Excluși de lume dar primiți în Cristos, Ioan 15,26-16,4

Data postării: 06.06.2019 12:01:27

Predica Duminica Exaudi, a șaptea Duminică după învierea Domului, Rev. Sorin H. Trifa

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu am ajuns în cea de-a șaptea și ultima Duminică din sezonul Paștelui, zi care în calendarul Bisericii noastre poartă numele de Duminica Exaudi. Această Duminică se află întotdeauna între ziua în care sărbătorim Înălțarea Domnului Isus Cristos și Duminica Cincizecimii, Duminica revărsării Duhului Sfânt sau Duminica Rusaliilor, așa cum este cunoscută în tradiția poporului român. Denumirea acestei Duminici provine de la expresia în limba latină Exaudi Domine, expresie care se traduce prin ascultă-ne Doamne, așa cum găsim în Psalmul 17:1. Pentru această Duminică, predica este fundamentată pe textul din Ioan 15:26-16:4.

Când va veni Mângâietorul pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, el va da mărturie despre mine. Şi voi veţi da mărturie, pentru că de la început sunteţi cu mine. V-am spus acestea ca să nu vă scandalizaţi. Vă vor exclude din sinagogă. Mai mult, vine ceasul când cel care vă va ucide va crede că aduce cult lui Dumnezeu. Şi vor face acestea pentru că nu l-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe mine. Dar v-am spus toate acestea pentru ca, atunci când va veni ceasul lor, să vă aduceţi aminte de ele, căci eu v-am spus.

Dragii mei, cu riscul de a plictisi poate pe unii dintre dumneavoastră, voi începe această predică reamintind contextul istoric în care se desfășoară pericopa noastră. Suntem în ultima zi pe care Domnul Isus Cristos a petrecut-o în compania ucenicilor săi înainte de trădarea, arestarea, condamnarea și executarea sa pe cruce. Toate aceste lucruri se vor desfășura cu foarte mare rapiditate, practic într-o singură zi, lucru care va aduce asupra ucenicilor o groază imensă. În această zi, cunoscută și sub numele de Joia Mare, este ziua în care Domnul Isus Cristos s-a concentrat spre ai întării pe ucenicii săi pentru ca aceștia să facă față tuturor problemelor cu care se vor confrunta în viitor. Este ziua în care Domnul Isus Cristos a instituit Sacramentul Sfintei Cine, împărtășirea cu adevăratul trup și cu adevăratul sânge al Domnului nostru Isus Cristos. În aceste momente speciale Domnul Isus Cristos este focusat pe ucenicii să cărora le predă învățături importante pentru viitorul lor de credință.

În pericopa noastră, Domnul nostru Isus Cristos îi avertizează pe ucenicii săi cu privire la pericolele și necazurile care se vor abate asupra lor datorită faptului că urmează învățătura predată de către Domnul Isus Cristos dar și cu privire la grija personală pe care Mântuitorul o va avea pentru aceștia, trimițându-l pe Duhul Sfânt pentru a fi ”Mângâietorul” acestora. Scopul Mântuitorului este ca atunci când aceste lucruri se vor declanșa, ele să nu fie pentru ucenici un prilej de cădere din credință, așa cum citim în primul verset din Ioan 16. Vedeți, până la acel moment, deoarece Domnul Isus Cristos fusese necurmat cu ucenicii săi, aceștia nu au relaționat într-un mod special cu grija providențială a lui Dumnezeu pentru ei. Dumnezeu s-a îngrijit în mod special de ei în mod direct prin Isus Cristos. Domnul Isus Cristos a fost acela care i-a salvat din diverse situații periculoase și i-a protejat de toți aceia care urmăreau să le facă rău. De altfel, până la acel moment, ucenicii nu fuseseră niciodată agresați fizic de către cei care căutau să îl aducă pe Isus Cristos la tăcere. Timp de aproape trei ani, ucenicii l-au urmat pe Mântuitorul nostru în misiunea lui fără să fie nevoiți să îndure vreo suferință pentru credința lor.

Dar această situație fericită avea să ajungă la final cât de curând, iar Domnul Isus Cristos dorea ca ucenicii săi să fie pregătiși pentru acest moment dificil din viața lor. După cum știm din Sfânta Scriptură, în doar câteva ore ei îl vor vedea arestat și condamnat pe acela despre care credeau că va fi încoronat pe tronul lui David. În Ierusalim, Isus Cristos nu avea să urce pe tronul lui David, așa cum ucenicii se așteptau, ci avea să urce pe cruce pentru ași da acolo viața pentru păcatele noastre, ale tuturora. Domnul avea să fie executat cu o brutalitate care avea să întreacă orice imaginație. Toate aceste lucruri vor aduce o groază uriașă asupra ucenicilor. Dar, după numai trei zile de la aceste evenimente înfiorătoare, ucenicii aveau să fie martorii învierii Domnului Isus Cristos. Mai apoi, la patru zeci de zile de la învierea sa, Domnul Isus Cristos avea să se înalțe la ceruri. Astfel, putem să spunem faptul că situația ucenicilor avea să se schimbe radical de mai multe ori în mai puțin de două luni. Toate aceste schimbări nu au fost însă rodul întâmplării ci toate au fost parte a planului pe care Dumnezeu l-a făcut încă din veșnicii pentru mântuirea omului.

Ceea ce ucenicii Domnului aveau să trăiască după înălțarea la ceruri a Mântuitorului lor avea să fie foarte diferit de toate experiențele lor anterioare. Domnul le spune ucenicilor săi astfel: ”au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu” (Ioan 16:2). Conform Domnului Isus Cristos, viitorul avea să fie unul plin de ostilitate din partea acestei lumi. Și, dați-mi voie să vă spun faptul că acest viitor este valabil și pentru toți ucenicii lui Cristos, din toate locurile și din toate timpurile. Toată această situație în care vor fi prinși credincioșii lui Cristos are un singur motiv, iar acesta este expus chiar de către Mântuitorul nostru: ”se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine” (Ioan 16:3).

Dragii mei, Isus Cristos a ținut neapărat să le vorbească ucenicilor săi despre aceste lucruri deoarece exista ispita ca aceștia să creadă că, datorită faptului că sunt credincioși, toate lucrurile vor merge perfect în viața lor. Mai mult, Domnul Isus Cristos însuși a promis spunând: ”iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20). Desigur că nici o clipă Domnul nu își va încălca promisiunea dar această promisiune nu înseamnă faptul că Dumnezeu va înlătura absolut orice obstacol din calea credincioșilor săi. Biserica din primele veacuri avea un proverb care s-a născut din realitatea pe care o trăiau creștinii acelei perioade. Acest proverb spunea astfel: ”sângele martirilor este sămânța Bisericii”. Primele secole ale Bisericii a fost, de altfel, o perioadă foarte violentă pentru ucenicii lui Cristos. Foarte mulți dintre creștini au fost martirizați pentru credința lor, având parte de execuții foarte crude. Această slăbiciune a creștinilor a stârnit însă curiozitatea lumii care căuta să înțeleagă de unde provine răbdarea și bunătatea acestor oamenii care își vărsau sângele, de foarte multe ori, cu mare bucurie. Și astfel, în ciuda opoziției, Evanghelia lui Cristos avea să strălucească în această lume.

Dragii mei, ași vrea să vin un pic în prezent. Vedeți, noi nu l-am cunoscut niciodată pe Domnu Isus Cristos în mod fizic, așa cum Sfinții Apostoli, de exemplu, l-au cunoscut când Domnul a fost pe pământ. Totuși, pe baza Sfintelor Scripturi, noi ne mărturisim credința în Fiul lui Dumnezeu întrupat. Noi mărturisim ceea ce am crezut în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu vestit prin slujitorii Bisericii lui Cristos. Astfel, și noi mărturisim în prezent ceea ce Biserica lui Cristos a mărturisit în primele ei secole de existență. Noi mărturisim că omul este mort în păcat datorită neascultării sale față de porunca lui Dumnezeu. Mărturisim faptul că pentru salvarea noastră din păcat, Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, luând asupra lui natura noastră umană. Noi mărturisim faptul că Isus Cristos a împlinit toată Legea lui Dumnezeu, Lege pe care noi nu putem să o împlinim datorită naturii noastre corupte de păcat. Noi mărturisim faptul că, deși nu a fost vinovat de nici un păcat personal, Isus Cristos a luat asupra lui păcatele întregii omeniri și astfel a devenit cel mai păcătos om din lume. Pentru aceste păcate, pe cruce, Isus Cristos a suferit mânia lui Dumnezeu în locul fiecăruia dintre noi deoarece acolo, el a suferit exclusiv pentru păcatele noastre. Moartea lui Cristos pe cruce este moartea noastră față de păcat iar învierea lui este învierea noastră pentru viața veșnică deoarece în jertfa lui Cristos noi avem iertarea păcatelor noastre. Apoi, dragii mei, noi mărturisim faptul că Isus Cristos este viu, pentru ca el a înviat dintre cei morți. Noi suntem martori ai învierii lui despre care mărturisim că este un adevăr istoric, la fel ca și întruparea și moartea lui. Noi mărturisim faptul că jertfa lui Cristos este unica soluție pentru salvarea noastră. Noi mărturisim faptul că nu putem să facem nimic pentru a merita sau câștiga mântuirea noastră. Dragii mei, noi mărturisim faptul că nu putem nici măcar să ne pregătim pentru a primi harul lui Dumnezeu deoarece suntem plini de păcat și neputincioși în fața păcatului și corupți de păcat. Noi mărturisim faptul că toată credința noastră este un dar de la Dumnezeu ci nu rodul efortului nostru deoarece nu este cu putință ca prin propria noastră putere sau înțelepciune să urmăm voia lui Dumnezeu. Noi mărturisim faptul că Dumnezeu este cel care ne cheamă la credință, ce care zdrobește inima noastră împietrită de păcat și o schimbă cu una credincioasă. Noi mărturisim faptul că Dumnezeu lucrează credință prin Duhul Sfânt și face acest lucru numai prin Evanghelia lui Isus Cristos ci nu în afara acesteia. Dragii mei, toate aceste lucruri pe care noi e mărturisim astăzi sunt lucrurile pe care primii creștini le-au mărturisit înaintea lumii și pentru aceste mărturii ei au suferit numeroase persecuții, nu de puține ori plătind cu viața pentru credința lor.

Această mărturisire a credinței noastre este ceea ce îi face pe oameni să răspundă cu ostilitate și să ne respingă. Vedeți, astăzi, cei mai mulți creștini consideră că nu putem fi salvați fără aportul faptelor noastre, de aceea, mărturisirea noastră îi înfurie. Majoritatea creștinilor din prezent au adoptat în credința lor, din păcate, cea mai periculoasă erezie care a afectat creștinismul. Cu toate că a fost condamnat în Secolul al IV-lea, pelagianismul în forma sa moderată, numită sinergism a cucerit aproape tot creștinismul. Apoi, marea majoritate a creștinilor de astăzi, de exemplu nu sunt dispuși să accepte un Dumnezeu pe care nu îl pot înțelege cu propria lor rațiune sau un Dumnezeu care să nu fie în conformitate cu logica umană. Din acest motiv, de exemplu, mulți creștini din familia protestantă resping doctrina prezenței reale a trupului și sângelui Domnului Isus Cristos în Sfânta Euharistie. Ei nu reușesc să pătrundă rațional învățătura despre unirea hipostatică a naturii divine cu natura umana în Isus Cristos și, din acest motiv, aleg să respingă doctrina uniunii sacramentale. Pentru ei, mărturisirea noastră este doar o încăpățânare în niște învățături demodate care nu mai sunt demne de dezvoltarea intelectuală a prezentului.

Este foarte interesant faptul că există o puternică stare de ostilitate chiar în sânul creștinismului. Chiar daca ne facem că nu vedem, această situație există în mod clar. În mod natural se ridică întrebarea, de ce? De ce există însă această ostilitate între oameni care afirmă că se închină aceluiași Dumnezeu și au aceeași revelație a Cuvântului lui Dumnezeu? Răspunsul este simplu. Pentru că Evanghelia predicată este una diferită. Vă rog să observați faptul că nu afirm că ceilalți nu sunt creștini sau că nu sunt credincioși. Spun doar că celelalte Bisericii care se declară creștine predică o Evanghelie diferită față de cea pe care o predicăm noi, luteranii confesionali.

Vedeți, datorită faptul că respingem învățături precum cea care afirmă faptul că omul ar avea puterea să îl aleagă pe Dumnezeu, datorită faptului că predăm învățături precum prezența reală a lui Cristos în Sfânta Euharistie sau învățături precum faptul că în Sfânta Euharistie avem promisiunea iertării păcatelor, suntem respinși de toate Bisericile provenite din Reforma Radicală, denumite în România și Biserici Neoprotestante. Deoarece păstrăm în învățătura și în practica liturgică a Bisericii noastre elemente care sunt comune cu Bisericile Romano-Catolice, marea familie protestantă spune că suntem o Biserică nebiblică și chiar necreștină. Cristosul pe care Bisericile Luterane Confesionale în predică este diferit de Cristosul predicat de către Bisericile Luterane Liberale dar și de cel predicat de Bisericile provenite din Reforma Radicală. În acest caz, motivul ostilităților devine ușor de înțeles de fiecare dintre noi: ”se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine” (Ioan 16:3). Toți cei oameni care ne sunt ostili fac acest lucru cu convingerea deplină că au dreptate în ceea ce fac, deoarece cred despre sine că sunt slujitori ai lui Dumnezeu. Astfel, cei mai mulți dintre cei care manifestă ostilitate o fac din convingerea că sunt de partea lui Dumnezeu în timp ce noi suntem ne aflăm în opoziție față de Cristos. Iată ce spune Domnul Isus Cristos cu privire la acest lucru: ”va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu” (Ioan 16:2). Cuvintele Domnului Isus Cristos sunt clare și ele nu vorbesc despre persecuția celor creștinilor de către necreștini ci chiar de către creștini pentru că cei care vor persecuta vor crede că fac voia Dumnezeului Scripturii ci nu altui dumnezeu.

Dragii mei, Cristos ne-a spus că vom suferi pentru credința noastră. Dar tot Domnul nostru Isus Cristos ne spune faptul că vom avea parte de un ajutor special, mai precis avem cu noi pe Dumnezeu Duhul Sfânt. El va fi mângâierea noastră în tot acest timp de ostilitate din partea lumii.

Domnul Isus Cristos nu ne-a descoperit toate aceste lucruri ca să ne înspăimânte ci ca să ne întărească în misiunea noastră. Domnul ne spune astfel: ”v-am spus aceste lucruri, pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere” (Ioan 16:1). Isus dorește ca noi să știm că ne așteaptă astfel de necazuri. Suferința face parte din mărturisirea credinței noastre. Iată ce îi spune Sfântul Apostol Paul ucenicului său iubit, Sfântul Timotei, ”toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Cristos Isus vor fi prigoniţi” (2 Timotei 3:12). Dragii mei, noi împărtășim neprihănirea lui Cristos și împreună cu ea împărtășim și suferința lui Cristos. Iată ce ne spune Sfântul Apostol Petru cu privire la acest aspect:”preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi; dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui. Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Cristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi” (1 Petru 4:12-14), pentru ca mai apoi, în aceeași epistolă să ne spună astfel: ”dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta” (1 Petru 4:15)

Dragii mei, atunci când astfel de încercări vin peste noi și oamenii se întorc împotriva noastră provocându-ne necazuri și durere, amintiți-vă ceea ce zice Sfântul Apostol Paul: ”mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede […] deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă” (Romani 1:16-17). Evanghelia lui Cristos este Evanghelia vieții veșnice și nimic nu ne va despărți de acesta și de dragostea lui Cristos pentru că Domnul este cu noi până la sfârșit.

AMIN