Despre Sfanta Cina - Rezumat

Doctrina Sfintei Cine este stâns legată de cuvintele folosite de Mântuitorul nostru la momentul instituirii acesteia, dar și de alte referințe clare, legate de masa sacramentală, ci nu de diverse texte biblice care se ocupă totalmente de alte subiecte. Din punct de vedere al teologiei lutherane, pasajul din Evanghelia Sfântului Apostol Ioan capitolul șase, versetele de la 22 și până la 66, nureprezintă o sursă valabilă pentru explicarea doctrinei Sfintei Cinei deoarece expresiile “mâncarea” și „băut” menționate aici nu se referă la consumul sacramental din cadrul Sfintei Cine. Un prim argument este acela că referirile facute în acest pasaj de către Domnul Isus Cristos sunt anterioare momentului în care sacramentul Sfintei Cine a fost instituit. Un al doilea argument este acela că în acest pasaj, Domnul Isus Cristos declară că toți cei care vor mânca și bea vor avea viață vieșnică și că aceată viață veșnică este imposibilă fără această mâncare și băutură. Acest lucru nu este deloc valabil în ceea ce priveste sacramentul Sfintei Cine deoarece, teologia lutherană afirmă că este posibilă obținerea vieții veșnice și fără primirea sacramentului Sfintei Cine. Este evident că în acest Domnul Isus a vrut să trimită inimile ascultătorilor săi către mântuirea prin credința în El, mai degrabă decât către masa sacramentală a Sfintei Cine.

Isus Cristos a instituit acest sacrament în noapte în care a fost trădat de către Iuda. Acesta poate să fie considerat ca fiind punctul culminant al lucrării Mântuitorului pe pământ deoarece afirmațiile de instituire arată că nu a fost vorba despre o discuție cotidiană, banală, ci despre un moment de maximă solemnitate spirituală. Aceast moment a reprezentat linia care a demarcat Vechiul Testament de Noul Testament, răscumpărarea poporului lui Dumnezeu din robia păcatului, lucrare care și-a avut reprezentarea în Vechiul Testament în eliberarea din robia Egiptului. La momentul instituirii Sfintei Cine, Domnul Isus Cristos cunoștea faptul că moarte lui era foarte aproape și, din acest motiv, se poate considera că instituirea Sfintei Cine reprezintă un fel de testament al Mântuitorului nostru.

Sacramentul Sfintei Cine este compus din două elemente terestre, pâinea și vinul. Nu se face nici un fel de remarcă privitoare la ce tip de pâine sau de vin s-au folosit. Fiind însă vorba despre participarea la masa pascală, se poate afirma că pâinea a fost una nedospită, specifică respectivei sărbători. Cu toate acestea, în Sfânta Scriptură nu exită o interdicție pentru folosirea pâinii dospite. Al doilea elemen, vinul, este identificat drept “rodul viței”. Acest termen poate să facă referire atât la vin cât și la must. Cu toate acestea, există dovezi puternice în favoarea utilizării vinului alcoolizat, posibil amestecat cu apă. Deaceea, asocierea acestor momente cu învățătura despre abstinența de la consumarea alcoolului este una eronată iar consumarea sau nu de bauturi alcoolizate ține exclusiv de conștiința fiecărui credincios în parte.

Pe lângă elementele terestre, vizibile, teologia lutherană considerară că în Sfânta Cină mai sunt prezente două elemente cerești. Primul dintre aceste două elemente este trupul Domnului Isus Cristos. Acest element sfânt este prezent datorită Cuvântului lui Dumnezeu care spune “luați, mâncați, acesta este trupul meu”[1]. Sfânta Scriptură ne asigură de faptul că pâinea rămâne fizic prezentă în masa sacramentală și se găsește împreună cu trupul Domnului. Cel de al doilea element sfânt este sângele Domnului Isus Cristos. Acest element sfânt este prezent tot datorită Cuvântului lui Dumnezeu care spune, de data aceasta, “beți toți din el, acesta este sângele meu”[2]. Bisericile Evanghelice Lutherane afirmă că toți aceia care se împărtășesc cu pâine și cu vin, se împărtășesc cu trupul și sângele Domnului nostru Isus Cristos. Elemetele acestea, vizibile și invizibile, se unesc în cadrul a ceea ce se numește ”uniune sacramentală”, aspect regăsit în paginile Sfintei Scripturi. Această unire sacramentală este definită prin expresia “în, cu și sub”. Consumarea acestor elemente nu este una “capernaitică” în sensul definit de expresia “canibalism”, cu implicarea masticației și a digestiei fizice, ci această primire se face intr-un mod supranatural și de neînțeles pentru noi[3]. Teologia lutherană susține aceste afirmații cu toate că ele sunt contrazise de către teologii reformați[4] și de către cei baptiști[5], teologi care resping prezența reală în favoarea unei prezențe spirituale, respectiv a unei comemorări fără prezența fizică sau spirituală. Bisericile Evanghelice Lutherane resping transubstanțierea considerând că aceasta reprezintă o deviere de la cuvintele de instituire ale Domnului Isus Cristos. Textul și contextul cuvintelorinstituției nu se pretează pentru o interpretare figurativă care ar nega uniunea sacramentală a elementelor vizibile cu cele invizibile. Un principiu de bază și necesar pentru hermeneutică, cel puțin din punct de vedere lutheran, este aceea că orice utilizare figurativă a cuvintelor trebuie să fie indicată în mod clar de către autor. Nimic în cuvintele uzate în instituirea Sfânta Cină nu lasă de înțeles o utilizare figurativă.

Prezența trupului și a sângelui Domnului în sacramentului Sfintei Cine este dată de către promisiunea lui Isus Cristos care afirmă, prin Cuvântul Său, acest lucru. Această promisiune nu depinde de credința omului și nu este retrasă atunci când cineva nu crede această doctrină. Primirea Sfintei Cine în chip nevrednic, fără credință, îl face pe respectivul om vinovat de trupul și sângele Domnului Isus Cristos.

În unirea sacramentală completă din Cina Domnului, există trei elemente componente, și anume: consacrarea, distribuția, și recepția (mâncatul și băutul). Consacrarea elementelor vizibile a fost întotdeauna o parte a actului sacramental. Isus Cristos și biserica apostolică au pus, în mod solemn, deoparte pâinea și vinul pentru o utilizare specială, iar noi biserica va continua să facă același lucru pănă la revenirea Domnului. Astăzi, consacrarea elementele în cadrul serviciu liturgic din Bisericile Evanghelice Lutherane are loc prin recitarea cuvintelor de instituie existente în Sfânta Scriptură[6]. Există un număr de scopuri pentru care are loc sfințirea elementelor. Primul este acela ca să reamintească despre evenimentul istoric și să ofere un suport pentru instituțiasacramentului. În al doilea rând pentru a exprime intenția cu privire la repetarea acestui sacrament. În al patrulea rând pentru ca să ne mărturisim credința noastră în realitatea uniunii sacramentaleși în beneficiile aduse prin acest sacrament[7].

Distribuția elementelor consacrate reprezintă cea de a doua componentă principală a mesei sacramentale. În privința frângerii pâinii, aceasta nu a reprezintă, în sine, un act sacramental, ci este o acțiune pregătitoare făcut pentru a permite distribuirea sacramentului. Distribuirea rodul viței cu un pahar comun nu reprezintă, de asemenea, o parte esențială a acestui sacrament. Utilizareaunor pahare individuale pentru distribuirea sacramentului este considerată adiaphora[8] cum este, de altfel, și tipul de pâine utilizată[9]. Alte detalii, accidental legate de masă sacramental așa cum a avut ea loc în original, nu sunt considerate ca fiind esențiale. Teologia lutherană consideră ca Sfânta Cină nu trebuie sărbătorită în camere aflate la etaj, în serile zilelor de joi sau în alt mod aflat în legătură cu modul în care se sărbatorea Paștelui evreiesc.

Recepția elementelor, mâncatul și băutul, reprezintă cea de a treia parte majoră și esențială a mesei sacramentale. Modul în care acest lucru trebuie să se desfășoare nu este prevăzut în Sfânta Scriptură, fiind deasemenea adiaphora. Încercările de a determina momentul exact în care are loc uniunea sacramentală efectivă, a condus pe unii teologi să formuleze dogme și să apere practici care merg dincolo de instituția sacramentului așa cum ni se arată în Sfânta Scriptură[10].

Sacramentul Altarului, așa cum mai este cunoscută Sfânta Cină, oferă beneficiarul iertarea păcatelor sale. Acest aspect este clar în Evanghelie, reieșind chiar din cuvintele de instituirii sacramentului. Biserica Romano-Catolică susține că Euharistia reprezintă un sacrificiu efectiv, o repetare fără sânge a jertfei lui Isus Cristos de la Golgota. Această idee intră în conflict însă cu mai multe declarații ale Sfintei Scripturi și, din acest motiv, teologia lutherană respinge acestă doctrină. Sfânta Scriptură spune în mod clat că Isus Cristos s-a oferit ca jertfă o singură dată pentru totdeauna[11].

Sacramentul Sfintei cine aduce credincioșilor și alte binecuvântări în plus față de iertarea păcatelor. Acestea sunt rezultate firești ale procesului de justificare. Trebuie să afirmăm că Sfânta Cină conduce la o consolidare a unității între creștini și la o unitate în credință, dragoste și pace[12]. Prin Sfânta Cină se face o distincția clară între creștini și necreștini[13].

În primirea sacramentului, există un "chip vrednic" și "chip nevrednic". Acest lucru se datorează faptului că ingredientul central al primirii Sfintei Cine constă într-un "mod demn" de primire a ceea ce Dumnezeu dăruiește, adică prin credința în promisiunile sale. Utilizarea expresiei "nedemn" cu privire la primire trupului și sângelui lui Cristos în sacrament trimite la faptul că face o persoană vinovată de păcat împotriva trupului și sângelui lui Cristos. Când are loc o primire nevrednică a sacramentului, prin necredință și prin nepocăință, binecuvântările spirituale aferente sacramentului sunt transformate într-un blestem. Numai creștinii care au fost botezați sunt capabili de a se examina corect, de ași mărturisi credința și de a fi admisi la Sfânta Cină. Acesta este considerat ca fiind un sacrament de confirmare pentru că el consolidează viața spirituală a oamenilor care au fost aduși, în prealabil, la credința în Domnul Isus Cristos. Există numeroase dovezi care arată că Sfânta Cină este destinată exclusiv pentru creștini. Mâncatul și băutul din Sfânta Cină sunt făcute "în amintirea" lui Cristos și a morții sale ispășitoare, deci, este necesară o cunoaștere prealabilă a acestor aspecte. Deasemenea, trebuie ținut cont de faptul că Isus a instituit sacramentul într-un cadru privat, doar în prezența ucenicilor Săi.

Pentru a participa în mod corect la Sfânta Cină, creștinii trebuie să auto-evalueze din punct de vedere spiritual. Orice abatere, atât în comportament cât și în doctrină, interferează cu unitatea creștină și pune în pericol sănătatea spirituală a bisericii. Această situație se poate debloca dacă există o pocăință reală,. Din aceste motive, Bisericile Evanghelice Lutherane insistă pentru o"analizare" a acelora care doresc să participe la Sfânta Cină. Pentru acele persoane care doresc să se împărtășească din sacrament pentru prima dată, este nevoie de o perioadă de instruire și o confirmare publică prin care să se arăte că catehumenului a primit învățătura necesară. Aceata se practică în mod special în dreptul copiiilor.

Acesta este, în rezumat, poziția Bisericilor Evalghelice Lutherane cu privire la sacramentul Sfintei Cine. Prezentarea acestei nu este una exhaustivă și nici nu are pretenția de a reprezenta în mod oficial, poziția fiecarei bisericii care a aderat la credința lutherana.

SOLI DEO GLORIA

Un articol de Sorin H. Trifa

[1] * * *; Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, Traducerea Dumitru Cornilescu, Editie revizuita ortografic; Asociația Biblică Română Casa Bibliei; 2012; Matei 26:26

[2] * * *; Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, Traducerea Dumitru Cornilescu, Editie revizuita ortografic; Asociația Biblică Română Casa Bibliei; 2012; Matei 26:27 și 28

[3] Formula Concord Epitome afirmă că: “Noi credem, învățăm și mărturisim că trupul și sângele lui Cristos sunt primite cu pâinea și vinul, nu numai în mod spiritual prin credință, dar, de asemenea, și pe cale orală; dar nu într-un mod capernaitic, ci într-un mod supranatural, cereasc, pentru căare loc o uniune sacramentală”.

[4] Confesiunea Helvitică (1536) afirmă că: “Nu pentru că trupul și sângele Domnului sunt în mod natural unite cu pâinea și cu vinul, [...] pentru că pâinea și vinul sunt simboluri”.

[5] Wayne Grudem afirmă următoarele: “Cum poate trupul fizic al lui Cristos, sau, mai important, natura umană a lui Cristos, să fie prezentă peste tot?” (Grudem, Wayne: Teologie sitematică: introducere în doctrinele biblice; Editura Făclia, Editura Universității Emanuel din Oradea; Oradea; 2004; Pag. 994)

[6] Formula Concord Epitome afirmă că: “Acum, la consacrarea, noi credem, învațăm, și mărturisim că nici o lucrare făcută de om, cum ar fi recitarea de către un slujitor al bisericii a cuvintelor de instituire, produce această prezență a trupului și sângelelui lui Cristos în Sfânta Cină. Acest lucru trebuie sa fie atribuit numai și numai atotputerniciei Domnului nostru Isus Cristos”

[7] Formula Concord, Declarația Solidă, afirmă: “În administrația Sfintei Cine, cuvintele de instituire vor fi spuse public și clar sau cântate în fața intregii adunari și nu ar trebui să fie omise în nici un fel [...] prin urmare, ar trebui să nu fie omise cuvintele pe care Cristos însuși le-a folosit la Sfănta Cină. În al doilea rând pentru că credința ascultătorilor cu privire la natura și rodul acestui sacrament (în ceea ce privește prezența cu trupul și sângele a lui Cristos, cu privire la iertarea păcatelor cât și toate beneficiile care au fost achiziționate de către moartea și vărsarea sângelui lui Cristos și care sunt revărsat asupra noastră) poate fi exercitate, întărite , și confirmate prin Cuvântul lui Cristos […]”

[8] În creștinism, adiaphora face referire la un anumit aspect spiritual considerat neutru. Există elemente esențiale ale credinței creștine, cum ar fi dumnezeirea lui Cristos, Trinitatea, învierea fizică a lui Cristos, etc. Dar există, de asemenea, subiecte care abordează probleme, care sunt non-esențiale. Într-un sens general, adiaphora face referire la acele învățături creștine care sunt neutre, lucruri care nu sunt nici poruncite dar nici interzise în Sfânta Scriptură. De exemplu formatul liturgic este considerat de Biserica Evanghelică Lutherană ca fiind adiaphora, deaceea el diferă de la o cultura la alta.

[9] Armin Schuetze și Irwin Habeck afirmă că: “Deși paharul comun poate avea o semnificație simbolică și utilizarea acestuia în biserica are o lungă tradiție în spatele ei, nu există motive teologice pentru a respinge utilizarea unor pahare individuale. Chiar ca pâinea poate să fie ruptă la altar iar apoi pregătit în bucați individuale. În consecință, vinul poate fi oferit în cupe individuale, fără a afecta validitatea sacramentului” (Schuetze, Armin & Habeck, Irwin; The Shepherd Under Christ; Northwestern Publishing House, 1974; Pag. 94).

[10] Autorii lucrării “This we believe” afirmă următoarele: “Noi respingem orice încercare de a trasa momentul precis din cadrul celebrării Cinei Domnului, în care trupul și sângele lui Isus Cristos devin prezente în Sacrament. Prin urmare, respingem și părerea conform căreia trupul și sângelelui Isus Cristos devin prezente în momentul în care sunt spuse cuvintele pentru consacrare, dar și părerea care susține că trupul și sângele lui Isus Cristos devin prezente doar în momentul în care mâncăm pâinea și bem vinul”. Acest citat este luat dintr-o traducere autorizată a documentului W.E.L.S. intitulat “This we believe”, documentul in limba engleză poate să fie studiat pe site-ul http://www.wels.net/what-we-believe iar citatul din text se poate verifica la adresa: http://www.wels.net/what-we-believe/statements-beliefs/this-we-believe/church-and-ministry. Traducerea oficială în limba română a întregului document îi aparține autorului acestui eseu.

[11] * * *; Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, Traducerea Dumitru Cornilescu, Editie revizuita ortografic; Asociația Biblică Română Casa Bibliei; 2012; Evrei 7:26 și 27

[12] * * *; Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, Traducerea Dumitru Cornilescu, Editie revizuita ortografic; Asociația Biblică Română Casa Bibliei; 2012; 1 Corinteni 10:17

[13] * * *; Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, Traducerea Dumitru Cornilescu, Editie revizuita ortografic; Asociația Biblică Română Casa Bibliei; 2012; 1 Corinteni 10:20 și 21