Ganduri despre Liga de la Schmalkalden

Data postării: 15.07.2015 09:40:40

Data de 15 iulie 1546 ramane in istoria Europei ca fiind momentul in care, in cadrul Sfantului Imperiului Roman, intre armatele Ligii de la Schmalkald si fortele imperiale ale lui Carol al V-lea, izbugnea Razboiul Schmalkaldic, un conflict care a marcat evolutia istorica a Bisericii Evanghelice Lutherane din Germania dar si din Europa.

Liga Schmalkaldica (Schmalkaldischer Bund) a fost o alianță defensivă formata intre prinții lutherani din Sfântul Imperiu Roman la mijlocul Secolului al XVI-lea. Deși nu a fost prima alianta de acest fel, spre deosebire de formațiuni anterioare, cum ar fi Liga de la Torgau, Liga Schmalkaldica a avut un substrat militar substanțial avand ca scop apărarea intereselor politice și religioase ale printilor care au aderat la Biserica Evanghelica (lutherana). Ea a primit numele de la orașul Schmalkalden din statul german Turingia, localitate in care au avut loc discutiile pentru fondarea acestei aliante.

După Dieta de la Speyer din anul 1529, viitorul arăta foarte întunecat pentru evanghelici. Liga Schmalkaldica a fost înființată oficial in data de 27 februarie 1531 de catre Philip de Hesse și Frederick I, Printul Elector al Saxoniei, cei mai puternici doi conducători protestanți ai momentului respectiv. Fiind la origini o alianță defensivă religiosa, membrii s-au angajat reciproc să-și apere teritoriile evanghelice daca aceastea ar urma sa fie atacate de catre Carol al V-lea (sau Quintul), Imparatul Sfântului Împeriu Roman si fidel Bisericii Romano-Catolice. La insistența Frederick I, Printul Elector al Saxoniei, Liga Schmalkaldica s-a fundamentat teologic pe Marturisirea de Credinta de a Augsburg (Confesiunea Augustana). Aceasta decizie a dus la consolidarea luteranismului în Germania prin excluderea zwinglianismului care a avut o serie de aderenți până în acel moment.

Liga Schmalkaldica s-a dezvoltat rapid oferind protectie si o serie de avantaje economice orcarui teritoriu german care alegea sa se rupa de Biserica Catolică. În decembrie 1535, Liga Schmalkaldica a admis in randurile ei teritorii precum Anhalt Württemberg, Pomerania, precum și orașele libere precum Augsburg, Frankfurt pe Main și Kempten.

Începând din 1535, Francisc I, regele Franței, în timp ce persecuta in mod violent pe protestanți din propriai tara, in mod paradoxal, a hotarat sa ii sprijine pe prinții evanghelici germani în lupta acestora împotriva lui Carol al V-lea (sau Quintul), Imparatul Sfântului Împeriu Roman. Acest sprijin tactic s-a încheiat insa în anul 1544 cu unei intelegeri prin care prin Francisc I se angaja să oprească susținerea Ligii de la Smalkald. Ca urmare a păcii cu Franța, împăratul Carol al V-lea a reusit sa semneze un armistițiu si cu Imperiul Otoman, lucru care a dus la eliberarea unei mari resurse militate pe care Carol al V-lea intentiona sa o foloseasca intr-un atac decisiv impotriva printilor evanghelici.

În anul 1538, Liga Schmalkaldica s-a aliat cu Regatul Danemarcei, teritoriu care a adoptat Reforma Protestanta. Un an mai tarziun, in 1539, Joachim II Hector, printul elector din Brandenburg, a trecut de partea Ligii. Acelasi lucru l-a facut, in anul 1545, si Frederick III, printul elector din Palatinat.

In astfel de conditii, Liga Schmalkaldica a reusit sa beneficieze de aproximativ 12 mii de soldati pentru asigurarea protectiei comune.

Membrii Ligii au fost de acord să ofere 10.000 de infanterie și cavalerie 2.000 [8] pentru protecția lor reciprocă. Timp de cincisprezece ani printii evanghlici au avut parte de liniste deoareceCarol al V-lea a fost prins intre războaiele cu Franța și cu Imperiul Otoman. După 1545 insa, Carol al V-lea a reusit sa incheie o incetare a conflictelor atat cu Franta cat si cu Imperiul Otoman. Drept consecinta, intre anii 1546-1547 Carol al V-lea a trecut la ofensiva impotriva printrilor evanghelici, conflict cunoscut sub numele de Războiul Schmalkaldic,

Deși forțele militare detinute de catre Liga Schmalkaldica erau superioare, liderii săi s-au dovedit neinspirati din punct de vedere militat si au fost in imposibilitatea de a obtine o victorie definitivă impotriva trupelor imperiale, acest lucru in ciuda faptului ca că Papa Paul al III-a si-a retras sprijinul militar oferit lui Carol al V-lea. La 24 aprilie 1547, a avut loc celebra bătălie de la Mühlberg, in urma caruia mai multi printi evanghelici au fost capturati de fortele imperiale. Philipp de Hesse a încercat să negocieze eliberarea acestora dar împăratul Carol al V-lea a refuzat orice intelegere cu evanghelicii. In ciuda victoriei repurtate de catre Carol al V-lea , doua orase protestante au continuat să reziste. Cu aceasta ocazie, mai multi teologi importanti ai Reformei Protestante, cum ar fi Martin Bucer, s-au refugiat în Anglia sau Elvetia, de unde au influențat în mod direct Reforma Protestanta din aceste teritorii.

In anul 1548, desi in pozitie de victorios, Carol al V-lea a fost deacord sa semneze un armistitiu cu Liga Schmalkaldica, eveniment cunoscut sub numele de armistitiul de la Augsburg. Cu toate acestea, conflctul nu a fost stins si urmatorii patru ani au fost caracterizati de ciocniri intre cele doua armate. In anul 1552, printii evanghelici reusesc o victorie suprinzatoare in fata fortelor imperiale si, cu aceasta ocazie, obosit dupa treizeci de ani de razboi neintrerupt, Carol al V-lea accepta sa incheie Pacea de la Passau si sa acorde unele libertati si privilegii lutheranilor. Trei ani mai tarziu, la 25 septembrie 1555 avea sa se incheie Pacea de la Augsburg, eveniment care a oficializat finalizarea conflictului dintre printii evanghelici si Carol al V-lea. Credinta evanghelica a fost recunoscuta oficial in Imperiu.

Pacea de la Augsburg a adoptat, pe langa alte aspecte, trei mari principii istorice. Vorbim in primul rand despre principiu “cuius regio, eius religio”. Acesta stabilea faptul ca printul unui teritoriu era cel care impunea credinta pe care urma sa o adopte toti locuitorii. Astfel, daca un teritoriu era stapanit de un print romano-catolic, teritoriu urma sa fie romano-catolic iar daca teritoriu era stapanit de un print evanghelic, teritoriu urma sa fie unul evanghelic. Acei cetateni care nu se puteau conforma acestui principiu erau liberi sa se mute in acel teritoriu in care isi puteau trai valorile religioase. Acest principiu a fost prima forma, primitiva ce-i drept, de libertate religioasa din lume. Un al doilea principiu valoros afirma faptul ca daca un print al unui teritoriu decidea sa isi schibe credinta, supusii sai nu erau obligati sa faca acest lucru. Cel de-al treilea principiu permitea existenta unor orase libere mixte din punct de vedere al credintei, acolo unde romano-catolicii si evanghelicii traiau in armonie sociala inca de la debutul Reformei Protestante. Aceste trei principii au reprezentat prima forma, primitiva ce-i drept, de libertate religioasa din lume.

Un articol de Sorin H. Trifa