Este scris! Matei 4:1-11
Data postării: 06.03.2020 16:59:54
Duminica Invocabit, predică Rev. Sorin H. Trifa
Har și pace vouă de la Dumnezeu Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu am ajuns astăzi în prima Duminică a unui nou sezon al calendarului Bisericesc, sezonul Postului Mare. Acest sezon a început cu Miercurea Cenușii și se va întinde până la Sărbătoarea Învierii Domnului Isus Cristos care anul acesta se va sărbători la 12 Aprilie. Sezonul Postului Mare este un sezon de contemplare interioară și de pocăință, de aceea, culoarea acestui sezon este culoarea violet. Sezonul Postului Mare pentru Biserica noastră ține patruzeci și șase de zile. Diferența dintre durata acestui sezon și timpul de post de patruzeci de zile al Domnului Isus Cristos este dată de prezenta a șase Duminici, zile despre care Biserica noastră învață că sunt zile de bucurie și, astfel, ele nu pot să fie zile de post. Astfel, în acest sezon de post, Duminicile sunt acele zile în care credincioșii luterani nu postesc, deoarece Duminica este ziua învierii Domnului Isus Cristos, cel mai binecuvântat eveniment din viața noastră. Pentru Biserica noastră, postul nu înseamnă doar o abținere de la mâncare ci accentul este pus în mod special pe o analiză personală profundă, o regretare a păcatului și o pocăință autentică. Prima Duminică din Postul Mare poarte denumirea de Duminica Invocabit, expresie care este regăsită Psalmul 91 acolo unde citim astfel: ”când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi” (Ps.91,15). Textul pentru această predică se fundamentează pe Matei 4:1-11.
1 Atunci, Isus a fost condus de Duhul în pustiu ca să fie ispitit de diavol. 2 După ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, în cele din urmă i s-a făcut foame. 3 Apropiindu-se, Ispititorul i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea să devină pâini!”. 4 Dar el, răspunzând, i-a zis: „Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu»”. 5 Atunci diavolul l-a dus în cetatea sfântă, l-a aşezat pe coama templului 6 şi i-a spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos, căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi cu privire la tine şi te vor purta pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră»!” 7 Isus i-a zis: „Din nou este scris: «Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău»”. 8 Diavolul l-a dus apoi pe un munte foarte înalt, i-a arătat toate împărăţiile lumii şi gloria lor 9 şi i-a spus: „Îţi voi da toate acestea dacă vei cădea [înaintea mea] şi mă vei adora”. 10 Atunci Isus i-a spus: „Pleacă, Satană! Căci este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei aduce cult»”. 11 Atunci, diavolul l-a lăsat. Şi iată că se apropiau îngeri şi îi slujeau!
Dragii mei, există cel puțin două lucruri importante pe care trebuie să le învățăm din ispita Domnului nostru, Isus Cristos. În primul rând trebuie să înțelegem faptul că acest episod este o parte semnificativă a ispășiri pe care Domnul Isus Cristos a făcut-o în dreptul nostru. Cu alte cuvinte, trebuie să înțelegem faptul că Domnul Isus Cristos a trecut prin această ispită în locul nostru. El l-a înfruntat și învins pe Satan pentru noi, în locul nostru. Astfel, Domnul Isus Cristos a reușit în acel punct în care noi am eșuat. Noi am căzut sub ispita diavolului dar Domnul Isus Cristos l-a învins pe diavol, rezistând ispitelor sale. Al doilea lucru important pe care această pericopă ni-l predă este acela că Sfânta Scriptură este cu adevărat arma lui Dumnezeu împotriva Satanei. Domnul Isus Cristos l-a învins pe diavol nu folosindu-se de propriile lui capacități ci de Cuvântul lui Dumnezeu. Prin Cuvântul lui Dumnezeu noi primim rezistența de a sta împotriva diavolului și de al alunga pe diavol de la noi.
În pericopa din această Duminică ne sunt prezentate trei ispite cu care diavolul a căutat să îl ademenească pe Domnul Isus Cristos la necredință. Ași vrea neapărat să rețineți faptul că acest episod din viața Mântuitorului Isus Cristos nu a venit la inițiativa Satanei ci a fost hotărât de însuși Dumnezeu după cum citim: ”Isus a fost condus de Duhul în pustiu ca să fie ispitit de diavol” (Mt.4,1).
Prima ispită care ne este prezentată ne readuce la ispita cu care diavolul l-a ademenit la necredință pe părintele nostru Adam. Satana a încercat să se folosească de mâncare pentru al provoca pe Mântuitorul nostru, care era deja flămând după patruzeci de zile în care nu mâncase nimic, să se îndoiască de dragostea și bunătatea lui Dumnezeu. Spre deosebire de Adam, apelând la Cuvântul lui Dumnezeu care spune: ”nu numai cu pâine trăieşte omul, dar că omul trăieşte cu tot ceea ce iese din gura Domnului” (Deut.8,3). Deși Domnul Isus Cristos era flămând, această ispită nu viza în mod necesar satisfacerea nevoii de hrană ci viza ideea de a acționa în conformitate cu propria sa voință. Domnul Isus Cristos era flămând și al avea tot dreptul să iasă din această stare și să se hrănească. De ce trebuia Domnul Isus să se lipsească de hrană? Nu este oare el acela care a hrănit în mod miraculos mii de oameni care flămânzeau în pustie? Fiul lui Dumnezeu avea toată puterea să ofere pâine pentru sine iar această minune avea deja un precedent. În cei patruzeci de ani în care poporul lui Israel a rătăcit prin pustiu, Domnul l-a hrănit în mod cu totul miraculos cu pâine din cer. Isus Cristos însuși spune: ”Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii” (Io.6,51). Fiul lui Dumnezeu întrupat este împlinirea tuturor miracolelor experimentate de către Israel.
În fața acestei ispite, Domnul Isus Cristos nu a profitat de calitatea lui de a fi Dumnezeu co-egal și co-etern cu Tatăl. Din contră, Domnul Isus Cristos se leagă pe sine însuși pentru a suferi împreună cu cei pe care a venit să îi mântuiască. Domnul Isus Cristos alege să se încreadă în Tatăl Ceresc exact așa cum omul trebuie să o facă. În fapt, am remarcat deja faptul că Tatăl Ceresc a hotărât să îl trimită în pustiu pentru această experiență. Astfel, putem remarca faptul că Domnul Isus Cristos este ”țapul ispășitor al lui Dumnezeu”. Fiul lui Dumnezeu vine pe pământ și se întrupează pentru a inversa cursul lucrurilor. El a devenit om pentru a suferi pedeapsa pentru păcatul omului. Astfel, trecând prin apa Iordanului, Cristos este dus în pustie purtând asupra lui păcatele lumii si predat lui Satan. Acolo, în pustiu, lipsit complet de hrană, Cristos supraviețuiește sprijinit de către Dumnezeu. Ispita lui Satana nu vizează însă foamea trupească ci viza ceva mult mai înalt. Cuvintele diavolului spun: ”Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea să devină pâini!” (Mt.4,3). Cu alte cuvinte, diavolul îl ispitea să renunțe la starea lui de umilință și de ascultare față de Dumnezeu și să se manifeste în conformitate cu ceea ce el era de fapt, Dumnezeu adevărat și atotputernic.
Dragii mei, vreau să vă spun ceva special. Pentru mine, pericopa acesta dovedește cât de prost este diavolul. El are puteri mari, poate să facă multe, dar în același timp este un prost. El habar nu are faptul că astfel de ispite au efect asupra omului păcătos care mereu caută să evite orice fel de suferință și nedreptate. Dar o astfel de ispită nu poate să aibă efect asupra lui Cristos pentru că el nu se uită la niște pâini ci el a venit în această lume să facă voia lui Dumnezeu. Cristos știa foarte bine că nimic nu îl putea despărți de dragostea lui Dumnezeu, nici măcar o clipă. Cristos știa foarte bine faptul că Dumnezeu își va împlini promisiunile făcute fără să dea greș. Aduceți-va aminte că Domnul Isus Cristos rămâne ancorat în dragostea lui Dumnezeu și ascultător de planul lui Dumnezeu chiar și pe cruce, atunci când aceeași ispită îi este adresată prin gura liderilor poporului evreu: ”Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe cruce!” (Mt.27,40). Cristos credea promisiunea lui Dumnezeu despre care am vorbit Duminica trecută, promisiunea conform căreia: ”va fi dat pe mâna păgânilor şi va fi batjocorit, insultat şi scuipat; şi după ce-l vor fi biciuit, îl vor ucide, dar în ziua a treia va învia” (Lc.18,32-33). Domnul știa că suferința și moartea are la capăt învierea și nu se îndoia de această promisiune. De aceea, Cristos rezită ispitei Diavolului ancorat în promisiunea lui Dumnezeu revelată în Evanghelie și astfel îl învinge pe Satan folosind cea mai puternică armă posibilă, Cuvântul. De altfel, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne spune că Domnul Isus Cristos este însuși ”cuvântul făcut trup”. Făcându-se trup, Fiul lui Dumnezeu se pune pe sine, din proprie inițiativă, sub ascultate de Dumnezeu chiar dacă El era pe deplin egal cu Dumnezeu. Face acest lucru pentru noi, în locul nostru. El face ceea ce noi trebuia și trebuie să facem. El se încrede în promisiunea lui Dumnezeu și așteaptă îndurarea lui Dumnezeu. Cristos alege să nu se folosească de puterile sale divine în al învinge pe diavol deoarece noi nu dispunem de astfel de puteri. În schimb, deși era Dumnezeu, Isus Cristos se folosește pentru al răpune pe Satana de o armă de care noi înșine dispunem, Cuvântul lui Dumnezeu. Acest Cuvânt vorbește despre promisiunea lui Dumnezeu care spune: ”Nu te voi mai lăsa, nici nu te voi abandona” (Ev.13,5).
Răspunsul dat de către Domnul Isus Cristos diavolului spune astfel: ”nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt.4,4). Răspunsul Domnului Isus Cristos ne spune faptul că hrana trupească nu l-a ținut niciodată în viață pe om. Omul, chiar dacă este credincios sau nu, trăiește exclusiv din harul lui Dumnezeu. Cuvântul despre care aici Domnul Isus Cristos este Evanghelia harului, mesajul de iubire a lui Dumnezeu pentru omul păcătos. Doar prin mesajul Evangheliei, Domnul Isus Cristos a știut că îl poate răpune pe diavol și să obțină această victorie pentru noi, făcând ceea ce Adam nu a reușit să facă deoarece s-a încrezut mai mult în cuvintele mincinoase ale șarpelui decât în cuvintele lui Dumnezeu. Adam s-a lipit de ispita diavolului pentru că s-a îndoit de Cuvântul lui Dumnezeu în timp ce Cristos a învins ispita diavolului pentru că s-a lipit de promisiunile lui Dumnezeu.
Pericopa din această Duminică ne vorbește despre trei ispite venite din partea diavolului. La toate aceste ispite, Cristos a rezistat pentru că s-a ancorat pe un fundament solid, pe Cuvântul lui Dumnezeu. ”Este scris” reprezintă baza victoriei lui Cristos. Promisiunea scrisă în Evanghelie este arma care îl înfrânge pe Satana, iar Domnul îl lovește în fiecare ispită pe diavol cu această sabie a Evangheliei.
Ași vrea să sar peste descrierea amănunțită a celei de-a doua și a treia ispită. Nu pentru că nu este important să le înțelegem pe fiecare în parte ci pentru că deja am făcut lucrul acesta în trecut. Ași vrea să închei această predică vorbindu-vă despre ultimul verset al acestei pericope: ”Atunci, diavolul l-a lăsat. Şi iată că se apropiau îngeri şi îi slujeau!” (Mt.4,11). Vedeți, Dumnezeu nu îl lasă permanent pe Cristos să fie ispitit de Satana. Scriptura ne spune că diavolul a fost oprit să mai continue iar Dumnezeu si-a trimis Sfinții Îngeri să îl slujească pe Fiul Său, să îl mângâie și, credem noi, chiar să îl și hrănească din punct de vedere trupesc. Astfel, complet întărit, Domnul Isus Cristos a fost gata să plece pe drumul la cruce, acolo unde, în noaptea în care a fost trădat, avea să lase Bisericii sale cel mai minunat testament al său. Sfântul Apostol Paul ne redă acest moment astfel: ”Domnul Isus, în noaptea în care era vândut, a luat pâinea 24 şi, mulţumind, a frânt-o şi a zis: „Acesta este trupul meu cel care este pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea mea!”. De asemenea, după cină, a luat potirul spunând: „Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Faceţi aceasta, ori de câte ori beţi, în amintirea mea!” (1Cor.11,23-25). Astfel, ”logosul”, Cuvântul, vine la noi ascunsă în pâinea pe care o mâncăm și în vinul pe care îl bem atunci când participăm la masa Domnului. Mâncând pâinea consacrată și bând vinul consacrat la Sfânta Cină, noi primim cu adevărat, mâncăm și bem cu adevărat, trupul și sângele lui Cristos ca un antidot împotriva păcatului care ne marchează zi de zi viața. Pâinea nu e ține în viața, dar trupul lui Cristos o face iar Sfânta Cină nu este doar pâine simplă sau vin simplu ci este împărtășirea noastră cu trupul Domnului nostru Isus Cristos înviat din morți. Cina Domnului este un medicament sfânt care ne aduce viață și ne tratează de virusul mortal al păcatului. Cina Domnului este adevărata hrană pentru viața veșnică după cum Domnul Isus Cristos însuși spune: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Pentru că trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el” (Io.6,54-56). Trupul și sângele lui Cristos este viața veșnică, o viață care sfărâmă puterea morții și îi aduce pe oameni în Împărăția lui Dumnezeu, aici și acum, alături de toți sfinții lui Dumnezeu, din toate locurile și din toate timpurile, printre care, noi știm că se află și toți aceia dragi nouă care au părăsit această lume a păcatului pentru a fi veșnic în prezența Domnului nostru Isus Cristos.
În pericopa noastră citim astfel: ”Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt.4,4) iar acest Cuvânt despre care Domnul Isus Cristos ne vorbește aici vine la noi prin predicarea Evangheliei și prin administrarea Sacramentului, devenind astfel, sursa vieții noastre și arma biruinței noastre în fata păcatului, a diavolului și a morții.
AMIN!