Despre Sfântul Ioan Crisostom (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Data postării: 27.01.2017 13:28:40

În fiecare an, la 27 Ianuarie, Bisericile Lutherane Confesionale îl comemorează pe Sfântul Ioan Crisostom sau Ioan Gură de Aur.

Sfântul Ioan Crisostom, a fost un teolog foarte important al Bisericii Primare. Afost Episcop al Constantinopolui fiind autorul unei Liturghii Bisericesti care îi poartă numele. A fost un predicator extrem de apreciat, lucru care i-a atras denumirea de ”gură de aur”. Istoria il consemnă pe Sfântul Ioan Crisostom ca fiind cel mai important teolog al Bisericii Post-Apostolice alături de Sfântul Augustin, Episcopul de Hippo, purtând, la rândul lui, titulatura de ”doctor al Bisericii”.

Sfântul Ioan Crisostom s-a născut ân anul 349 din părinți greco-sirieni, tatăl său fiind un ofiter de rang înalt. Acesta a decedat la scurt după nașterea lui Ioan, astfel încât acesta afost crescut doar de către mama sa care s-a convertit la creștinism. Sfântul Ioan Crisostom s-a botezat undeva între anii 368-373.

Datorită influenței familiei, Sfântul Ioan Crisostom a studiat filozofia păgână, pregătindu-se pentruo carieră în retorică. La scurt timp, a devenit interesat de mesajul creștinismului îndreptându-se spre studiul teologiei alături de Diodor din Tars, fondatorul Școlii din Antiohia. Sfântul Ioan Crisostom s-a botezat undeva între anii 368-373. În anul 375, Sfântul Ioan Crisostom a devenit pusnic. Viața de asceză i-a deteriorat însă sănătatea, lucru care l-a forțat să abandoneze viața de pusnic și să revină în Antiohia.

În anul 381, Sfântul Ioan Crisostom a fost ordinat ca diacon iar cinci ani mai tărziu a fost ordinat preot. Incepând din anul 386, popularitatea Sfântului Ioan Crisostom a crescut vertiginos în urma activității de predicare în Catedrala din Antiohia. În acestă perioada a scris celebrele sale omilii la diverse cărți ale Sfintei Scripturi. Accentul predicilor era pe învățăturile morale ale Sfintei Scripturi, pe activitățile caritabile, cât și pe pericolul reprezentat de abuzul de bogăție. În urma predicării Sfântului Ioan Crisostom multi păgâni s-au convertit la creștinism

În anul 397, Sfântul Ioan Crisostom a devenit Episcop al Constantinopolului după ce a fost nominalizat la ocuparea acestei poziții fără ca el să fie informat. Activitatea bisericească l-a făcut foarte populat în rândul credincioșilor însă a atras împotrivire din partea cetățenilorși a clerului bogat care considerau reformele sale religioase ca fiind total nepopulare. A urmat astfel o perioada tumultoasă pentru Sfântul Ioan Crisostom. Lucrurile au atins apogeul atunci cand Teofil, Episcopul Alexandriei a început să se i se împotrivescă, în tentaticva de aduce Biserica din Constantinopol sub influența sa. Sfântul Ioan Crisostom a fost acuzat de susținere a învățăturilor lui Origen, învățături care fuseseră declarate eretice. Împotriva Sfântului Ioan Crisostom s-a ridicat inclusiv Aelia Eudoxia, soția Împăratului, deoarece Sfântul Ioan Crisostom o critica pentru extravaganța sa vestimentară. Toate acestea au condus la exilarea Sfântul Ioan Crisostom în anul 403. La foarte scurt timp, Împăratul Arcadiul l-a rechemat în Constantinopol după ce un cutremur puternic a lovit orașul, cataclismul fiind considerat un semn al mâniei lui Dumnezeu față de decizia de exilare a Sfântului Ioan Crisostom.

Linistea a fost însă doar una aparentă și de scurtă durată. Sfântul Ioan Crisostom a protestat public atunci când o statuie a împărătesei a fost ridicată în apropierea Catedralei din Constantinopol, acuzând acestă acțiune ca fiind una păgână. Deasemenea, el a încurajat pe călugării care se împotiveau păgânismului susținut de Împărat. Drept represalii, Sfântul Ioan Crisostom a fost iar exilat în Armenia iar mai apoi, datorită faptului că acesta continua să scrie predici care aveau o puternică influență în Constatinopol, a fost trimis în Pitiunt, pe malul estic al Mării Negre, regiunea Abhazia. Pe drum însă, la 14 Septembrie 407, Sfântul Ioan Crisostom a trecut la cele veșnice, ultimile sale cuvinte fiind ”slavă lui Dumnezeu pentru toate lucrurile”.

Un articol de Sorin H. Trifa