (Ps. 51:5; Ioan 3:6; 5:12-20), Fiul omului a fost fără de păcat (Isaia 53:9; Ioan 8:46; Luca1:35; 2Cor.5:21; 1Pet.1:19; 2:22), și a trebuit să ramana fără de păcat pentru ca să fie Mântuitorul nostru (Evr.7:26-27.; 1Pet.1:19). Deși Sfanta Scriptura ii atribuie păcate lui Cristos, acest lucru seexplică în mod expres prin aceea că aceasta reprezinta păcatul nostru pus in dreptul lui Cristos (peccatum imputatum) (Isaia 53:6; 2Cor.5, 21). Cu toate acestea, Sfanta Scriptura stabilește nunumai faptul și necesitatea de a fi fără păcat in privinta lui Cristos, dar, de asemenea, explică si modul în care aceasta a fost conceput și născut fără de păcat. Cauza nu a fost (1) o sămânță sfântă (massa Sancta) care a fost păstrata și propagata în Israel până când Mântuitorul a fost născut (teologii scolastici), (2) faptul ca Maria a fost pastrata capersoană sfântă (teologiile raționaliste moderne), sau (3) concepția imaculată a Mariei (conceptio immaculata, proclamată de Papa Pius IX la 8 decembrie 1854). Sfanta Scriptura afirma insa in mod clar faptul că Maria a devenit mama lui Cristos, în natura Sa umană, prin Duhul Sfânt (Matei 1:18).

Ca urmare a concepției sale supranaturale Cristos nu a fost afectat de păcatul original (peccatum originale) și nici de păcatul personal actual (peccatum actuale). Acest adevăr deriva dintoate pasajele care descriu lipsa absolută de păcat a lui Cristos (Evr.7:26-27; 1Ioan 3:5), precum și din aceoe pasaje in care se afirmă că El a devenit om, nu după rânduiala naturii (Luther: non excarne contaminata et horribiliter polluta), ci prin Duhul Sfânt (Matei 1:18; Luca 1:35). Deoarece Cristos provinde dintr-o descendenta pacatoasa, El a fost ferit atat de corupția ereditara(hereditaria corruptio) cat și din vina ereditara (culpa hereditaria - reatus peccati Adamitici), care sunt atribuite tuturor oamenilor născuți in păcat (Ioan 3:6; Rom. 5:16-19).

Cu toate acestea, deși natura umană a lui Cristos a fost libera de păcat, totusi El a avut o natura umană adevărata, aceast lucru pentru că păcatul nu aparține in esenta omului, acesta fiind, de fapt, un accindent. Prin urmare, Cristos a fost într-adevăr un om adevărat, dar unul care, în măsura în persoana Sa a fost în cauză, nu a fost sub lege ci mai presus de aceasta (Mat. 12:8). Din momentul in care natura umană a lui Hristos a fost primita în logos, trebuie să negăm că a existat în El chiar pana și posibilitatea de a păcătui (Ioan 8:46; 1Pet.1: 19). Tinand cont de aceste lucruri, afirmam ca Mântuitorul sfânt nu a putut păcat (Christus Sacerdos impeccabilis). În ciuda acestei afirmatii, nu trebuie să considere faptul ca ispitirea lui Cristos a fost doar fals, ci ca a fost vorba despre o adevărată ispită și suferință, pe care El le-a indurat pentru mântuirea noastră (Matei 4:1 Evr. 2:18; 4:15).

Consecințele faptului ca Isus Cristos a fost lipsit de păcat sunt:

(1) Nemurirea lui Isus Cristos. Conform Scripturii moartea este plata păcatului (Gen.2:17; 3:17-19; Rom.5:12; 6:23). Cristos a murit din propria Sa voință și putere in calitate de Mântuitor al oamenilor (Ioan 10:18; 1Cor.15:3). Moartea Celui fără de păcat, care El Însuși a fost nemuritor, a fost cu adevarat răscumpăratoare (Matei 20:28; 1Tim 2:6) si prin intermediul ei s-a facut ispasire pentru omenire păcătoasă (Christus mortuus est propter peccatum imputatum).

(2) Darurile supranaturale posedate de Isus Cristos (singularis excellentia), cum ar fi înțelepciune (Luca 2:52). Acest lucru se datoreaza faptului că in Isus Cristos nu au existat efecteperturbatoare datorate păcatului.

Foarte multe lucruri au fost spuse cu privire la aspectul exterior al lui Cristos. Este clar ca din Psalmul 45:2 nu trebuie să deducem faptul ca Isus detinea o frumusete fizica extraordinara, dar nici din Isaia 53:2 nu trebuie sa deducem ca Isus detine un trup lipsit de frumusete exterioara, din moment ce ambele pasaje din Scriptura au drrept scop sa scoata in evidenta frumusetea lui Cristos ca Mântuitor (Erloeserachoenheit) și, pe de altă parte, sa scoata in evidenta umilința Sa profundă ca Mantuitor (Leidensgestalt). Cu toate acestea, teologia lutherana are in vedere faptul că Isus Cristos, pe tot parcursul starii sale de umilire, a suferit consecințele datorate pacatelor noastre, astfel încât, întotdeauna El a apărut în chip de rob, asemănarea oamenilor (Fil. 2:7; Rom. 8:3). Înfățișarea lui trupească, prin urmare, nu a fost asemenea omului înainte de căderea in pacat, ci, mai degrabă, ca cea a omul păcătos.

În ceea ce privește slăbiciunile umane de care a suferit Domnul Isus, Sfanta Scriptura arată că El, într-adevăr, a îndurat slăbiciunile comune oamenilor (infirmitates communes), cum ar fifoamea, setea, oboseala, durerea, etc, dar nu și slăbiciunile personale (infirmitates personales), cum ar fi diverse boli, orbire, sau orice alt astfel de defect.

(3) Impersonalitatea naturii umane a lui Cristos. Afirmam ca natura umană a lui Hristos nu a format o persoană distinctă (carentia propriae subsistentiae). Cristos nu a constat din douăpersoane, una divină și alta umana, ci în El natura divina și natura umană au fost unite într-o singură persoană nedivizată și indivizibilă (1 Tim. 2:5), (humana Christi natura non luibet propriam subsistentiam, personalitatem). Acest fapt rezultă din modul specific in care a avut loc întrupărea (incarnationis modus). Atunci când Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, El nu și-a asumat o persoană umană, ci doar natura umana, cu alte cuvinte, natura umană a fost primita de catre logos (Gal.4:4-5.; Ioan 1:14; Evr. 2:14). In consecinta, in natura Sa umane Isus Cristos nu a posedat nici opersonalitate proprie ci natura umană a lui Cristos a subzistat în logos (subsist entia humanae naturae in divina natum).

În cazul în care se ridică vreo obiecția împotriva acestei doctrine, referitor la termenul „Fiul Omului” care trebuie considerat doar o simpla desemnare a unei persoane precum este sitermenul „Fiul lui Dumnezeu” și cu privire la faptul ca natura umană a lui Cristos trebuie să fie considerată ca o persoană distinctă, noi, lutheranii, răspundem că aceaste concluzii nu sunt corecte, in conditiile in care acești termeni nu desemnează două tipuri diferite de persoane, ci numai una și aceeași persoană, care, în același timp este și Dumnezeu și om (Matei 16:13-17). De toti oamenii se supun axiomei: Quot humanae natume, tot personae humanae; aceasta axiomă nu se aplică si la Cristos, pentru că Logosul a asumat natura umană în persoana Sa divină (Col. 2:9).

Teologia raționalistă modernă care a abandonat doctrina scripturală a impersonalitatii naturii umane a lui Cristos, trebuie, prin urmare, se abandoneze si doctrina întrupării, deoarece aceastaa constat în principal în acel act prin care Fiul lui Dumnezeu a primit în logos natura umană, astfel încât, din momentul in care a fost creata natura Sa umană, aceasta a devenit unita cu logosul (Luca 1:43). Teologia raționalistă modernă neagă întruparea asa ca afirmă că cele două naturi ale lui Cristos a crescut treptat una in alta, sau coagulat, și în acest fel uniunea(unitio) celor două naturi a fost efectuată. Cu toate acestea, Sfanta Scriptura nu învață o unire ale celor două naturi în Hristos prin coalescență, ci printr-o unire prin încarnare (Ioan 1:14). Dacă teologia modernă ridica obiecții cu privire la această doctrină pe motiv că unirea Fiului lui Dumnezeu cu un embrion nu poate fi considerată ca fiind vrednica deDumnezeu, noi, lutheranii, răspundem că acest "concepție nevrednica de Dumnezeu'' este menționata clar în Sfanta Scriptură (Luca 1:35). Din nou, în cazul în care ni s-ar opune spunand ca o uniune intimă, cum ar fi încarnarea, este de neconceput, noi, lutheranii, răspundem că Scriptura descrie întruparea ca fiind "taina evlaviei" care este "fără îndoială, mare" (1Tim. 3:16).

În scopul de a sublinia adevărul că Fiul lui Dumnezeu si-a asumat într-adevăr natura umană, dar nu o persoană umană, dogmatica lutherana spune: „Deus assumpsit naturam humanam”, sau „humanitatem” ci nu: „Deus assumpsit hominem”. Având în vedere faptul că teologia modernă raționalistă a schimbat doctrina celor două naturi (Zweinaturenlehre) într-o doctrină a douăpersoane, această distincție in doctrina lui Cristos este foarte importanta.

Mult mai de extremă, fata de teologie modernă, este gandirea care il privește pe Cristos ca fiind un simplu om în care Dumnezeu s-a descoperit într-un grad mai mare decât într-un om obișnuit (modernismul). Cu alte cuvinte, diferența dintre Cristos și toți ceilalți oameni este doar una de grad ci nu de natura.