Intruducere la "Crezul Apostolic"

Data postării: 31.12.2013 09:51:17

Biserica Crestina, aparuta acum mai bine de doua mii de ani, poate sa spuna foarte multe lucruri despre istoria sa insa, cu siguranta, nu poate sa afirme faptul ca acest parcurs a fost unul lin, lipsit de probleme si controverse. Inca din primele zile Biserica a fost nevoita sa faca fata atacurilor indreptate impotriva ei. Nu a fost aproape deloc timp pentru o adaptare a Bisericii la existenta. Atacurile care au lovit Biserica inca de timpuriu au fost de doua categorii: fizice si teologice. Atacurile fizice, cunoscute de noi sub denumirea de persecutii, au afectat Biserica din primele clipe si au venit din partea cetatenilor evrei si din partea autoritatilor de la Ierusalim pentru ca mai apoi sa vina din partea paganilor si in mod special din partea Imperiului Roman. In primele secole de existenta a Bisericii, cu oarecare perioade de liniste si pace, persecutiile au reprezentat o foarte mare incercare pentru crestinii din acea perioada. Incepand din jurul anului 65 d.Cr. si pana la Edictul de la Milan din 313, martirii crestini au suferit cu un curaj neinfricat, un curaj care a uimit lumea pagana dar care a avut darul sa intareasca si Biserica. Copiii lui Dumnezeu aveau un exemplu viu de credinta si de verticalitate inclusiv in fata rugului, al sabiei, al fiarelor sau a altor modalitati brutale de curmare a vietii. Martirii au aratat o credinta nezdruncinata in puterea lui Dumnezeu si Fiului Sau, Isus Cristos. Chiar daca persecutiile au curmat mii de vieti, chiar daca in cadrul acestor persecutii si-au pierdut viata o parte dintre apostoli si mai multi eruditi ai Bisericii, Dumnezeu, in providenta Sa, a folosit aceste atacuri violente asupra Bisericii Sale pentru a o intarii si pentru a o aduce mai aproape de rolul acesteia in cadrul acestei lumi pacatoase.

Un alt atac subtil si extrem de dur a venit din partea gnosticismului. Purtand diferite masti si abordand o filozofie extrem de variata, gnosticismul a atacat foarte violent bazele teologie crestine. Gnosticismul reprezenta un sicretism total nefericit intre doctrinele crestine si filozofiile pagane ale acelui moment. Efectele grave ale acestor erezii gnostice se fac si ele simtite inca din timpul vietii apostolilor. Lupta apostololilor impotriva acestor invataturi este evidenta in foarte multe epistole din Noul Testament.

O data cu trecerea in vesnicie a apostolilor, incepand din prima jumatate a secolului al II-lea, Biserica a trebuit sa faca fata si unor atacuri teologice mult mai distrugatoare decat cele ale iudaizatorilor sau gnosticilor. Daca iudaizatorii si gnosticii incercau sa impuna un sincretism intre invatatura crestina si cea iudaica sau filozofiile pagane, aceste noi atacuri, venite exclusiv din interior si din partea unor eruditi ai Bisericii, avea ca scop subminarea temeliilor dogmatice ale crestinismului. Aceste erezii loveau in dogmele fundamentale ale Bisericii, dogme care functionau deja ca repere pentru pozitia crestina a credinciosilor. Pe rand, au fost atatcate doctrinele despre Scriptura, despre Trinitate, despre dumnezeirea lui Isus Cristos, despre existenta fizica-pamanteana a lui Cristos, despre relatia dintre natura umana si cea divina, despre dumnezeirea Duhului Sfant, dar si doctrine precum moartea si invierea lui Cristos, iertarea pacatelor, invierea trupului si viata vesnica. Biserica era acum fata in fata cu un pericol foarte grav. Apostolii nu mai traiau si astfel, Biserica nu se mai putea bucura de suportul lor spiritual. In lumea crestina circulau scrierile acestora dar si numeroase alte scrieri care prezentau mai mult sau mai putin amprenta apostolilor sau a principalelilor colaboratori ai acestora. Existau diverse colectii de scrieri sfinte, mai mult sau mai putin diferite, insa nu exista nici un fel de strandard al Bisericii in acest sens.

Fata in fata cu aceste atacuri teologice fara precedent, Biserica, in providenta lui Dumnezeu, a strans randurile si a trecut la primele sistematizari ale invataturii crestine. A fost astfel definit, in timp, canonul Sfintei Scripturi asa cum il avem si noi astazi. Pe langa canonul Sfintei Scripturi, in primele secole au fost strabilite oficial si principalele doctrine ale crestinismului. Acestea sistematizari au venit in urma unor consultari de mare amploare a pozitiilor dogmatice ale principalilor teologi ai perioadei respective. Aceste consultari au avut loc in cadrul asa-numitelor “sinoade ecumenice”. Aceste sinoade constau in reunirea celor mai insemnati reprezentanti ai tuturor Bisericilor, episcopi, preoti dar si ganditori crestini. In marea lor majoritate, aceste sinoade au fost convocate pentru a aduce un raspuns oficial din partea Bisericii cu privire la anumite erezii care castigau teren si se faceau din ce in ce mai simtite in Biserica.

Primul sinod ecumenic s-a tinut in anul 325 la Niceea sub patronajul imparatului roman Constantin cel Mare. Acest sinod a avut drept scop principal combaterea invataturilor sustinute de Arie, un controversat preot din Alexandria. Acesta avea o teologie anti-trinitariana, sustinand ca numai Tatal este vesnic si cu adevarat Dumnezeu in timp ce Fiul are un inceput si este subordonat Tatalui. Arianismul domina deja o parte a Bisericii existand la acel moment poapoare intregi care adoptasera invatatura ereticului din Alexandria. La finalul sinodului de la Niceea, ca o concluzie a tuturor discutiilor si pentru a evidentia pozitia ortodoxa, calea cea dreapta a doctrinei crestine, a fost elaborat “Crezul de la Niceea” crez care sustine Trinitatea si egalitatea intre Tatal si Fiul in ceea ce priveste dumnezeirea, eternitatea si suveranitatea.

Linistea nu s-a asternut pentru foarte multa vreme peste Biserica proaspat iesita din una dintre cele mai mari incercari prin care trecuse la de nasterea ei si pana in prezent. Aproape imediat au aparut alte erezeii, acestea aducand in actualitate invatatura depre unitatea Sfintei Treimi, invatatura despre Duhul Sfant si despre umanitatea Domnului Cristos. Macedonie sustinea faptul ca Duhul Sfant nu este o persoana ci El este o simpla forta rezultata din vointa lui Dumnezeu. Duhul Sfant este inferior Tatalui si Fiului. Sinodul ecumenic intrunit la Constantinopol in anul 381 sub patronajul imparatului roman Teodosie I a combatut aceasta invatatura eretica stabilind invatatura completa despre Trinitate afirmand existenta unui Dumnezeu in trei ipostasuri proclamand ca Duhul Sfant este Dumnezeu, egal cu Tatal si cu Fiul, fiind de aceeasi fiinta cu Acestia. Finalul sinodului de la Constantinopol a dus la completarea “Crezului de la Niceea” cu aceste concluzii, elaborandu-se astfel un cred mai complex cunoscut astazi sub numele de “Crezul Niceo-Constantinopolitan”.

Un al treilea sinod ecumenic a avut loc in anul 431 la Efes si in cadrul acestuia au fost condamnate invataturile lui Nestorie, arhiepiscop al Constantinopolului, care sustinea ca Domnul Cristos a avut doua naturi separatem una divina si una umana. Nestorie accentua natura divina invatand ca din fecioara Maria s-a nascut doar umanitatea, doar omul Isus ci nu si dumnezeul Cristos. Dumnezeul Cristos a locuit in omul Isus fara insa a se confunda cu acesta. In urma discutiilor, sinodul a stabilit ca Fiul lui Dumenzeu, la intrupare a fost om adevarat si, totodata, Dumnezeu adevarat.

In anul 451, la Calcedon, a avut loc cel de-al patrulea sinod ecumenic in cadrul acestuia fiind combatute ereziile lui Eutih, un preot controversat din Constantinopol, care constidera ca Isus Cristos a manifestat o singura fire, cea divina, care a dizolvat in ea aproape complet firea umana, Astfel, Eutih sustinea monofizismul, adica faptul ca Mantuitorul a detinut o singura fire. Cei 650 de episcopi participanti au hotarat ca cele doua firi, umana si divina, au existat in mod desavarsit si unite in Cristos. La final a fost elaborat un crez conoscut drept “Formula de la Calcedon” sau “Marturia de la Calcedon”. Controversa monofizita insa nu a fost complet eradicata, ea afectant Biserica pentru mai multe secole la fel cum s-a intamplat si cu nestorianismul.

Mai tarziu, dupa sute de ani, in prima jumatate a secolului al XVI-leam atunci cand Biserica Lutherana a luat nastere din marea trezire spirituala cunoscuta sub numele de reforma Protentanta, adeptii acestei noi miscari crestine au considerat impetuos necesara sumarizarea invataturilor acestei Bisericii in documente asemanatoare crezurilor. Aceste noi sistematizari ale invataturii crestine erau, de data aceasta mult mai complexe in ceea ce priveste amanunte si aveau drept scop inradacinarea lutheranismului in credinta apostolica prin adoptarea celor trei mari sumarizari ale doctrinei crestine de baza asa cum sunt ele reprezentate in“Crezul Apostolic”, “Crezul Niceo-Constantinopolitan” si “Crezul Athanasian”,dar si pentru a detasa lutheranismul de teologia romano-catolica, in special al pozitiei scolastice sub influenta lui Toma d’Aquino si a adeptilor acestuia. Astfel, Biserica a elaborat “Micul Catehism al lui Martin Luther” si “Confesiunea de la Augsburg” sau “Confesiunea Augustana”. Ulterior, pe masura ce noua Biserica era atacata din exterior si acuzata de erezeie, dar si pentru a face fata cat mai eficient organizarii interne, au fost elaborate si alte documente care reglementau anumite aspecte teologice dar si ecleziastice.

Incepand din prima duminica a anul 2014, in providenta lui Dumnezeu, vom incepe un ciclu de unsprezece prelegeri in care vom incerca, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa explicam invatatura sumarizata de “Crezul Apostolic”. Vom trece in revista, in mesajele introductive la liturghia Bisericii, principalele teme cuprinse in acest documnt al Bisericii Antice.

“Crezul Apostolic” a fost elaborat de catre Biserica in primele secole ale crestinismului. El sta la baza “Crezului de la Niceea” si poarta denumitea de “apostolic” nu pentru ca ar fi rezultatul direct al apostolilor ci pentru ca el sumarizeaza invatatura acestora. Deoarece acest cred are o incarcatura liturgica speciala si prezinta o simplitate si o orfine foarte frumoasa, Biserica Evanghelica Lutherana din Bucuresti, Parohia Maghiara si Romana, are bucuria sfanta de a parcurge aceasta minunata lucrare a harului lui Dumnezeu si propune o intelegere a “Crezului Apostolic” in lumina documentelor confesionale ale Bisericilor Lutherane, mai precis “Micul Catehism al lui Martin Luther” si “Confesiunea de la Augsburg”sau “Confesiunea Augustana”.

Temele pe care le vom dezbate in urmatoarele saptamani sunt urmatoarele:

1. Credinta- ce inseamna sa cred, ce inseamna credinta, cum este credinta adevarata si placuta lui Dumnezeu.

2. Dumnezeu Tatal, Atottiitorul si Creatorul - ce inseamna faptul ca Dumnezeu este suveran si creator. Dumnezeu stapaneste lumea si crestinul este dator sa ii aduca inchinare suveranului si creatorului sau.

3. Domnul nostru Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu - ce insemana Fiul lui Dumnezeu. Egalitatea absoluta si vesnica intre Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul. Combaterea acelor erori care il vad pe Fiul subordonat si inferior Tatalui.

3. Zamislit de Duhul Sfant si nascut din fecioara Maria - cum a devenit Fiul lui Dumnezeu om. Ce inseamna natura umana a Fiului lui Dumnezeu si care au fost motivele pentru care Fiul lui Dumnezeu a purtat aceasta natura.

4. A patimit, a fost raztignit, a murit si a fost ingropat - ce semnifica suferita si moartea Domnului Isus Cristos. Pentru ce au fost necesare aceste lucruri in planul de mantuire alcatuit inca din vesnicii de catre Dumnezeu.

5. A inviat a treia zi din morti - ce semnificatie majora are invierea Domnului Cristos in planurile vesnice. Cat de mult glorifica invierea pe Dumnezeu. Ce inseamna biruinta asupra pacatului si a mortii ca pedeapsa pentru pacat. Ce legatura exista intre invierea lui Cristos si invierea noastra.

6. S-a inaltat la cer si sade la dreapta Tatalui - ce semnifica inaltarea si glorificare lui Cristos in planul mantuirii vesnice, Cum ne garanteaza siguranta noastra vesnica aceasta inaltare si glorificare a Mantuitorului.

7. Duhul Sfant - cine este Duhul Sfant. Ce rol are in cadrul Trinitatii. Ce rol are Duhul Sfant in planul vesnic al lui Dumenezeu.

8. Biserica cea sfanta, atotcuprinzatoare si comuniunea sfintilor - ce inseamna Biserica. ce rol are Biserica. de ce spunem ca Biserica este atotcuprinzatoare. Ce este comuniunea sfintilor si cum se leaga aceasta de Biserica.

9. Iertarea pacatelor - ce inseamna iertarea pacatelor si cat de important este acest lucru in planul salvarii. Ce inseamna iertarea si cum se manifesta aceasta iertare. Este iertarea lui Dumnezeu

o iertare vesnica sau doar temporara.

10.Invierea trupului - ce inseamna aceasta inviere in contextul in care sufletele celor mantuiti sunt cu Dumnezeu. Ce inseamna Judecata lui Dumnezeu, Ce inseamna un trup schimbat si glorificat

11. Viata vesnica - ce inseamna viata vesnica si de ce aceasta il glorifica vesnic pe Dumnezeu. Ce vom face in vesnicie. Cum ne vom bucura de prezenta nemijlocita a lui Dumnezeu.

In speranta ca prin aceste mesaje vom facilita intelegerea doctrinelor de baza, fundamentale, ale crestinismului autentic, va asteptam sa va inchinati lui Dumnezeu Atotputernicul impreuna cu Biserica noastra.

Soli Deo Gloria!

Un articol de Sorin-Horia T. – 31.12.2013