Evanghelia este pacea pe care o dă Cristos, Ioan 14,23-31

Data postării: 10.06.2019 06:51:23

Duminica Cincizecimii sau Rusaliile, Predica Rev. Sorin H. Trifa

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos! În mila lui Dumnezeu, astăzi am ajuns la cincizeci de zile de la Duminica în care am sărbătorit învierea Domnului Isus Cristos. În calendarul Bisericii noastre, această zi poartă numele de Duminica Cincizecimii sau, așa cum este cunoscută în tradiția poporului român, Duminica Rusaliilor. Din perspectiva multor teologi creștini, această Duminică a Cincizecimii este ziua în care s-a născut Biserica lui Cristos prin împlinirea promisiunii cu privire la venirea Duhului Sfânt. Textul pentru predica din această Duminică specială pentru Biserica noastră este din Ioan 14:23-31.

Isus a răspuns şi i-a zis: „Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el. Cine nu mă iubeşte nu păzeşte cuvintele mele, iar cuvântul pe care îl ascultaţi nu este al meu, ci al Tatălui care m-a trimis. V-am spus acestea cât timp mai rămân cu voi. Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu. Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau aşa cum o dă lumea. Să nu se tulbure inima voastră, nici să nu se teamă! Aţi auzit că v-am spus: «Mă duc şi voi veni la voi». Dacă m-aţi iubi, v-aţi bucura că mă duc la Tatăl pentru că Tatăl este mai mare decât mine. V-am spus-o acum, înainte de a se întâmpla, ca, atunci când se va întâmpla, să credeţi. Nu voi mai vorbi mult cu voi, pentru că vine conducătorul lumii, dar nu are nicio putere asupra mea. Însă lumea trebuie să ştie că îl iubesc pe Tatăl şi că fac aşa cum mi-a poruncit Tatăl.

Dragii mei, înainte de a explica pericopa din Evanghelia Sfântului Apostol Ioan pentru această Duminică a Rusaliilor, îmi doresc să vă spun câteva cuvinte cu privire la evenimentul istoric de care ne amintim astăzi și despre importanța acestei zile pentru Biserica noastră. Sărbătoarea acestei Duminici este coborârea Duhului Sfânt asupra Sfinților Apostoli și asupra ucenicilor Domnului Isus Cristos care erau adunați la Ierusalim unde așteptau împlinirea promisiunii pe care Domnul Isus Cristos le-a făcut-o înainte de înălțarea sa la ceruri, după cum citim în Faptele Apostolilor, ”pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, "pe care", le-a zis El, "aţi auzit-o de la Mine” (Fapte 1,4). După ce Domnul Isus Cristos s-a înălțat la cer, Sfânta Scriptură ne spune astfel: ”atunci ei s-au întors la Ierusalím de la muntele numit al Măslinilor, care se află aproape de Ierusalím, cât un drum în zi de sâmbătă. Când au intrat, au urcat în încăperea de sus, unde [obişnuiau] să se adune. Erau: Petru şi Ioan, Iacób şi Andrei, Fílip şi Tóma, Bartoloméu şi Matei, Iacób, [fiul] lui Alféu, şi Símon Zelótul şi Iúda al lui Iacób. Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui” (Fapte 1,12-14). După zece zile de la înălțarea Domnului Isus Cristos și la cinci zeci de zile de la învierea sa, Sfântul Luca ne spune că a avut loc următorul eveniment cu totul special: ”când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau împreună în acelaşi loc. Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt” (Luca 2, 1-4). Apoi, spune Cuvântul lui Dumnezeu, oamenii evlavioși care participau la această mare sărbătoare a poporului evreu s-au adunat iar Sfinții Apostoli au început să le predice Evanghelia lui Isus Cristos în limbile popoarelor din care acești oameni proveneau. Pentru că unii dintre cei care participau la această predicare aruncau asupra acestor ucenici ai Domnului tot felul de injurii, în special acuzându-i că sunt beți, Sfântul Apostol Petru s-a ridicat și l-a predicat cu tărie pe Domnul Isus Cristos, o predică excepțională pe care cartea Faptele Apostolilor o redă la capitolul 2, 14-36. Consecința imediată a acestei predici este redată de Sfântul Luca astfel: ^”când au auzit, [cei care ascultau] au fost pătrunşi la inimă şi i-au spus lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Ce să facem, fraţilor?”. Petru le-a zis: „Convertiţi-vă şi fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt! Căci promisiunea este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei care sunt departe, pentru oricâţi i-ar chema Domnul Dumnezeul nostru”. Şi cu multe alte cuvinte dădea mărturie şi-i îndemna, zicând: „Salvaţi-vă de această generaţie perversă!”. Aşadar, cei care au primit cuvântul lui au fost botezaţi. Şi în ziua aceea li s-au adăugat cam la trei mii de suflete”. (Luca 2, 37-41). Aceasta este, foarte pe scurt, istoria Duminici Cincizecimii de acum aproximativ două mii de ani, eveniment pe care noi îl sărbătorim astăzi.

Sărbătoarea Cincizecimii în tradiția evreiască era o sărbătoare care amintea despre modul miraculos în care Dumnezeu l-a condus pe poporul Israel afara din robia Egiptului, iar Dumnezeu însuși a cerut poporului evreu să păstreze anual această aducere aminte a exodului. Sfânta Scriptură ne spune faptul că la cinci zeci de zile de la ieșirea din Egipt, poporul evreu a ajuns la Muntele Sinai acolo unde Dumnezeu le-a dat Legea celor Zece Porunci scrisă pe două table de piatră. Ocazia acesta corespunde legământului pe care Dumnezeu l-a încheiat cu poporul său la Muntele Sinai. În cazul Bisericii noastre, sărbătoarea Rusaliilor nu corespunde cu sărbătoarea vechi-testamentară ci noi sărbătorim momentul în care Duhul Sfânt, promis de către Domnul nostru Isus Cristos în noaptea în care avea să fi e trădat dar și cu ocazia înălțării sale, s-a revărsat asupra credincioșilor. De aceea, este foarte important pentru noi să înțelegem deosebirea dintre cele două momente.

Vedeți, acolo la Muntele Sinai, Dumnezeu le-a dat evreilor Legea. Ea a fost dată în scris, pe două table de piatră. Despre Legea acesta, Sfântul Apostol Paul spune astfel: ”noi ştim că ceea ce spune Legea o spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie închisă şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu, aşa încât, prin faptele Legii, nu va fi justificat niciun om înaintea lui, căci prin Lege [vine] numai cunoaşterea păcatului” (Romani 3,19-20). Legea aceasta nu a avut darul să aducă mântuirea poporului evreu deoarece ea nu a lucrat viu în inima lor. Mai mult decât atât, Legea nu a produs nici un fel de bucurie în rândul oamenilor. Sfântul Apostol Paul spune astfel: ”nu am cunoscut păcatul decât prin Lege şi n-aş fi cunoscut pofta dacă Legea n-ar fi spus: „Să nu pofteşti!”. Dar păcatul, găsind o ocazie prin Lege, a produs în mine toate poftele, căci, în afara Legii, păcatul este mort. Odinioară, fără Lege, eu eram viu. Dar când a venit porunca, [a început să] trăiască păcatul, iar eu am murit. Şi porunca, [dată] spre viaţă, mi s-a descoperit că este spre moarte” (Romani 7,7-10). Legea nu a dat viață omului ci i-a adus moartea. De ce? Pentru că natura păcătoasă a omului face eforturi să își urmeze mereu dorința de a păcătui. Iar păcatul este cel care ne pune mereu față în față cu condamnarea lui Dumnezeu, cu pedeapsa veșnică. De aceea, omul păcătos nu poate niciodată să fie mulțumit de Legea lui Dumnezeu și nu îl iubește pe Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu nu a putut niciodată să aducă pace în sufletul omului ci mereu a creat disconfort.

Duminica Cincizecimii ne vorbește însă despre o altfel de pace. Ne vorbește despre o pace care vine nu prin Lege ci prin Cristos. Domnul spune astfel: ”pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă” ( Ioan 14,27). Această pace este una spirituală și nu este rotită de către Legea dată la Sinai. Este lucrarea miraculoasă pe care Duhul Sfânt o face în inima omului și prin care, folosindu-se de Cuvântul lui Dumnezeu, străpunge inima omului și naște credință acolo unde, în mod natural nu este decât ură și împotrivire față de Dumnezeu. Despre acest lucru este vorba în Sărbătoarea Cincizecimii, Duhul Sfânt se pogoară asupra ucenicilor lui Cristos, aceștia predică plini de curaj Cuvântul lui Dumnezeu iar Cuvântul pătrunde în inima ostilă a omului făcând-o să strige după Dumnezeu pentru mântuire. Prin Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt aprinde focul credinței în om, luminează inima și mintea omului, schimbă răzvrătirea omului fată de Dumnezeu în dragoste față de creatorul lui și îl face doritor pentru lucrurile sfinte.

Privind la toate aceste argumente, ne vine simplu să vedem care este diferența între Legea de la Sinai și lucrarea pe care Duhul Sfânt o face în inima omului. De asemenea, îmi doresc ca privind la aceste argumente să înțelegeți cât de important este să stăm lipiți de Cuvântul lui Dumnezeu și să predicăm în mod corect și complet Cuvântul lui Dumnezeu. Cât timp Biserica stă fundamentată pe Cuvântul lui Dumnezeu, ea rămâne sub puterea Duhului Sfânt care face ca acest Cuvânt să fie viu și lucrător în Biserica lui Cristos. Dar atunci când Biserica ajunge să se fundamenteze pe alte valori decât Cuvântul lui Dumnezeu, pe tradiția omenească, pe decretele sinoadelor, pe autoritatea papei sau pe autoritatea emoțiilor sau a rațiunii umane, atunci ea transformă lucrarea Duhului Sfânt într-o lege moartă care nu mai dă viață Bisericii ci care închide credinciosul sub blestemul Legii lui Dumnezeu.

Vedem, dragii mei, cum în Duminica Cincizecimii, Duhul Sfânt îi schimbă realmente pe ucenicii Domnului. Dacă până la momentul revărsării Duhului Sfânt citim faptul că ucenicii stăteau izolați și erau marcați de frică deoarece nu erau pe deplin convinși cu privire la viitorul lor, acum, după ce Duhul Sfânt vine peste ei îi vedem foarte îndrăzneți în a predica Evanghelia lui Cristos chiar în mijlocul Ierusalimului, în mijlocul acelor oameni care au manifestat atât de multă ostilitate împotriva Domnului Isus Cristos. Dragii mei, una dintre slujbele pe care Duhul Sfânt le face este predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Domnul Isus Cristos spune în pericopa noastră astfel: ”Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu” (Ioan 14,26). Lucrarea Duhului Sfânt este aceea de a susține Biserica lui Cristos pentru ca aceasta, la rândul ei, să predice Evanghelia lui Cristos pentru ca oamenii să fie eliberați de sub blestemul păcatului și aduși la pacea pe care o dă Domnul Isus Cristos tuturor acelora care cred mesajul Evangheliei după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”acum deci nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus, căci legea Duhului vieţii în Cristos Isus te-a eliberat de legea păcatului şi a morţii” (Romani 8,1). Substanța Evangheliei lui Cristos este aceea că nimeni nu poate să ajungă la mântuire prin faptele de ascultare față de Lege. Sfântul Apostol Paul este foarte tranșant la acest capitol când spune astfel: ”prin faptele Legii, nu va fi justificat niciun om înaintea lui, căci prin Lege [vine] numai cunoaşterea păcatului” (Romani 3,20). Iar, concluzia Legii lui Dumnezeu este mereu si mereu următoarea: ”nu este drept nici măcar unul. Nu este nimeni înţelept, nu este nimeni care să-l caute pe Dumnezeu. Toţi au rătăcit, împreună s-au pervertit. Nu este nimeni care să facă binele, nu este nici măcar unul. Gâtlejul lor este un mormânt deschis, cu limbile lor înşală, venin de viperă [iese] de pe buzele lor. Gura lor e plină de blestem şi amărăciune. Sunt sprinteni de picioare la vărsare de sânge. Ruină şi nenorocire e pe drumurile lor şi calea păcii nu o cunosc. Înaintea ochilor lor nu există frică de Dumnezeu” (Romani 3,11-18). Dragii mei, acestea nu sunt cuvinte de umplutură ale Sfintei Scripturi ci aceasta este concluzia Legii în dreptul fiecăruia dintre noi. Este concluzia Legii lui Dumnezeu cu privire la mine și la fiecare dintre voi. Evanghelia lui Cristos, purtată de Duhul Sfânt prin predicarea Bisericii, are însă un mesaj cu totul special și diferit. Evanghelia ne spune că nu Legea este cea care ne salvează ci Cristos. Iată ce ne spune Sfântul Apostol Paul: ”dreptatea lui Dumnezeu s-a revelat în afara Legii, fiind mărturisită de Lege şi de Profeţi, acea dreptate a lui Dumnezeu care [vine] prin credinţa în Isus Cristos pentru toţi aceia care cred, căci nu este deosebire. De fapt, toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu, dar sunt justificaţi în mod gratuit prin harul lui, prin răscumpărarea în Cristos Isus. Pe acesta Dumnezeu l-a pus ca jertfă de ispăşire pentru ca, prin credinţa în sângele său, să-şi arate dreptatea trecând cu vederea păcatele din trecut în timpul îngăduinţei lui Dumnezeu, ca să arate dreptatea lui în timpul de acum, aşa încât să fie drept şi să-l justifice pe cel care crede în Isus.” (Romani 3, 21-26). Este adevărat faptul că în conformitate cu Legea lui Dumnezeu noi suntem păcătoși și merităm fiecare mânia veșnică a lui Dumnezeu, dar Evanghelia lui Cristos ne vorbește despre pacea pe care ne-o dă Dumnezeu prin Fiul său întrupat care s-a adus pe sine ca jertfă pentru ca păcatele noastre condamnate de Lege să fie acoperite de sângele său și astfel noi să nu mai suferim mânia lui Dumnezeu ci să intrăm în fericirea veșnică în calitate de copii ai lui Dumnezeu.

Dar pentru ca această Evanghelie să ajungă la noi și să producă această minunată schimbare în noi, ea trebuie predicată de către slujitorii chemați de către Biserica lui Cristos la această lucrare. Aceasta deoarece, spune Sfântul Apostol Paul, ”credinţa vine din predicare, iar predicarea, din cuvântul lui Cristos” (Romani 10,17). De fapt, Sfântul Apostol Paul ne detaliază această minunată lucrare pe care Duhul Sfânt o face la convertirea inimii noastre astfel: ”într-adevăr, „oricine va invoca numele Domnului va fi mântuit”. Aşadar, cum îl vor invoca dacă nu au crezut? Şi cum să creadă dacă nu au auzit? Dar cum să audă fără predicator? Însă cum să predice dacă nu sunt trimişi?” (Romani 10, 13-15). Așa dar, predicarea Cuvântului lui Dumnezeu estre esențială pentru ca omul să poată să creadă în Dumnezeu. Dar mai este ceva important. Foarte importantă este lucrarea tainică pe care Duhul Sfânt o face în inima omului pentru ca cuvintele Evangheliei lui Cristos să prindă viață în inima omului și să nască credința adevărată și trainică. Duhul Sfânt este cel care lucrează în noi și ne învață cum să credem această minunată comoară a lui Dumnezeu care ne este dezvăluită în Cuvântul lui Dumnezeu, în Evanghelia lui Isus Cristos. Iar această lucrare este tainică. De munte ori nu o simțim dar uneori avem cunoștință că ea se întâmplă.

Despre Duhul Sfânt și lucrarea lui, Sfântul Apostol Paul face următoarea afirmație: ”pentru că nu aţi primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm: „Abbá, Tată!”. Însuşi Duhul dă mărturie duhului nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu. Iar dacă suntem fii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu el, ca împreună cu el să fim şi glorificaţi”. Dragii mei, lucrarea Duhului Sfânt este aceea de a ne aduce pacea lui Cristos și de a ne pune în pacea lui Cristos. Este o pace pe care nimeni alt cineva nu ne-o poate oferi. Este o pace pe care o da numai Dumnezeu pentru că, în Cristos, Dumnezeu este cel care ne face să fim fiii Săi, să fim copiii lui Dumnezeu iar Dumnezeu să fie Tatăl nostru care este în ceruri. Duhul Sfânt coborât la Cincezicime peste ucenici este același Duh care lucrează și astăzi în fiecare dintre noi ca să ne întărească în credință și să ne țină în Cristos pe fiecare dintre noi pentru viața veșnică.

Amin!