”Îţi zic, scoală-te!”, Luca 7, 11-17

Data postării: 10.10.2019 14:34:09

A XVI-a Duminică după Sfânta Treime. Predica Rev. Sorin H. Trifa

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. Dragii mei, în această veritabilă și de toamnă, prima Duminică din luna Octombrie, suntem în cea de-a XVI-a Duminică după Sfânta Treime. Predica din această duminică este fundamentată pe textul din Luca 7, 11-17

”Îndată după aceea s-a dus într-o cetate numită Náin. Mergeau împreună cu el discipolii şi o mare mulţime. Când s-a apropiat de poarta cetăţii, iată că era dus la mormânt un mort, singurul fiu al mamei sale, şi aceasta era văduvă; şi multă lume din cetate era cu ea. Când a văzut-o, Domnului i s-a făcut milă de ea şi i-a zis: „Nu plânge!”. Apropiindu-se, a atins sicriul, iar cei care-l duceau s-au oprit. Şi a spus: „Tinere, îţi zic, scoală-te!”. Mortul s-a ridicat şi a început să vorbească, iar el l-a dat mamei sale. Pe toţi i-a cuprins teama şi-l glorificau pe Dumnezeu, zicând: „Un mare profet s-a ridicat printre noi” şi „Dumnezeu a vizitat poporul său”. Vestea aceasta despre el s-a răspândit în toată Iudéea şi în toată împrejurimea”

Dragii mei, în Evanghelia din această Duminică citim despre o femeie care și-a pierdut soțul, iar după o perioadă de timp, probabil scurtă, această văduvă a ajuns să își piardă și singurul fiu. Această situație era cum nu se poate mai mizerabilă. Pe lângă durerea inimaginabilă pe care o provoacă pierderea cuiva drag - în special persoane atât de apropiate precum soțul sau copilul - situația disperată a acestei femei era accentuată de faptul că legile poporului Israel erau de așa natură încât femeia rămasă fără suportul vreunui bărbat - indiferent de gradul de rudenie - era sortită unei drame sociale care avea darul să îi ruineze viața. Legile poporului Israel limitau orice fel de manifestare publică, socială, religioasă, economică și politică a femeii, toate aceste aspecte ale vieții fiind rezervate exclusiv bărbaților. Situația aceasta nu caracteriza doar timpurile îndepărtate ale Vechiului Testament ci afecta inclusiv perioada în care Fiul lui Dumnezeu a fost întrupat printre noi. Ne amintim foarte bine de momentul în care însuși Domnul nostru Isus Cristos, răstignit pe cruce și aflat în apropierea morții iminente, s-a îngrijit ca mama sa - Sfânta și Binecuvântata Fecioară Maria - să nu ajungă în situația disperată în care s-a aflat văduva din Nairn. Despre acest fapt, Sfântul Apostol Ioan ne vorbește astfel: ”văzând Isus că stăteau acolo mama lui şi discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: „Femeie, iată-l pe fiul tău!”. Apoi, i-a spus discipolului: „Iat-o pe mama ta!”. Şi, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el” (Ioan 19,26-27). Încredințând-o pe mama sa Sfântului Apostol Ioan, Domnul i-a asigurat o șansă la viață decentă. În același timp, acest verset este un suport important pentru a afirma faptul că frații și surorile Domnului Isus Cristos despre care ne vorbește Evanghelia nu erau copiii biologici ai Sfintei Fecioare Maria.

Revenind la pericopa noastră, putem să spunem faptul că această văduvă din Nairn era un care avea toate motivele să îl vadă pe Dumnezeu ca pe un inamic, ca pe un judecător aspru, care inițial i-a luat soțul ca apoi să o lase și fără fiul său. În perspectiva poporului evreu, o astfel de suferință nu puteau să reprezinte alt ceva decât revărsarea mâniei lui Dumnezeu iar acolo unde mânia lui Dumnezeu este prezentă trebuie să fie prezente și păcate grave, chiar dacă acestea nu erau vizibile celor din jur.

Scena pe care ne-a prezintă Sfântul Evanghelist Luca este însa una uimitoare. Ne amintim că în majoritatea cazurilor în care Cristos a săvârșit minuni de vindecare, ai fost situații în care i s-a cerut ajutorul. Dar în pericopa noastră lipsește un astfel de moment. Femeia aceasta văduvă și cortegiul funerar, este probabil, să nici nu fi remarcat trecerea lui Isus, cu toate că Evanghelistul Luca ne spune că Domnul era însoțit de ”o mare mulţime” (Luca 7,11). Ceea ce vedem în pericopa noastră este că Isus Cristos manifestă o compasiune deosebită față de această femeie nefericită și acționează fără să aștepte o chemare în acest sens, înviindu-i fiul din morți și regenerând-o și pe ea.

Dragii mei, ași vrea să avem siguranța că această relatare a fost scrisă în Evanghelie pentru ca ea să întărească credința fiecăruia dintre noi. Este o relatare prin care Domnul Isus Cristos vrea să ne învețe să privim moartea ca pe un lucru insignifiant, ca pe ceva care nu trebuie să ne producă nici un fel de frică ci să o privim cu o inimă plină de credință în promisiunile Domnului nostru Isus Cristos. Pericopa din această Duminică ne arată faptul că avem un Dumnezeu care poate oricând să învingă moartea și să alunge orice fel de suferință din viața noastră. Priviți cu câtă ușurință Domnul nostru a eliberat-o pe această femeie de nefericirea ei. Oare cine din acel cortegiu funerar ar fi crezut faptul că acest tânăr care era dus pentru a fi îngropat avea să fie adus la viață? Însă exact în acele clipe în care orice urmă de speranță dispăruse definitiv, îl vedem pe Domnul nostru Isus Cristos, apropiindu-se, întrerupând procesiunea, atingând sicriul în care se afla trupul fără viață și adresându-i-se acestuia cu niște cuvinte foarte simple: „Tinere, îţi zic, scoală-te!” (Luca 7,14). Sfântul Evanghelist Luca ne spune că imediat: ”mortul s-a ridicat şi a început să vorbească, iar el l-a dat mamei sale” (Luca 7,15). Dragii mei, pericopa aceasta ne arată un lucru foarte important. Domnul nostru Isus Cristos are putere asupra morții exact așa cum are putere și asupra vieții. Pentru Domnul nu este nici o diferență dacă trăim sau suntem morți, pentru că toți aceia care sunt morți nu sunt pierduți deoarece Dumnezeu poate absolut oricând să restaureze viața în ei, așa cum a făcut-o cu acest tânăr. Domnul Isus Cristos însuși spune că Dumnezeu ”nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii” (Matei 2,32). Chiar dacă Sfinți Patriarhi Avraam, Isaac, Iacov și alți mari oameni ai credinței sunt morți din perspectiva noastră, ei sunt vii din perspectiva lui Dumnezeu.

Dragii mei, din această pericopă noi trebuie să învățăm să percepem marea putere a lui Dumnezeu care, prin Cristos, în ultima zi a istoriei acestei lumi îi va chema la viață pe toți cei morți și va da viață veșnică tuturor acelora care cred în el. Despre acest lucru, Sfântul Apostol Paul ne vorbește astfel: ”într-o clipă, într-o clipire din ochi, la sunetul trâmbiţei de apoi, căci va suna trâmbiţa şi morţii vor învia neputreziţi, iar noi vom fi schimbaţi. Căci această [fiinţă] supusă putrezirii trebuie să se îmbrace în neputrezire şi această [fiinţă] muritoare trebuie să se îmbrace în nemurire” (1 Cor. 15,52-53). Noi nu trebuie să avem nici un fel de îndoială cu privire la faptul că această putere este în Cristos, și nu doar puterea ci și voința de a împlini această promisiune. Dragii mei, fiul acestei văduve era mort. Cu alte cuvinte el pierduse absolut orice simț care caracterizează viața omului, inclusiv auzul. Dar atunci când Domnul Isus Cristos i s-a adresat, acest tânăr mort a auzit. Cu siguranță nu este vorba despre o întâmplare obișnuită pentru noi ca acela care nu poate să mai audă să audă iar cel care este mort să trăiască. În cazul acesta, absolut nimic special nu s-a întâmplat. Domnul Isus Cristos nu a făcut decât să vorbească. Dar Sfânta Scriptură ne spune astfel ”cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri; el pătrunde până la despărţitura sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei şi judecă sentimentele şi gândurile inimii” (Evrei 4,12).

Dragii mei, în pericopa noastră mai există un lucru care este o încurajare pentru noi. Dumnezeu are dorința de a ne ajuta. În relatarea Sfântului Evanghelist Luca îl vedem pe Domnul Isus Cristos acționând exclusiv din proprie inițiativă. Nimeni, nici văduva, nici cineva din cortegiul funerar, nici vreunul dintre ucenici nu l-au rugat pe Cristos să intervină în acest caz. Este voie lui Dumnezeu care el să restaureze viața. Dragostea lui Dumnezeu și compasiunea pentru femeia suferindă l-a făcut pe Domnul Isus Cristos să se apropie și să îl învie pe fiul său.

Dragii mei, îmi doresc ca în această Duminică să punem la inimă această pericopă și să nu ne mai temem de moarte. Știu că moartea este un eveniment care are puterea să ne înspăimânte, mai ales când este vorba despre cineva drag nouă, așa cum este un fiu pentru mama sa. Dar Domnul Isus Cristos a făcut acest miracol pentru a întări credința noastră. Pentru că Domnul știe foarte bine cât de înspăimântați suntem de moarte, dar Dumnezeu nu vrea ca noi să judecăm moartea pe baza rațiunii și a sentimentelor pe care le provoacă în noi ci pe baza credinței în promisiunile lui Cristos. Cristos ne cere să privim la el și să ne amintim mereu ceea ce el poate să facă și mai mult, la ceea ce el promite să facă. Dragii mei, Dumnezeu îi va învia pe toți cei dragi nouă mai ușor decât este să trezești un om care își doarme somnul de noapte. Despre cei care dorm în paturile lor putem să avem experiența de ai striga în repetate rânduri și chiar de a trage de ei, de ai zgâlțâi cu putere și tot abia reușim să îi trezim din somn. Dar despre cei morți vedem că ei se trezesc la un singur cuvânt spus de către Cristos. Acest lucru îl vedem în fiecare dintre cazurile în care Cristos a înviat oameni din morți. Despre învierea fiicei lui Iair, Scriptura ne vorbește astfel: ”prinzând copila de mână, i-a spus: „Talithá qum!”, ceea ce tradus înseamnă: „Fetiţă, scoală-te!”. ⁴² Fetiţa s-a ridicat îndată şi [a început] să umble” (Marcu 5,41) iar cu privire la învierea lui Lazăr din Betania citim astfel: ”a strigat cu glas puternic: „Lazăr, vino afară!”. A ieşit mortul legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză, iar faţa lui era înfăşurată cu un ştergar” (Ioan 11, 43-44). Așa dar, ori de câte ori Domnul a înviat pe cineva din morți, el a făcut acest lucru exclusiv prin puterea Cuvântului său și același lucru se va întâmpla în ziua învierii.

Dragii mei, Domnul Isus Cristos dorește în această Duminică să ne încurajeze să biruim frica de moarte prin credința în El. Domnul Isus Cristo vrea ca noi să strigăm din toată credința noastră ”unde este, moarte, victoria ta? Unde este, moarte, ghimpele tău?” (1 Cor.15,55). Domnul Dumnezeu este stăpânul morții și prin jertfa lui Cristos pe cruce puterea morții a fost înfrântă pentru totdeauna. Moartea nu mai poate să stăpânească pentru copiii lui Dumnezeu și mormântul nu îi mai poate ține captivi. Moartea nu mai este un lucru etern ci doar un moment de timp care precede intrarea noastră - și a tuturor celor dragi nouă - în viața veșnică după cum ne spune Domnul Isus Cristos însuși: ”adevăr, adevăr vă spun că vine ceasul – şi acum este – când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, iar cei care îl vor auzi vor trăi, căci, după cum Tatăl are viaţa în sine, tot aşa i-a dat şi Fiului să aibă viaţa în sine şi i-a dat puterea să facă judecata, pentru că este Fiul Omului. Nu vă miraţi de aceasta, pentru că vine ceasul în care toţi cei care sunt în morminte vor auzi glasul lui! Şi vor ieşi spre învierea vieţii cei care au făcut binele, iar cei care au săvârşit nelegiuire, spre învierea judecăţii.” (Ioan 5, 5-29). Dragii ei, acesta este confortul la care Dumnezeu îi cheamă pe toți cei credincioși. Toți cei care îl neagă pe Dumnezeu nu vor avea parte de confort deoarece învierea lor nu va fi una spre fericire veșnică ci spre damnare veșnică. Dar cu privire la cei credincioși, Domnul spune prin gura Sfântului Apostol Paul astfel: ”nu ştiţi că noi, toţi care am fost botezaţi în Cristos Isus, am fost botezaţi în moartea lui? Aşadar, am fost înmormântaţi împreună cu el prin Botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă. Căci dacă am fost împreună sădiţi într-o moarte asemănătoare cu a lui, la fel vom fi în înviere” (Rom.6,3-5). Pentru cei credincioși moartea este o trecere de la viață temporară la viață eternă. Domnul Isus Cristos a murit pe cruce purtând toată păcatele. El a murit acolo pe cruce în locul nostru. De aceea, moartea nu mai are putere asupra noastră deoarece puterea morții vine de la păcat. Dar moartea a fost înghițită în moartea lui Cristos pentru ca moartea să nu mai fie un moment înfirător pentru nici unul dintre cei care cred în Cristos. Cristos însuși este salvatorul nostru care ne va învia pentru viață veșnică pe fiecare dintre noi.

Dragii mei, predica aceasta îmi doresc să fie o încurajare pentru fiecare dintre noi. Domnul nostru Isus Cristos este plin de compasiune pentru noi, gata oricând să ne ajute și plin de dorința de a ne ajuta în nevoile noaste. De aceea noi trebuie să avem deplina încredere în el, să privim cu credință la el și să ne punem toate speranțele în el pentru că Domnul Isus Cristos a învins moartea și ne-a adus viața veșnică. Și nu uitați cuvintele Domnului nostru Isus Cristos: ”cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (Ioan 6,54). Sfântul Sacrament al Altarului, Sacramentul trupului și sângelui lui Cristos, este o asigurare palpabilă pe care Dumnezeu ne-o oferă pentru a întări credința noastră în promisiunile sale cu privire la viața veșnică. Ori de câte ori noi ne împărtășim cu Sacramentul Euharistiei, asemenea momentelor în care ne hrănim cu Cuvântul Evangheliei, noi primim asigurarea că moarte a fost înfrântă și noi nu mai avem nici un fel de motiv să ne temem de ea. Păcatele noastre nu mai sunt o barieră între noi și Dumnezeu pentru că blestemul Legii a fost purtat de către Cristos după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem” (Gal.3,13). De aceea, așa cum spune Sfântul Apostol Paul în pericopa care am citit-o în cadrul acestei Liturghii din Epistolele Noului Testament, să spunem și noi cu tărie și plin de credință: ”în el avem curajul să ne apropiem cu încredere [de Dumnezeu], prin credinţa în el” (Efeseni 3,12).

AMIN!