Ganduri despre Biserica lui Cristos

Data postării: 19.06.2015 11:01:49

In ultimul timp, una dintre doctrinele care mi-au atras atentia si mi-a solicitat concentrarea este doctrina lutherana despre Biserica lui Cristos. In randurile urmatoare, voi face o scurta introducere in aceasta doctrina, urmand ca in articole viitoare sa ttratam mai in amanunt aceste invataturi ale Sfintei Scripturi si ale Sfintei biserici. Doctrina lutherana a Bisericii trebuie tratata sub doua mari capitole, mai precis doctrina despre Biserica Universală si doctrina despre Biserici Locala.

Doctrina Lutherana a Bisericii Universale

(De Ecclesia Universali)

Prin intermediul harului eficient, Duhul Sfânt adună continuu, pentru Împărăția cerurilor, ce care într-adevăr cred că sunt mântuiți numai prin credința în ispășirea înlocuitoare a lui Cristos, Mântuitorul lumii divino-uman, (Fapte.2:44-47; 5:42; 11:21 si 13:48). Comuniunea sfinților credincioși pe care Duhul Sfânt ii adună astfel prin intermediul Sfintei Evanghelii, noi o numim „Biserica” (communio sanctorum), după exemplul Sfintelor Scripturi (Efes.5,24-27). Biserica creștină constă, în consecință, din suma tuturor acelor care cred cu adevărat Evanghelia sau mesajul îndurător al lui Dumnezeu despre jertfa înlocuitoare a lui Cristos, despre iertarea păcatelor, despre viața, și despre mântuire, sau, mai pe scurt, a celor care care cred în Cristos, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii (Ioan 1:29). Această definire a Bisericii este foarte importantă, având în vedere numeroasele erori care au fost enuntate cu privire la aceasta doctrina. Conform Sfintei Scripturi, credința numai în Cristos (fiducia cordis), care a murit pentru păcatele lumii, face ca o persoană sa devina un membru al Bisericii lui Cristos. Membralitatea in Biserica lui Cristos, nu consta, astfel, intr-o conexiunea externă cu o Prohie locală, nici in utilizarea externă a mijloacelelor harului (Predicarea si administrarea Sfintelor Sacramente), nici in afisarea externă a credinței creștine, nici administrarea Bisericii, nici in efortul de a imita exemplul lui Cristos la exterior (Fapte 5:14). Doar un credincios cu adevărat în Cristos este un membru al Bisericii Sale sfinte (Fapte 16:31).

Este adevărat ca, de îndată ce o persoană crede în Cristos, incepe sfințirea lui ca efect inevitabil și rod al justificarii (2Cor.5:17-18). Din acest motiv, Sfânta Scriptură ii descrie frecvent pe adevărații membrii ai Bisericii în funcție de natura lor (1Cor.6:5-20; 1Pet. 2:5) sau în funcție de lucrările sfinte pe care acestia le fac prin credință (1Pet.2:9-25). Membrii Bisericii, prin Duhul Sfânt primesc puterea de a aduce roade ale credinței (Ioan 15:4-5) datorita faptului ca isi pun încrederea în Cristos pentru mântuirea lor, fara sa faca din faptele lor un mijloc pentru justificare (Rom.3:28; 4:3-5). Despre doctrina indreptățirii prin credință, Martin Luther spune, pe bună dreptate, că acest articol naște, hrănește, construiește, păstrează și apără Biserica lui Dumnezeu și că fără ea,Biserica lui Dumnezeu nu ar putea există nici chiar pentru o clipa.

Din cele exprimate mai sus, rezultă că toți necredincioșii și ipocriții (mali et hypocritae) care aparțin in mod vizibil Bisericii, in realitate se afla în afara Bisericii Crestine, nefiind o parte a Bisericii (non sunt pars ecclesiae), deși dețin o apartenența la parohiile locale. Adevărați membri ai Bisericii sunt uniti intr-o comuniune spirituală de credință cu Dumnezeul Triunic (1Tim 3:15; 1Cor 3:9; 2Cor 6:16; 1Cor.6:19). Acesti credincios formeaza Trupul lui Cristos (Efes.1:23) si sunt copii ai lui Dumnezeu (Ioan 11:52;. Gal.3:26-29). Pe de altă parte, cei necredincioși, conform Sfintei Scripturii, nu fac parte din Trupul lui Cristos ci apartin lui Satan, care "lucrează în fiii neascultarii " (Efes.2:1-3). În ceea ce privește definiția "Biserica este comuniunea celor aleși", care a fost aprobata de catre Martin Luther, noi acceptăm acest lucru ca fiind un adevăr scriptural (1Pet.2:9), deoarece credincioșii adevărați în Cristos sunt cei alesi de catre Dumnezeu. (ilomines illi quos Deus iuxta aeternum suttm decretum fide et gratia sua donavit, collective sumpti dicuntur ecclesia)

Mărturisirea de la Augsburg scrie, la Articolul VIII,: "Biserica este în mod corespunzător adunarea sfinților și credincioșilor adevărați” iar Apologia Marturisirii de la Augsburg, la Articolul VII, ne spune ca: „Biserica nu este doar părtășia unor lucruri exterioare și a unor ritualuri ci este o părtășie de credință și o partasie a Duhului Sfânt în inimile credinciosilor". Deasemenea, „Biserica, care este cu adevărat împărăția lui Cristos si, pe drept numita adunarea sfinților”, „cei răi sunt condusi de diavol și sunt captivi ai diavolului; ei nu sunt conduși de Duhul lui Dumnezeu". Tot Apologia Marturisirii de la Augsburg, la Articolul VII, ne spune ca „Împărăția lui Cristos nu este încă pe deplin dezvăluita, astfel încât oamenii răi sunt amestecate cu Biserica; dar cei răi nu sunt in Împărăția lui Cristos"

Biserica Evanghelica Lutherană mărturisește doctrina scripturală conform careia toți credincioșii adevărați sunt membri ai Bisericii, în timp ce necredincioșii nu sunt membri, chiar dacă acestia, în exterior, participa la Biserică vizibilă. În timp ce credinciosii sinceri cred și mărturisesc in cadrul Bisericii vizibile, ei, în același timp, impreuna cc toți credincioșii sinceri din toate timpurile si toate locurile, sunt cu adevărat membri ai Bisericii lui Cristos (Ecclesia invisibilis). Potrivit doctrinei lutherane, credința este mijlocul absolut prin care o persoană este unita cu Biserica lui Cristos, aceasta uniune fiind atat de puternica incat nici măcar interdicția sau excomunicarea din Biserica locala, in cazul in care aceastea sunt executate pe nedrept, nu poat anula calitatea de membru în Biserica lui Cristos. Este de la sine înțeles că, desi credinta este mijlocul absolut pentru apartenenta la Biserica lui Cristos, un credincios sincer nu va disprețui poruncile lui Cristos (Luca 7,29:30), pentru ca un adevărat membru al Bisericii lui Cristos nu neglijează nici Sfantul Botez si nici Sfanta Impartasanie.

Cum este Biserica lui Cristos

(Attributa Ecclesiae)

În conformitate cu Sfânta Scriptură, Biserica Creștină are anumite caracteristici incontestabile pentru simplul motiv că aceasta este comuniunea tuturor credincioșilor adevărați. Noi, evanghelicii lutherani, clasifica aceste caracteristici, după cum urmează:

Biserica lui Cristos este invizibilă

(Ecclesia est invisibilis)

Acest lucru rezultă din faptul că credința mântuitoare, care constituie mijlocul prin care o persoană devine și rămâne un membru al Bisericii, este nevăzuta omului (1Regi 8:39; 19:18; Rom.11:3-5; Fapte 1:24). Invizibilitatea Bisericii lui Cristos este o caracteristica care are la baza bazată exclusiv omul, ea nu este valabila cu privire la Dumnezeu. Predicarea Evangheliei și administrarea Sfintelor Sacramente reprezinta adevăratele semne ale Bisericii lui Cristos. În plus, predicarea Evangheliei și administrarea Sfintelor Sacramente sunt, de asemenea, mijloacelele prin care Biserica lui Cristos este pastrata pentru că fără mijloacele harului nu pot exista credincioși adevarati (Rom.10:17; Matei 28:19,20; Marcu 16:15,16).

Teologi luterani, ocazional, vorbesc despre două aspecte ale Bisericii: un aspect vizibil (Cuvântul și Sfintele Sacramente), și un aspect invizibil (adevărații membrii ai Bisericii lui Cristos). Logic este incorect să declari semnele Bisericii (notae ecclesia) ca reprezentand esenta Bisericii. Este adevărat ca predicarea Evangheliei și disciplina Sacramentelor sunt esentiale Bisericii deoarece o Biserică nu poate exista în cazul în care acestea nu sunt în uz. În plus, predicarea Evangheliei și disciplina Sacramentelor sunt, de asemenea, mijloace prin care Biserica este stabilita și conservata; pentru că fără mijloacele harului nu pot exista credincioși (Rom.10,17; Mat. 28,19-20; Marcu 16,15-16). Dar a declara ca mijloacele harului reprezinta Biserica în sine este o absurditate.

Biserica este comuniunea credincioșilor și, din moment ce credință unui individ este invizibila pentru om, spunem pe bună dreptate: „Ecclesia est invisibilis”. În consecință, trebuie să privim pe oricine mărturisește si traieste credința creștină cu fiind adevărat membru al Bisericii lui Cristos. Sfanta Scriptura interzice în mod expres (1Cor.4,5) sa stabilim care sunt persoanele care fac parte din Biserica lui Cristos si care nu deoarece este prerogativa unilaterala a lui Dumnezeu să știe că sunt copiii Lui (2Tim.2,19; Col.3,3; 2Cor.5,4-5). Chiar și în cazul în care am putea identificamembrii Bisericii lui Cristos, comuniunea sfinților ar ramane invizibila pentru noi până în ziua judecății, atunci cand Cristos va aduce Biserica Sa în glorie (Mat. 25,34; Col. 3,4; 1Ioan 3:2)

Biserica lui Cristos este una

(Ecclesia una est)

Biserica lui Cristos (Ioan 10:16) se bazează pe unitatea de credință în Mântuitorul ei (Efes.4,3-6) deoarece Biserica este comuniunea celor credincioșilor care sunt salvati numai prin har, prin credința Cristos (Rom. 3, 28) iar acestia sunt „una in Cristos” (1 Ioan 2:23 si 5:12; Gal. 5:4) . Toți cei care nu au acesta credința creștină nu sunt membri ai Bisericii lui Cristos, dar în afaraBiserica.

Biserica este sfântă

(Ecclesia Sancta est)

Acest lucru este adevărat deoarece toți credincioșii, prin credință, poseda sfintenia castigata prin ascultarea si jertfa lui Cristos pentru ei (iustitia fidei imputata) (Fil. 3:8-9) și deoarece, prin credința ei produc lucrări sfinte (iustitia vitae) (Rom. 6:14). Privind la neprihănirea imputată (justificare), credincioșii sunt perfecti în ochii lui Dumnezeu darita lui Cristos.

Biserica este universala sau catolica

(Ecclesia est universalis sive catholica)

Acest lucru este adevărat deoarece Biserica lui Cristos ii cuprinde pe toti credincioși din toate timpurile și din orice loc, (Fapte 10:43; Ioan 8:56; Rom.4; Gal.3:6). Chiar și în Vechiul Testament,sfinții lui Dumnezeu au fost astfel doar pentru că au crezut în Cristosul cel promis ca Mântuitor ( Rom. 3, 21. 22; 4, 3).

Biserica este apostolică

(Ecclesia apostolica est)

Acest lucru este adevărat deoarece toți membrii adevărați ai Bisericii lui Cristos, până la sfârșitul lumii, cred în Cristos prin invatatura Sfintilor Apostoli (Ioan 17:20; Fapte 2:42; Efes.2:20; Rom.16:17). Doctrina

succesiunii apostolice este vădit una anti-scripturale, deoarece Sfanta Scriptura nu face o distincție între episcopi și presbiteri (Fapte 20:17 si 28; Tit 1:5-7). În plus, Sfanta Scriptura îndeamnă pe toti creștinii sa evite pe toti aceia care invata orice altă doctrină decât cea invatata de către Sfintii Apostoli (Rom.16:17; Gal.1:6-8) chiar si atunci cand acestia pretind ca ar avea autoritateapostolică (2Cor.11:12-14; Gal.2:4; 2 Pet.2:1-2).

Nu există mântuire în afara Bisericii

(Extra Ecclesiam nulla Salus.)

Toți cei care doresc să fie mantuiti trebuie să fie membri ai Bisericii lui Cristos. Această axiomă este, foarte des, inteleasa gresit. „Extra Ecclesiam nulla Salus” este adevărata cu privire la Biserica lui Cristos, deoarece viață și mântuire au doar aceia care cred în Evanghelia lui Cristos și prin această credință ei sunt membri ai Bisericii lui Cristos (Ioan 3,16-18 si 36)

Instituția divină a Bisericilor locale

Întrebarea dacă bisericile locale sunt, in sinea lor, instituții divine astfel încât credincioșii care trăiesc la un loc să se organizeze in astfel de biserici, este de mare importanță. Sunt voci care sustin că aderarea la Biserica Universala este suficienta pentru mântuire și că Cristos nu a dat urmașilor Săi nici o poruncă directă ca acestia să se alăture bisericilor locale, si, ca atare, bisericile locale sunt fondate de oameni. Contrar acestor afirmatii, Sfanta Scriptura, afirma clar faptul ca toți credincioșii care trăiesc la un loc trebuie să se inchine impreuna, sa asculte Cuvântului lui Dumnezeu așa cum este predicat de catre slujitorii Bisericii si sa participe împreună la Sfânta Împărtășanie. Din toate acestea intelegem faptul ca voia lui Dumnezeu pentru copiii Lui este că acestia sa participe la viata si inchinarea Bisericilor locale. Acest principiu este în deplină concordanță cu practica Sfintilor Apostoli și a urmașii acestora care s-au adunat în mod constant in Bisericile locale (1Cor.1:2; Rom.1: 7)

Un articol de Sorin H. Trifa