Fericit este acela care va sta la masă în împărăţia lui Dumnezeu! Luca 14,15-24

Data postării: 05.07.2019 11:10:03

A doua Duminică după Sfânta Treime, predica Rev. Sorin H. Trifa

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tată nostru și de la Domnul nostru, Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, în această zi suntem în cea de-a doua Duminică după Sfânta Treime, cel mai lung sezon al anului Bisericesc. Pentru această Duminică specială, predica este fundamentată pe textul Evangheliei lui Luca 14,15-24.

¹⁵Când a auzit acestea, unul dintre cei care erau la masă i-a spus: „Fericit este acela care va sta la masă în împărăţia lui Dumnezeu!”. ¹⁶ Dar el i-a zis: „Un om a făcut un ospăţ mare şi i-a chemat pe mulţi, ¹⁷ iar la ora ospăţului l-a trimis pe servitorul său să spună celor pe care îi chemase: «Veniţi, deja este gata!». ¹⁸ Dar, unul după altul, au început toţi să se scuze. Primul i-a spus: «Mi-am cumpărat un ogor şi e necesar să merg să-l văd. Te rog, primeşte scuzele mele!». ¹⁹ Un altul a spus: «Am cumpărat cinci perechi de boi şi merg să-i încerc. Te rog, primeşte scuzele mele!». ²⁰ Iar un altul i-a spus: «Tocmai acum m-am căsătorit şi nu pot să vin». ²¹ Întorcându-se, servitorul a spus acestea stăpânului său. Atunci, stăpânul casei s-a înfuriat şi i-a spus servitorului: «Mergi îndată pe străzile şi pe uliţele cetăţii şi adu-i aici pe săraci, pe infirmi, pe orbi şi pe şchiopi!». ²² Servitorul i-a spus: «Stăpâne, s-a făcut ce ai poruncit şi încă mai este loc». ²³ Atunci, stăpânul i-a zis servitorului: «Ieşi pe drumuri şi cărări şi constrânge-i să intre, pentru ca să mi se umple casa! ²⁴ Căci vă spun că niciunul dintre oamenii care fuseseră chemaţi nu va gusta din cina mea»

Parabola pe care Domnul nostru Isus Cristos o prezintă în această pericopă a fost spusă în casa unui lider al fariseilor care l-a invitat pe Domnul Isus Cristos să îi fie oaspete la masă într-o zi de Sabat. Cu această ocazie specială, Sfânta Evanghelie ne spune faptul că Mântuitorul a vindecat un bolnav de hidropzie, după cum citim în primele versete din Luca 14. Mai apoi, în cadrul acestui festin, Domnul Isus Cristos a observat efortul pe care cei invitați îl depuneau pentru a ocupa un loc mai bun la masă astfel încât să fie cât mai în centrul evenimentelor. Privitor la această atitudine, Domnul le spune celor invitați o parabolă în care le vorbește de cum trebuie să ne comportăm în astfel de circumstanțe și cum smerenia trebuie să biruiască mândria deoarece, spune Domnul: ”oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat” (Luca 14,11). Ulterior, Domnul le vorbește celor invitați despre modul în care trebuie să aleagă invitații pentru astfel de evenimente, spunându-le că nu trebuie căutați oameni bogați și cu poziție socială privilegiată ci, din contră, invitații trebuie să provină dintre cei săraci care nu au posibilități să răspundă unei astfel de invitații. O astfel de atitudine ar reprezenta un efort de înfrânare a vanității, exercițiu care ar putea să fie folositor din punct de vedere spiritual. În aceste circumstanțe, din mulțimea celor care ascultau cuvintele lui Isus Cristos, unul dintre participanții la această masă face următoarea remarcă: ”fericit este acela care va sta la masă în împărăţia lui Dumnezeu!” (Luca 14,15). Este foarte posibil să putem să considerăm aceste cuvinte ca pe o concluzie pe care cel din mulțime a tras-o la predicarea lui Isus însă, cu siguranța Domnul a remarcat faptul că această concluzie nu vine datorită faptului că acest om a înțeles pe deplin mesajul său. Din acest motiv, pentru ai face pe cei prezenți să înțeleagă această idee, Mântuitorul alege să spună această pildă a celor invitați la un ospăț cu totul special.

Parabola ne spune faptul că cel care organiza cina aceasta a invitat mulți oameni cu un oarecare timp înainte de eveniment. Deși pilda nu afirmă acest lucru, nu cred că am face o greșeală să spunem că cei invitați ar fi aprobat inițial invitația. Dar mai apoi, în mod surprinzător, când momentul petrecerii a sosit, cei invitați și-au declinat participarea invocând diverse motive. Fiecare dintre invitați au avut motive cât se poate de serioase pentru a refuza participarea la această cină, nici unul dintre ei nemotivând participarea, de exemplu, prin lipsă de chef. Toți aveau ceva foarte important de făcut în acel moment și pentru acest motiv ei nu au mers la cina la care au fost invitați. Ași vrea să nu uitați un lucru special. Conjunctura în care Domnul Isus Cristos spune această parabolă este deosebit de importantă. Acolo, la cina la care participa Domnul Isus Cristos în casa fariseului, erau invitați care nu participau la eveniment dintr-o plăcere de al asculta pe Isus Cristos ci erau acolo ca să observe și să descopere lucruri pe baza cărora să îl acuze. Acești oameni sunt audiența primară a acestei pilde, noi, cei care o parcurgem acum, fiind audiența generală.

Pilda acesta nu este dificil de interpretat. Omul care a organizat masa este Dumnezeul nostru, creatorul acestei lumi, care a organizat acest festin pentru slava și gloria sa. Dumnezeu a pregătit această cină cu totul specială, o cină glorioasă, nu numai de dragul său însuși, ci și de dragul a ceea ce avea să ofere în cadrul acestei cine cu totul aparte. Ceea ce oamenii urmau să mănânce și să bea la această cină avea să fie ceva extrem de scump și de valoros. Este vorba despre Domnul nostru Isus Cristos însuși care avea să se ofere pe sine însuși acestor invitați. El, Fiul lui Dumnezeu care a coborât din ceruri, care s-a întrupat luând asupra lui natura umană, care a ascultat perfect de Legea lui Dumnezeu, care a luat asupra lui păcatele noastre și care s-a adus pe sine ca jertfă pentru păcatele noastre, care ne-a salvat astfel din robia păcatului, a morții și a diavolului, este cel care ni se dă nouă ca hrană sfântă în Evanghelia sa neprețuită. Această predicare a lui Cristos este o cină bogată și glorioasă prin care el își hrănește oaspeții sfințindu-i prin Sfântul Botez, întărindu-i și asigurându-i în Sfântul Sacrament al trupului și sângelui Domnului nostru Isus Cristos și toate acestea într-un mod abundent, suficient pentru toată lumea invitată. Această masă este cu adevărat una glorioasă nu doar pentru că este oferită de Dumnezeu ci și pentru că Dumnezeu ni se oferă pe sine în ea, prin Fiul Său, Domnul nostru. Dar această cină este și una extrem de costisitoare. Nici o minte umană nu poate să pătrundă cât de costisitoare este această cină glorioasă la care Dumnezeu ne invită să participăm.

Dragii mei, Domnul nostru Isus Cristos însuși spune: ”Eu sunt pâinea vieţii. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată” (Ioan 6,35). Toți cei care participă la această cină și mănâncă mâncarea oferită de Dumnezeu vor avea parte nu doar de o bucurie trecătoare oferită de un festin bogat ci, Domnul însuși ne spune: ”cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Pentru că trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el” (Ioan 6,54-56). Dragii mei, aceste cuvinte nu sunt valabile doar pentru un om anume, nu doar pentru un grup de oameni sau pentru o națiune anume ci sunt cuvinte pe care Dumnezeu le adresează întregii lumi, oamenilor din toate timpurile și din toate locurile.

Dragii mei, Domnul Isus Cristos spune următoarele cuvinte la care trebuie să luăm bine seama: ”Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?” (Ioan 11,25-26). Întrebarea acesta a fost adresată Sfintei Marta, sora Sfântului Lazăr din Betania pe care Domnul Isus Cristos l-a înviat din morți, dar, dragii mei, aceeași întrebare ne-o adresează Domnul Isus Cristos fiecăruia dintre noi. Vedeți, a crede în vestea Evangheliei conform căreia Isus Cristos este singurul Fiu al lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Domnul nostru, care s-a zămislit de la Duhul Sfânt, care s-a născut din Sfânta Fecioară Maria; care a pătimit sub Ponțiu Pilat, care a fost răstignit purtând asupra lui păcatele noastre, care a murit pentru păcatele noastre şi a fost îngropat și care s-a coborât în locuinţa morţilor, care a treia zi a înviat din morţi, care s-a înălţat la ceruri şi care şade la dreapta Tatălui, Dumnezeu atotputernicul; de unde are să vină să judece viii şi morţii, înseamnă a participa la această cină minunată și de a mânca din hrana specială oferită de Dumnezeu. Pentru că a crede în Isus Cristos înseamnă a mânca și a bea la masa lui Dumnezeu lucru care ne întărește și ne aduce o bucurie veșnică. Este o cină care niciodată nu se termină indiferent de cât de mulți vor participa la ea și oferă viață veșnică tuturor celor care participă la ea.

Dragii mei, pilda aceasta spusă de către Domnul Isus Cristos le-a lăsat de înțeles tuturor celor care participau la masa fariseului că festinul despre care Domul vorbea este unul cu totul diferit față de cel la care ei luau parte. Liderul fariseilor a organizat o petrecere la care oamenii mâncau și beau pe săturate, discutau tot felul de subiecte importante pentru societatea timpului respectiv dar toate acestea aveau loc într-un dispreț total față de Dumnezeu, față de harul său și de mântuirea oferită de jertfa Fiului lui Dumnezeu.

În pericopa noastră despre omul acesta care a organizat cina citim faptul că ”i-a chemat pe mulţi” (Luca 14,16). Dragii mei, acești ”mulți” sunt poporul lui Israel. Încă din timpul Sfântului Patriarh Abraham poporul lui Israel a fost binecuvântat cu revelația lui Dumnezeu dată prin Sfinții Profeți și prin Lege. Sfântului Patriarh Avraam, Dumnezeu i-a dat prima dată binecuvântarea aceste cine sfinte când i-a făcut următoarea promisiune: ”te voi face rodnic nespus de mult; din tine voi face neamuri şi regi vor ieşi din tine. Voi pune alianța mea între mine şi tine şi sămânţa ta după tine, din neam în neam: o alianță veșnică. Eu voi fi Dumnezeu pentru tine şi pentru descendenţa ta după tine” (Gen.17,6-8). Apoi, timp de secole, prin glasul Sfinților Profeți, Dumnezeu a repetat și a tot repetat aceasta chemare, această invitație la ospățul său. Însuși Sfântul Apostol Paul, apostolul neamurilor, vorbește despre întâietatea evreilor față de neamuri spunând: ”eu nu mă ruşinez de evanghelie, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede, mai întâi a iudeului şi [apoi] a grecului” (Rom.1,16). Cu toate aceste eforturi depuse de către Dumnezeu, atunci când timpul mântuirii a sosit, atunci când Fiul lui Dumnezeu a venit printre noi, chemarea la cină pentru poporul evreu a fost iar purtată de către Sfântul Ioan Botezătorul, de către Domnul Isus Cristos însuși și, mai apoi, de către Sfinții Apostoli. Mesajul purtat de slujitorii lui Dumnezeu a fost acesta: veniți și așezați-vă la banchetul mântuii căci Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit la noi ca să ne dea libertatea de sub condamnarea Legii, din robia păcatului, a diavolului și a morții. Dar, Sfântul Apostol Ioan spune astfel în debutul Evangheliei sale: ”a venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit” (Ioan 1,11).

Dragii mei, cei invitați la nuntă au făcut un dublu păcat, au refuzat chemarea Evangheliei lui Cristos iar apoi au căutat să găsească scuze pentru acest păcat încercând să arate că sunt oameni drepți, sfinți, pioși și înțelepți. Prin scuzele lor acești oameni nu doar că nu au răspuns chemării Evangheliei dar l-au și disprețuit pe Dumnezeu. Dragii mei, cu riscul de a transforma aceasta predică în ceva mai acid, vă spun că acest lucru caracterizează pe mulți creștini în prezent. Asemenea evreilor, mulți, poate chiar foarte mulți creștini, disprețuiesc chemarea lui Cristos de a participa la Sfânta Liturghie a Bisericii sale, locul unde Cristos ne invită la masa lui cea Sfântă oferindu-se nouă în Cuvântul citit și predicat și în Sacramentul Sfântului Altar. Toate scuzele pe care le găsim pentru a nu da curs acestei invitații nu sunt alt ceva decât acte de dispreț la adresa lui Dumnezeu însuși. Pentru toți acești oameni care disprețuiesc Evanghelia lui Cristos și mijloacele prin care Dumnezeu ne oferă harul său, trebuie să ia aminte la cuvintele cu care se încheie pericopa noastră: ”vă spun că niciunul dintre oamenii care fuseseră chemaţi nu va gusta din cina mea” (Luca 14,24).

Mai departe, textul Evangheliei ne spune astfel: ”stăpânul casei s-a înfuriat şi i-a spus servitorului: «Mergi îndată pe străzile şi pe uliţele cetăţii şi adu-i aici pe săraci, pe infirmi, pe orbi şi pe şchiopi!». Servitorul i-a spus: «Stăpâne, s-a făcut ce ai poruncit şi încă mai este loc». Atunci, stăpânul i-a zis servitorului: «Ieşi pe drumuri şi cărări şi constrânge-i să intre, pentru ca să mi se umple casa!” (Luca 14,21-23). Acești oameni de pe străzi, oameni săraci, infirmi, orbi și șchiopi sunt păcătoșii, idolatrii, oamenii fără nici un fel de viață spirituală. Sunt un fel de ”gunoaie sociale” așa cum unii contemporani ar avea curajul să îi numească. Acești oameni sunt cei care nu au fost niciodată interesați de Dumnezeu și de Evanghelia sa. Sunt oameni pe care Dumnezeu îi putea distruge de mult datorită păcatelor lor dar, in mila sa, nu a făcut acest lucru timp de sute de ani. Domnul nostru Isus Cristos spune: ”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (Ioan 3,16-17).

Întrebarea este cum poate Dumnezeu să îi oblige pe acești oameni să intre la ospățul său? Dumnezeu predică Cuvântul său, un Cuvânt puternic și viu care prin Lege ne vorbește despre faptul că noi suntem păcătoși și avem nevoie de o salvare care să vină din afara noastră deoarece este imposibil să vină prin noi înșine. Apoi, prin Evanghelia lui Cristos, Cuvântul ne vorbește despre salvarea pe care însuși Dumnezeu a pregătit-o pentru noi în Isus Cristos. Despre toți aceia care au crezut și cred mesajul Evangheliei și cred în Isus Cristos, Evanghelia ne spune astfel: ”celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1,12). Cei de pe ”uliţele cetăţii” respectiv de la ”drumuri şi cărări” sunt oameni care au crezut invitația adusă de către slujitorii lui Dumnezeu, Sfinții Profeți și Sfinții Apostoli prin gura cărora Dumnezeu a vestit mesajul Evangheliei și care, prin credință, deși știau că nu merită această minunată binecuvântare, au răspuns chemării, încrezători în cel care i-a chemat, și au intrat la banchetul oferit de Dumnezeu. Oamenii aceștia și-au recunoscut păcatele, au primit Botezul și au devenit parte a Bisericii lui Cristos și, prin credință, s-au împărtășit cu Evanghelia lui Cristos oferită lor prin Cuvântul citit și predicat și prin împărtășirea cu trupul și cu sângele Domnului Isus Cristos oferit lor de către Dumnezeu însuși în cadrul Liturghiei Bisericii lui Cristos. Toți aceștia au primit viața veșnică și noi credem cu tărie acest lucru deoarece Cuvântul lui Dumnezeu spune clar: ”oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci” (Ioan 11,25).

Dar dragii mei, dacă Dumnezeu nu ne închide ușa în nas nu este pentru că este naiv ci pentru că ne iubește cu o răbdare extraordinară cu toate că noi îl rănim de atâtea ori. Totuși, vă rog să nu vă lăsați păcăliți, Sfântul Apostol Paul ne dă un avertisment foarte clar și foarte grav: Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit." Ce seamănă omul, aceea va şi secera (Galateni 6:7). Va veni o vreme în care toți cei care ignoră invitația lui Cristos vor auzi același mesaj pe care stăpânul casei din parabola noastră îl dă: vă spun că niciunul din cei poftiţi nu va gusta din cina mea (Luca 14:24). Așa dar, frații mei în Cristos, vă invit să facem din Dumnezeu prioritatea noastră principală și să subordonam întreaga noastră viață lui Dumnezeu. Să nu fie nimic mai important decât Dumnezeu și participarea noastră la masa sa cea sfântă. Dragii mei, masa acesta sfântă este în Împărăția lui Dumnezeu dar în Biserica lui Cristos pentru că în fiecare liturghie, Împărăția lui Dumnezeu vine la noi. Banchetul Domnului are loc acum în Biserica lui Cristos. Domnul însuși ne hrănește în Cuvântul Său cel Sfânt și cu adevăratul său trup și adevăratul său sânge. Iar la acest banchet suntem noi chemați în Biserica lui Cristos pentru a ne hrăni încă de pe acest pământ din viața veșnică după cum spune Cristos: ”cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Pentru că trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el” (Ioan 6,54-56).

AMIN!