Fericiţi ochii care văd ceea ce vedeţi voi, Luca 10:23-37

Data postării: 18.09.2019 16:05:02

A XIII-a Duminică după Sfânta Treime, Rev. Sorin H. Trifa

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, astăzi am ajuns în cea de-a XIII-a Duminică după Sfânta Treime, întrând deja în cea de-a doua parte a celui mai lung sezon al anului Bisericesc. Predica din această Duminică este fundamentată pe Luca 10:23–37

²³ Apoi, întorcându-se către discipoli, le-a spus aparte: „Fericiţi ochii care văd ceea ce vedeţi voi, ²⁴ căci vă spun: mulţi profeţi şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, şi n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi voi, şi n-au auzit!”.²⁵ Dar iată că un învăţat al Legii s-a ridicat ca să-l pună la încercare, spunând: „Învăţătorule, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”. ²⁶ El i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti?”. ²⁷ Acesta, răspunzând, a zis: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi!”. ²⁸ El i-a spus: „Ai răspuns bine, fă aceasta şi vei trăi!”.²⁹ Acela însă, voind să se justifice, i-a spus lui Isus: „Şi cine este aproapele meu?”. ³⁰ Isus a continuat: „Un om cobora de la Ierusalím la Ierihón şi a căzut în mâna tâlharilor care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au strivit în bătaie, au plecat, lăsându-l pe jumătate mort. ³¹ Din întâmplare, a trecut pe drumul acela un preot, dar, văzându-l, a trecut mai departe. ³² La fel şi un levit, fiind prin locul acela, văzându-l, a trecut mai departe. ³³ Dar un samaritean oarecare, ce călătorea, a venit lângă el şi, văzându-l, i s-a făcut milă. ³⁴ Apropiindu-se, i-a legat rănile turnând untdelemn şi vin. Apoi, urcându-l pe animalul său de povară, l-a dus la un han şi i-a purtat de grijă. ³⁵ În ziua următoare, a scos doi dinári, i-a dat hangiului şi i-a spus: «Îngrijeşte-te de el şi ceea ce vei mai cheltui îţi voi da când mă voi întoarce!». ³⁶ Cine dintre aceştia trei crezi că este aproapele celui căzut în mâinile tâlharilor?”. ³⁷ El a răspuns: „Cel care a avut milă de el”. Atunci Isus i-a spus: „Mergi şi fă şi tu la fel!”.

Această pericopă este una foarte complexă. Avem de-a face cu două parți care se leagă perfect între ele și din care putem extrage învățături foarte importante pentru viața noastră. Pericopa noastră începe cu o afirmație specială a Domnului Isus Cristos prin care Evanghelia este pusă în valoare într-un mod cu totul special: ”fericiţi ochii care văd ceea ce vedeţi voi, căci vă spun: mulţi profeţi şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, şi n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi voi, şi n-au auzit!” (Luca 10, 23-24). Aceste cuvinte sunt cu totul speciale pentru noi, cei care facem din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos fundamentul credinței noastre și care credem că aceste cuvinte ale Evangheliei sunt cele mai prețioase cuvinte din lume chiar dacă, din ce în ce mai mult, chiar în lumea așa-zisă creștină, Evanghelia devine din ce în ce mai marginalizată.

Este vizibil faptul că cei mai mulți creștini din prezent preferă să își trăiască viața de credință urmând o învățătură rătăcită decât să caute să descopere Evanghelia Domnului Isus Cristos. Ba mai mult, acești oameni nu doar că își găsesc plăcerea în a trăi și a promova învățături care sunt străine de Evanghelia lui Cristos dar, nu de puține ori, ei și persecută în diferite moduri pe cei care fac din Evanghelia lui Cristos nucleul lor existențial. Prin cuvintele sale, Domnul Isus Cristos ne aduce confort spunându-ne că, deși trecem prin situații mai puțin fericite, fiind marginalizați de societate, defăimați și acuzați că suntem ”sectanți”, noi suntem cu adevărat binecuvântați pentru că avem Evanghelia despre care Sfântul Apostol Paul spune: ”eu nu mă ruşinez de evanghelie, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede” (Rom.1,16). În consecință, dragii mei, avem enorm de multe motive să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că a făcut ca urechile noastre să audă, ochii noștri să vadă iar inimile noastre să creadă ceea ce lumea acesta, chiar și cea numită creștină, disprețuiește.

Domnul Isus Cristos spune faptul că noi suntem mult mai binecuvântați decât au fost marii oameni ai lui Dumnezeu, mai binecuvântați decât Avraam, Iosif, Moise, Ilie, Elisei, Isaia, Ieremia sau Sfântul Împărat David; pentru că toți acești oameni au tânjit prin credință spre binecuvântarea pe care noi o avem însă nu s-au bucurat de ea. De aceea, dragii mei, această introducere la pericopa noastră trebuie să fie una foarte confortabilă pentru voi, cei care faceți efortul că veniți la Biserica lui Cristos, să participați la Liturghie și să ascultați Evanghelia lui Cristos citită și predicată, primind astfel de la Cristos însuși cuvintele vieții veșnice.

Dragii mei, acolo unde Evanghelia lui Cristos nu este in mod corect recunoscută și predată, ereziile ajung să umple golul din inima omului. De ce? Pentru că acolo unde predicatorul nu este Cristos, locul este imediat ocupa de către diavol și profeții lui falși. Iar acești predicatori falși nu fac alt ceva decât să răstoarne valorile stabilite de către Dumnezeu și să predice o cale de mântuire prin Lege ci nu prin Evanghelie, lăsând astfel impresia că îi conduc pe oameni la mântuire în timp ce, în realitate, îi duc în rătăcire după cum și Sfântul Apostol Paul ne spune: ”Duhul spune clar că în timpurile de pe urmă unii îşi vor renega credinţa, luându-se după duhuri înşelătoare şi învăţături diabolice” (1 Tim. 4,1). Cei mai mulți oameni sunt astăzi înșelați să creadă că mântuirea este bazată pe efortul lor de a asculta de lege cu toate că Sfântul Apostol Paul predă o învățătură total diferită atunci când spune: ”prin faptele Legii, nu va fi justificat niciun om înaintea lui, căci prin Lege [vine] numai cunoaşterea păcatului” (Rom.3,20). Punându-și speranța pentru mântuire în Lege mulți creștini trăiesc o viață spirituală mizerabilă, chinuindu-se în fel și chip să câștige favoarea lui Dumnezeu într-un mod în care nimeni nu o poate face după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”știu dar că în mine, în trupul meu, nu locuieşte nimic bun, pentru că voinţa este prezentă, dar [puterea] de a împlini binele, nu. Căci nu fac binele pe care îl vreau, ci săvârşesc răul pe care nu-l vreau” (Rom.7,18-19). Dragii mei, Legea lui Dumnezeu nu va aduce niciodată vreun confort în viața omului, niciodată omul care trăiește prin Lege nu va putea să zică ”trăiesc așa cum spune Legea” ci singura concluzie pe care Legea o aduce în viața omului este cea la care a ajuns Sfântul Apostol Paul: ”după omul lăuntric îmi găsesc plăcere în Legea lui Dumnezeu; dar văd o altă lege în mădularele mele, care luptă împotriva legii minţii mele şi mă ţine sclav prin Legea păcatului care este în mădularele mele. Om nefericit ce sunt! Cine mă va elibera de acest trup al morţii?” (Rom.7,22-24). Cu toate acestea, există numeroși creștini care continuă cu încăpățânare să fie niște oameni ai Legii ci nu ai Evangheliei deși Legea le spune clar astfel: ”blestemat este cel care nu este statornic în cuvintele legii acesteia ca să le împlinească!” (Deut. 27,26). Astfel, cuvintele Sfântului Apostol Ioan se împlinesc și în dreptul creștinilor ci nu numai a evreilor, pentru că și creștinii din prezent îl resping pe Cristos care vine la ei în Evanghelie exact așa cum, odinioară, evreii l-au respins pe Fiul lui Dumnezeu întrupat printre ei, după cum citim: ”a venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit” (Ioan 1,11). Din păcate, astăzi, cei mai mulți creștini refuză să creadă Evanghelia lui Cristos care spune foarte clar: ”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3,16) ci continuă să predea și să trăiască învățătura conform căreia faptele noastre de ascultate față de Lege sunt cele care ne aduc viața veșnică ci nu Evanghelia lui Cristos.

Cuvintele Domnului nostru Isus Cristos vorbesc însă despre o binecuvântare cu totul specială, o binecuvântate pe care numai Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos o poate aduce în viața omului. Evanghelia nu cere ceva de la om, nu cere faptele omului ci credința acestuia. Evanghelia nu este despre ceea ce noi face ci despre ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi în și prin Cristos. Evanghelia nu este despre o colaborare a noastră cu Dumnezeu în mântuire, nu este despre Dumnezeu își face partea lui iar noi ne facem partea noastră. Nu este nici măcar despre acordul nostru cu privire la alegerea prin care noi îl lăsăm pe Dumnezeu în viața noastă ci este exclusiv despre ceea ce Dumnezeu a făcut. Ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi pe când noi eram complet străini de el după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi [prin faptul] că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom. 5,8)

Dragii mei, cuvintele domnului nostru Isus Cristos asupra cărora ne-am concentrat până la acest moment sunt urmate de celebra parabola a ”Samariteanului milostiv”. Cu privire la această pildă s-a predicat enorm de mult și cele mai multe predici s-au concentrat să analizeze tipul de dragostea pe care samariteanul, un păcătos și un sfidător al Legii, a avut-o pentru omul aflat în suferință în contrast cu preotul și levitul care pretindeau că sunt slujitori ai lui Dumnezeu. Apreciez genul acesta de abordare și cred că este unul care merită multă atenție, dar, dragii mei, în această predică ași vrea să privim la această pildă dintr-o altă perspectivă, o perspectivă pe care am introdus-o deja în prima parte. Mai precis, ași vrea să privim această pildă din perspectiva Legii și a Evangheliei.

Primul personaj pe care pilda ”Samariteanului milostiv” îl prezintă este omul despre care afirmă astfel: ”a căzut în mâna tâlharilor care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au strivit în bătaie, au plecat, lăsându-l pe jumătate mort” (Luca 10, 30). Nu știm multe detalii despre acest individ. Pilda nu de dă aceste detalii pentru un simplu motiv. Motivul este că, în realitate, fiecare dintre noi este acest om. Da, ați auzit bine, noi suntem acest om! Tălharii care și-au bătut joc de el este diavolul care, prin intermediul păcatului, pune stăpânire pe om. Asemenea omului căzut la marginea drumului, și noi suntem zilnic jefuiți și bătuți de către diavol din pricina păcatelor noastre și suntem lăsați la marginea drumului să murim. Diavolul nu are nici un fel de milă de noi. Domnul Isus Cristos îl descrie astfel: ”el era un ucigaş de la început” (Ioan 8,44). Păcatele noastre ne duc la moartea după cum spune și Sfântul Apostol Paul: ”voi eraţi morţi din cauza greşelilor şi a păcatelor voastre” (Efeseni 2,1). Este drept să afirmăm faptul că noi, fiecare dintre noi, suntem acest nefericit călcat în picioare de hoți, noi suntem oaia cea pierdută și noi suntem banul cel pierdut. Prin păcatul nostru noi ne-am îndepărtat de Dumnezeu și am ajuns să fim prădați și batjocoriși de diavol.

Acum, pilda ne spune pe acolo au trecut un Preot și un Levit. Probabil că fiecare dintre noi s-ar fi așteptat ca acești doi slujitori ai lui Dumnezeu să sară în ajutorul omului aflat în dificultate. Dar pilda ne spune faptul că fiecare dintre aceștia doi ”văzându-l, a trecut mai departe” (Luca 10, 31). Am selectat în mod special cuvântul ”văzându-l” pentru a evita o posibilă concluzie că cei doi au trecut pe acolo fără să interacționeze cu acel om. Expresia ”văzându-l” (ἰδὼν) are o valoare mai profundă decât o simplă privire. Preotul și levitul l-au analizat cu privirea pe acest om și au înțeles că aveau de-a face cu un păcătos. Ei nu au trecut mai departe pentru că nu cunoșteau porunca lui Dumnezeu care spune: ”să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22,39). Problema lor nu era legată de iubirea aproapelui ci, asemenea fariseului despre care pericopa noastră ne spune că: ”s-a ridicat ca să-l pună la încercare” (Luca 10,25), problema lor era următoarea: ”cine este aproapele meu?” (Luca 10,29).

Dragii mei, Dumnezeu ne vorbește despre Lege astfel: ”să ţineţi legile şi poruncile mele: omul care le va împlini va trăi prin ele!” (Lev.18,5) pentru ca mai apoi să spună ”oricine face vreun astfel de lucru abominábil va fi nimicit din poporul său” (Lev.18,29). Pentru oricine ascultă de Lege în mod complet, aceasta deschide ușa mântuirii. Dar, Sfântul Apostol Paul spune că pentru cei care încalcă Legea, aceasta devine un blestem. Iată ce le spune el creștinilor din Roma: ”când a venit porunca, [a început să] trăiască păcatul, iar eu am murit” (Rom.7,9). Legea a devenit un blestem pentru că ea condamnă păcatul din noi și închide ușa cerului pentru acela care încalcă oricare dintre poruncile ei chiar și o singură dată. Din păcate fiecare om este în situația aceasta tragică după cum tot Sfântul Apostol Paul spune ”este clar că nimeni nu este justificat prin Lege înaintea lui Dumnezeu” (Gal. 3,11). De aceea preotul și levitul nu dau nici un fel de atenție acestui individ, deoarece Legea nu lasă nici o urmă de simpatie, de empatie, de iubire față de vreun păcătos. Legea nu are rolul de a salva omul păcătos ci de al condamna, lucru pe care și preotul și levitul l-au făcut prin gestul lor. Preotul și Levitul nu l-au iubit pe acest om pentru că era un păcătos iar conform Legii, un păcătos este un om blestemat care nu putea să fie ”aproapele lor”.

Salvarea noastră din această situație deplorabilă nu stă la îndemâna noastră și nici a altei creaturi. Domnul nostru Isus Cristos este ”bunul samaritean” despre care parabola ne spune: ”i-a legat rănile turnând untdelemn şi vin. Apoi, urcându-l pe animalul său de povară, l-a dus la un han şi i-a purtat de grijă” (Luca 10,34). Observați vă rog că victima este un om inert, un om mort. Nu are nici un fel de aport la această salvare. Nu cooperează cu ”bunul samaritean” și nici măcar nu își dă acordul să fie salvat. Evanghelia este mesajul plin de har al lui Dumnezeu, este mesajul care ne spune că Dumnezeu ne iubește și ne salvează prin Fiul său. Evanghelia este cea care ne spune faptul că Legea nu ne poate salva din păcatul nostru ci doar Domnul Isus Cristos ne poate salva din moarte și din pedeapsa veșnică. El a devenit om și a luat asupra lui toate păcatele, bolile și suferințele noastre după cum spune Sfântul Profet Isaia ”el a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui” (Isaia 53,4) pentru mai apoi să spună: ”Domnul a făcut să cadă asupra lui păcatele noastre, ale tuturor” (Isaia 53,6). Toate aceste lucruri au fost făcute pentru mântuirea noastră, după cum, foarte frumos spune tot Sfântul Profet Isaia: ”pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecaţi”(Isaia 53,5). Prin suferința și moarte sa, Domnul Isus Cristos a făcut satisfacție pentru păcatele noastre și prin învierea sa ne-a adus salvare și viața veșnică.

Domnul Isus Cristos nu s-a limitat doar la a ne curăța rănile și la a ni le pansa pentru ca mai apoi să ne lase tot acolo în drum. Parabola spune astfel: ”urcându-l pe animalul său de povară, l-a dus la un han şi i-a purtat de grijă” (Luca 10,34). Prin Evanghelia sa, Domnul Isus Cristos ne așează în Sfânta Sa Biserică acolo unde noi suntem îngrijiți prin Cuvântul citi și predicat la fiecare Liturghie și prin împărtășirea cu Sfintele Sacramente. Prin Sacramentul Botezului nostru noi suntem trecuți de la moarte la viață iar prin împărtășirea cu adevăratul trup și adevăratul sânge al Domului Isus Cristos în Sacramentul Altarului, Domnul ne ține în viață și ne dă iertarea păcatelor noastre, eliberându-ne din jugul diavolului astfel încât acesta să nu mai aibă puterea să ne jefuiască, să ne batjocorească și să ne lase fără suflare spirituală. Aceasta este Evanghelia lui Cristos, mesajul crucii lui Cristos despre care Sfântul Apostol Paul spune: ”cuvântul crucii este nebunie pentru cei care se pierd, dar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Cor.1,18).

Dragii mei, Evanghelia lui Cristos este aducătoare de viață, o viață veșnică pe care nu o primim datorită faptelor noastre ci doar datorită iubirii lui Dumnezeu, așa cum omul lăsat mort de jefuitorii lui nu merita nici un fel de atenție în baza faptelor lui - motiv pentru care preotul și levitul nu i-au dat nici o atenție - ci suntem salvați doar în baza dragostei lui Dumnezeu. Evanghelia este cea care poartă către noi cuvintele lui Cristos: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci” (Ioan 11,25). De aceea, pentru că noi avem această minunată Evanghelie, putem să înțelegem, să crede, și să apreciem cu adevărat cuvintele Domnului nostru Isus Cristos din debutul pericopei noastre: ”fericiţi ochii care văd ceea ce vedeţi voi!” (Luca 10, 23-24).

AMIN