Lutheranismul de la origini si pana in secolul XX

Data postării: 22.10.2014 08:16:03

Biserica Evanghelica Luterana reprezinta cea mai veche tradiție creștină protestantă, datând inca din prima parte a Reformei Protestante și fiind, intr-un fel, legata de persoanareformatorului german Martin Luther. La 31 octombrie 1517, Martin Luther, pe atunci un călugăr catolic si doctor in teologie, a scris cele 95 de teze ca o provocare pentru doctrina și practicileBisericii Romano-Catolice, exclusiv în speranța de a reforma practicile bisericesti pe care el le considera ca fiind în contradicție cu Sfanta Scriptura. Din pacae, si impotriva intentiilor marelui reformator, conflictul a escaladat si a dus la o separare distinctă de Biserica Romano-Catolică, iar cei care au acceptat reformele lui Martin Luther a fost denumiti "luterani." Bazandu-se pe invatatura Sfintei Scripturi, urmasii lui Martin Luther sustin invataturi cum ar fi Sola Scriptura (Scriptura ca autoritate principală de credință și de viață), justificarea doar prin harul lui Dumnezeu, și mântuire numai prin credința în Cristos. Multe dintre invataturile teologice a lui Marin Luther au fost sumarizate in documentul numit „Cartea Concordului”, care reprezinta o autoritate îndoctrină și practică lutherana. Datorită radacinilor în Biserica Romano-Catolica, Bisericile Evanghelice Lutherane, mai mult decât alte tradiții protestante, mentine multe elemente similare cu inchinarea si traditia catolica. Lutheranismul s-a răspândit din Germania în cele mai multe țări din întreaga lume și a devenit una dintre cele mai raspandite confesiuni protestante.

Termenul „lutheran”, care a apărut încă din anul 1519 si a fost utilizat in mod batjocoritor de către adversarii lui Martin Luther pentru a arata ca toti cei care au imbratisat Reforma Protestanta il urmau, in realitate, pe „ereticul” german. Urmașii lui Martin Luther au preferat sa utilizeze in dreptul lor termenul "evanghelic", adică, centrati pe Sfanta Evanghelie. După Dieta de laSpeyer, din anul 1529, când conducătorii germani au simpatizat cu cauza lui Martin Luther si au formulat un protest împotriva majorității catolice, s-a adoptat un decret prin care urmașii lui Martin Luther au ajuns să fie cunoscuti sub numele de „protestanți”. Cu toate acestea, in timp, pentru că atât notiunea de „evanghelic” sat și cea de „protestant” s-au dovedit a fi denumiri mult prea largi(înainte de timp au ajuns sa fie uzate si de catre reformati si anabaptisti), în cele din urmă numele de Biserica Evanghelică Lutherană s-a impus drept un standard. Un alt nume folosit pe teritoriul Romaniei este acela de Biserica Evanghelica de Confesiune Augustana (Mărturisirea de la Augsburg), denumire care aminteste despre declarația lutherana de credință facuta in prezentataîmpăratului german Carol al V-lea la Dieta de la Augsburg din anul 1530.

În secolul al 16-lea, luteranismul a devenit stabil din punct de vedere teologic si eclesiastic si, în mod oficial, a fost declarat religia oficială a mai multor regiunii si orase germane. Acestea au fost urmate mai târziu de Suedia și restul tarilor Scandinave. Mai târziu, lutheranismul s-a croit drum spre Ungaria și de aici a ajuns la scurt timp in Transilvania. Luteranismul a ajuns înAmerica de Nord pe la mijlocul secolului al XVII-lea. Începand din secolul al XVIII-lea lutherani au efectuat misiuni în întreaga lume, ceea ce a dus la crearea de biserici lutherane indigene în aproape toate țările lumii.

În anul 1517, când Martin Luther s-a opus indulgențelor formuland cele „Nouăzeci și cinci de Teze”, el nu a avut intenția de se desprinde de Biserica Romano-Catolică, ci intentia lui a fost că acest apel sa duca exclusiv la o reforma teologică și ecleziastică a Bisericii. În schimb, controversa care a urmat a dus la excomunicarea lui Martin Luther și a adepții săi, lucru care i-a confruntat cu nevoia de a găsi o modalitate de a trăi credința. Având în vedere că susținătorii reformei au primit protecția autorităților guvernamentale în multe state ale Germaniei, noua forma a Bisericii au început să apară spre sfârșitul anului 1520.

Pentru că au fost excomunicați și noile biserici au fost scoase în afara legii, Martin Luther și susținătorii lui au fost amenințați cu replesalii militare de către Biserica Romano-Catolica. In anul 1546 împăratul Carol al V-lea s-a simțit suficient de puternic pentru a demara un război împotriva teritoriile lutherane din Germania. La Dieta din Augsburg, în anul 1555, Imparatul a fostnevoit să accepte recunoașterea oficială a Bisericilor Lutherane din Sfântul Imperiu Roman. Prin „Pacea de la Augsburg” care a marcat acest important punct de cotitură din istoria de Bisericii Evanghelice, luterani au câștigat recunoașterea oficiala prin stabilirea principiului „cuius regio, eius religio”, ceea ce însemna că conducătorul unui principat determina religia supusilor sai. Din acel moment, Bisericile Luterane au fost libere să se dezvolte nestingherit fara sa mai aiba parte de amenințări politice și militare.

Deși existența lor laica a fost asigurată, Bisericile Luterane din Germania, au ajuns foarte curand în criză. O serie de controverse teologice au izbucnit chiar în timpul vietii lui Martin Luther. Cele mai multe dintre controverse se refereau la subiecte in care Martin Luther și colegul său Philipp Melanchthon nu erau de acord sau nu aveau opiniile teologice clare. Cele două facțiuniimplicate în aceste dezbateri au fost Philippistii, sau urmașii lui Melanchthon, și Gnesio-luteranii (lutherani conservatori), condusi de catre Matthias Flacius Illyricus, un teolog puternic și lipsit de compromisuri, care i-a acuzat pe Philippistii de "sinergism", ideea că oamenii ar coopera cu Dumnezeu în mântuirea lor. Matthias Flacius Illyricus și gnesio-luteranii, de asemenea, au văzut înînțelegerea de către Philippistii a Cinei Domnului o puternica influența din partea calvinismului, care a negat prezența reală a lui Cristos in Sacramente, ci au sustinut o prezenta spirituală.

Cu ajutorul teologilor Jakob Andreae și Martin Chemnitz, gnesio-luteranii, în special cei din regiunea Saxonia, au cerut unui grup de teologi luterani conservatori să elaboreze un documentintitulat „Formula Concordiei” între anii 1576-1577. Acest document a fost aprobat de către liderii politici și religioși germani lutherani, si acesta a devenit, împreună cu cele trei CrezurileEcumenice ale Bisericii Primare (Crezul Apostolic, Crezul de la Niceea si Crezul Athanasian), Mărturisirea de la Augsburg, Apologia Mărturisirii de la Augsburg, Articolele de la Schmalk , șiMici si Marele Catehism, ceea ce Biserica Evanghelica numeste „Cartea Concordiei”, sumarizatea teologica a crezurilor Bisericii Evanghelice Lutherane începand din anul 1580. „CarteaConcordiei” a întruchipa identitatea confesională a luteranismul german. Aceasta reflectă o dezvoltare in paralel a acestei forme de crestinism in paralel cu alte tradiții creștine ale timpului. "Identitatea lutherana", a cuprins nu numai teologia, ci, de asemenea si liturghia, muzica, dreptul canonic și pietatea. Acest proces de formare a identității început in secolul al XVI-lea estecunoscut sub numele de „confesionalizare”.

Perioada dintre a doua jumatate a secolului al XVI-lea si până în secolul al XVII-lea, lutheranismul a fost caracterizate de ceea se numeste „ortodoxia teologica”, manifestat printr-un creștinism mai intelectualizat, care a fost acuzat, uneori, ca a arătat mai puțin interes pentru evlavie practică. Această perioada demonstrează insa importanța cu care teologii lutherani din secolul al XVII-lea au pus accentul pe definirea lutheranismului în termeni de doctrină, aspect foarte important in dezvoltarea ulterioara a Bisericii Evanghelice Lutherane. În aceasta perioada de dominartie a ortodoxiei lutherane, unii teologi lutherani au susținut că creștinismul nu era atât de mult un sistem de doctrină ci, mai degraba, un ghid pentru o viață creștină practică. Cel mai important dintreacesti teologi a fost Johann Arndt (1555-1621), ale cărui scrieri devoționale au fost extrem de popular în secolul al XVII-lea. Johann Arndt a fost numit părintele „Pietismul” datorita influenței saleasupra celor care mai târziu a dezvoltat mișcarea.

Începand cu jumatatea secolului al XVI-lea, ideile lutherane au inaintat spre Boemia, Polonia, Ungaria și Transilvania. Deși au fost bine primite de către cler și laici deopotrivă, datorita lipsei de sprijin din partea autoritatilor civile, in multe dintre aceste regiuni a fost împiedicata formarea de noi Biserici. În cele din urmă, o buna parte dintre proaspetele parohii luterane din acestezone a cedat si au revenit in sanul Bisericii Romano-Catolice in urma contra-reformei. Cu toate acestea, Bisericile Evanghelice Lutherane nu au disparut din respectivele regiuni ci au format parohii puternice care au influentat viata social-spirituala a comunitatilor in cadrul carora au activat, cum ar fi influenta sasilor lutherani asupra sudului Transilvaniei.

Micii comercianti și studenții a dus ideile lutherane in Scandinavia, care a fost, in cea mai mare parte a timpului, unita sub dominatia daneză. Un conflict izbucnit între rege danez Christianal II-lea și nobilimea suedeză, în al doilea deceniu al secolului al XVI-lea, a dus la ridicarea pe scena istoriei a lui Gustav Eriksson Vasa, care a asigurat independența Suediei și a fost ales, în cele din urmă, rege al Suediei și al Finlandei. Încă de la începutul domniei, Gustav Vasa a încercat să diminueze puterea politică și financiară a Bisericii Romano-Catolice în Suedia si Finlanda și asusținut predicarea lutheranismului. La porunca lui, Dieta de la Västerås din anul 1527 a eliminat imunitatea clerului fata de instanțele civile, și a declarat că numai Cuvântul lui Dumnezeu trebui să fie predicat de catre Biserica. Măsuri legislative adoptate ulterior au facut ca influenta romano-catolica in Suedia sa se reduca extrem de mult. În anul 1528, Gustav Vasa a sustinut numirea a trei episcopi lutherani suedezi, asigurându-se astfel asupra succesiunii apostolice a Episcopiei Suediei. Printre acesti episcopi au fost Laurentius Petri, care a devenit primul arhiepiscop luteran dinUppsala în anul 1531, și fratele său Olaus Petri, care au adoptat ideile lui Luther în timp ce studia la Universitatea din Wittenberg. Reforma în Finlanda a fost, in mare, opera lui Mihail Agricola, un alt fost student al Universitatii din Wittenberg și, mai tarziu, Episcop de Abo, care a tradus Noul Testament în limba finlandeză.

Incepand din secolul al XVII-lea, luteranii au înființat mici parohii in zona New York și Delaware din America de Nord, acestea fiind caracterizate atât de confesionalismul lutheranortodox cat si pietismul lutheran. Primul mare va de imigranți lutherani au sosit în pe continetul Nord American in anul 1740, si au fondat așezări in New York, Carolina și Pennsylvania. HenryMelchior Muhlenberg, un pastor imigrant german, a înființat numeroase parohii luterane și mai multe școli mai ales în regiunea Pennsylvania. În secolul al XIX-lea, luterani scandinavi s-a stabilitin zona de centru a Americii, formand sinoade lutherane care au urmat formele vieții bisericești din țările lor de origine. Când un nou val de imigranți germani au sosit la mijlocul secolului al XIX-lea, au adus cu ei pe continetul Alerican orientarea lutheran confesională conservatoare dominantă în Germania la momentul respectiv. In aceasta perioada s-a infiintat sinodul lutheran german cunoscut drept Biserica Evanghelică Luterană - Sinodul Missouri. Acești imigranți se agățau nu numai de limba și cultura germană, dar, de asemenea, si de o teologie lutherana conservatoare.

La fel ca toate bisericile protestante, Bisericile Evanghelice Lutherane din Europa și America de Nord au depus marele efort in cdecursul secolului al XIX-lea pentru a evanghelizapopoarele din Africa și Asia. Misiuni au fost efectuate si pe parcursul secolul al XVIII-lea, dar acestea au fost lipsite de organizare, eficienta și entuziasmul care le-au caracterizat in timpul secolului al XIX-lea. Acest angajament misionar fara precedent si-a găsit expresia în crearea de numeroase societati misionare, cum ar fi cele de la Berlin (1824), Danemarca (1821) și Leipzig(1836). Misionari luterani s-au concentrat pe Indiile de Est, Noua Guinee și Africa de Sud-Vest (acum regiunea Namibia). În urma acestor activitati misionare, noi Biserici Evanghelice Luterane s-au format în toate părțile lumii. Pe la mijlocul secolului XX, multe dintre aceste biserici au arătat o vitalitate și o creștere, care părea să fi dispărut din Bisericile Evanghelice Luterane tradiționaledin Europa.

Bisericile Lutherane au continuat lucrarea de evanghelizare în Africa și Asia. Deasemenea, Bisericile Evanghelice Luterane din Europa, în secolul al XIX-lea, s-au implicat si în ceea s-a numit "misiunea internă”, un mare efortde a rezolva nevoile fizice și spirituale ale celor săraci și asupriți, mai ales cei care au fost marginalizat de către revoluția industrială. Johann HinrichWichern (1808-1881) s-a remarcat prin implicarea lui in acest tip de lucrare în Germania.

Un articol de Sorin H.Trifa