Nasterea Reformei Protestante, 31 Octombrie 1517

Data postării: 25.10.2014 19:13:17

Randurile de mai jos si inregistrarea audio reprezinta o prelegere istorica tinuta in cadrul slujbei comune pentru Ziua Reformei, slujba care a avut loc in cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din Bucuresti in data de 25 Octombrie 2014.

In urmatoarele minute, doresc sa facem impreuna o incursiune in istoria Evului Mediu pentru a descoperi motivele care au condus la iesirea din anonimat a datei de 31 Octombrie si sa descoperim ce a determinat ca in anul 1517, in ultima zi a lunii octombrie, sa inceapa ceea ce astazi numim: “Reforma Protestanta”.

Reforma Protestanta este vazuta in istorie, ca reprezentand unul dintre cele mai remarcabile evenimente care au marcat Europa. Din punct de vedere spiritual, Reforma Protestanta nu reprezinta doar o schisma in sanul Bisericii din Apus, deoarece niciodata nu s-a dorit ca aceasta miscare sa schideze Biserica lui Cristos, ci a reprezentat o trezire religioasa de o asa de mare amploare incat, exceptand trezirea de la Cincizecime, istoria crestinismului nu relateaza vreun eveniment asemanator. La inceputul secolului al XVI-lea, din harul lui Dumnezeu, o parte din populatia Europei iese din intunericul spiritual in care au fost tinuta vreme de veacuri datorita superstitiilor si abuzurilor Bisericii Medievale. Intunericul in care se adancise Biserica lui Cristos in timpul Evului Mediu era acum strapus de raze de lumina, invatatura Bisericii Primare devenind din ce in ce mai de actualitate. Reforma Protestanta nu a fost un eveniment spontan si nici nu a fost rezultatul unui capriciu sau o simpla revolta nationalista a unor germani frustrati. Incepand cu prima parte a secolului al XIV-lea se pot vedea tentative, unele modeste, altele mai accentuate, care au cutremurat pentru putina vreme crestinatatatea apuseana.

Reforma Protestanta coincide in multe aspecte istorice, culturale si artistice cu Renasterea. Renasterea este, spre deosebire de Reforma Protestanta, o miscare revolutionar-culturala care a avut drept scop readucerea in actualitate a culturii si gandirii antice. Aceasta gandire antica contrasta enorm cu decaderea intelectuala a Evului Mediu. Activitarea Renasterii a avut ca o prima consecinta renasterea limbilor antice cu precadere a limbilor biblice. Acei teologi care erau interesati de studiu suplimentar, au avut astfel ocazia de a se apleca asupra Scripturilor in limba de origine, acest lucru avand implicatii radicale dupa cum vom vedea mai tarziu.

Un alt aspect care a marcat finalul Evului Mediu este dezvoltarea tehnologica. Johannes Gutenberg, la jumatatea secolului al XV-lea, reusea sa tipareasca in masa Biblia, Manuscrisele care pana mai atunci erau doar la indemana a unei elite a societatii sau a Bisericii puteau fi acum tiparite cu ajutorul presei inventate de metalurgistul german, astfel incat acestea ajungeau sa fie disponibile tuturor celor care erau interesati. Astfel, Sfanta Scriptura si alte documente spirituale alujungeau, dupa secole de intuneric, la indemana populatiei

Un alt factor care trebuie remarcat in aceasta perioada este revolutia academica. Marile orase ale Europei deveneau adevarate campusuri universitate care concentrau tineri din numeroase regiuni ale Europei, generand astfel un amestec de traditii, cultura si concepte. Granitele erau depasite si oameni din medii diferite aveau astfel posibilitatea sa isi faca cunoscute pozitiile si astfel sa contribuie la dezvoltarea unei gandiri cu adevarat europene.

Cu toate acestea, Renasterea nu a fost un aliat al Reformei Protestante ci actiunea acesteia a fost doar favorabila marii treziri spirituale insa nu putem sa discutam despre o legatura directa, de colaborare, intre promoterii Renasterii si sustinatorii Reformei Protestante.

Incepand din secolul al XIV-lea necesitatea unei reforme a Bisericii devenit din ce in ce mai vizibila. Wyclif, Hus, Ieronim din Praga, Petrarca, Savonarola sau Erasmus, sunt doar unii dintre acei preoti care au considerat ca starea in care se afla Biserica nu era una in conformitate cu standardele cerute de Dumnezeu si au incercat sa schimbe acest sistem plin de abuzuri. Din nefericire, o parte au sfarsit arsi pe rug dar, in ciuda unei opozitii violente, Cuvantul lui Dumnezeu a fost tradus in diverse limbi ale Europei. Universitatile au devenit si ele medii propice pentru ca aceste idei reformatoare sa nu fie pierdute ci sa prinda din ce in ce mai mult avant si sa fie raspandite in foarte multe comunitatii europene. Tinerii studenti reveneau la casele lor si aduceau impreuna cu ei tot acest bagaj acumulat in marile orase ale continetului. In felul acesta, populatia se emancipa intr-un mod rapid.

In ciuda acestor elemente pozitive, finalul Evului Mediu a inregistrat numeroase foarte neplacute, aspecte care au catalizat declansarea Reformei Protestante. Pentru asi mentine autoritatea, Biserica din Evul Mediu uza nu doar de abuzuri de functie ci se folosea si de amenintari continue cu flacarile purgatoriului. In Evul Mediu, frica de diavol si de iad erau mai pronuntate decat credinta in mila lui Dumnezeu prin jertfa lui Cristos. Oamenii erau invatati ca Biserica este atot-stapanitoare si, uzand de acest drept, aceasta este cea care poate sa deschida sau sa inchida usa cerului pentru absolut orice credincios. Iertarea pacatelor nu depindea, in consecinta, de credinta si ascultarea de Cristos cat depindea de supunerea fata de cerintele Bisericii care administra iertarea pacatelor.

Speranta de viata in Evul Mediu atinsese limita inferioara. Nivelul de trai si dezvoltarea sociala care fusesera atinse de societatea umana in antichitate s-a degradat treptat trimitand omenirea intr-o situatie extrem de sumbra. Lipsa aproape completa a conceptelor de igiena, hrana putina, frigul din timpul iernilor lungi, toate acestea favorizau aparitia diverselor boli cu consecinte foarte grave. Marea masa a locuitorilor marilor orase era formata din oameni aflati la pragul inferior al societatii, saraci, cersetori, infractori, oameni fara nici un fel de ocupatie, analfabeti si ignoranti cu privire la scopul existentei lor. Deseori in sanul populatie sarace se declansau epidemii care aveau efecte devastatoate asupra intregii populatii din regiune. Astfel, aparitia oricarui focar de infectie ducea, aproape intotdeauna, la decimarea unui procent ridicat din populatia marilor orase.

Anul 1347 aduce cu sine unul dinte cele mai infioratoare momente din istoria Europei. Acest an reprezinta debutul unui epidemii care avea sa fie vinovata de moartea a peste o treime din populatie, mai precis a zeci de milioane de oameni, locuitori in special ai marilor orase de pe batranul continent. Vorbim despre flagelul care va ramane in istorie drept moartea neagra sau ciuma. Bogatii, saracii, tinerii, batranii, credinciosii si ignorantii, infractori sau oameni cu teama de lege, toti erau ucisi deopotriva de aceasta infectie nemiloasa. Nu dupa multa vreme s-a ajuns la concluzie, deloc surprinzatoare, ca tot acest flagel nu reprezinta altceva decat pedeapsa si blestemul lui Dumnezeu indreptat impotriva unui popor care nu vrea sa il caute si sa il urmeze. Moartea neagra punea umanitatea fata in fata cu judecata lui Dumnezeu. In consecinta, oamenii erau dispusi sa doneze toate resursele doar pentru a castiga favoarea Bisericii si astfel sa evite chinul din purgatoriu.

In tot acest constext istoric mai aparea inca un factor extrem de depresiv. Scandalurile in care era implicata institutia Bisericii parea fara finalitate. Liderii Bisericii erau, de cele mai multe ori, oameni fara nici un fel de scrupule si fara nici cea mai mica urma de credinta. Pozitiile cheie din conducerea Bisericii se cumparau sau se mostenea in urma unor abuzuri de putere. Scopul celor ca accesau aceste functii era exclusiv imbogatirea.

In ciuda tuturor problemelor cu care lumea crestina din apusul Europei se confrunta, puterea papala nu trebuia sa scada in intensitate. Pentru asi intari suprematia asupra Bisericii, papalitatea a hotarat sa construiasca sau sa renoveze o serie de edificii in Roma, edificii care sa vorbeasca atat prezentului cat si posteritatii despre grandoarea si opulenta Bisericii. Pentru a face rost de banii necesari contruirii bazilicii Sf. Petru din Roma, Papa Leon al X-lea pune bazele unui noi sistem abuziv de stoarcere a resurselor financiare. Cu aceasta ocazie se pun in vanzare celebrele indulgente. Acestea erau niste documente bisericesti prin intermediul carora se garanta celui care le achizitiona iertarea tuturor pacatelor comise pana la data respectiva. Indulgentele au fost trimise spre vanzare in Europa iar o buna parte din populatie a gasit ca binevenita o astel de initiativa sfanta si nu este de mirare, cunoscand deja sumbra perspectiva asupra vietii existenta la aceea data. Ulterior, pentru a mai stoarce finantele populatiei, indulgentelor le-a fost extinsa puterea ajungandu-se ca acestea sa garanteze iertatea tuturor pacatelor, trecute, prezente sau viitoare indiferent de gravitatea acestora. Iertarea putea sa fie achizitionata inclusiv pentru cei deja decedati. Cum la acea vreme aproape fiecare cetatean al Europei avea cel putin o persoana draga decedata ecoul acestor indulgente era unul inimaginabil. Mii de oameni se inghesuiau sa le cumpere cheltuind chiar si ultima resursa necesara hranei zilnice.

In toiul acestui efort de vanzare a indulgentelor, un strigat a strabatut Europa cu iuteala si amploarea unui fulger declansat in mijlocul furtunii. La 31 octombrie 1517, un obscur calugar augustinian, profesor si doctor in teologie din estul Germaniei, ajungea fata in fata cu usile din lemn masiv ale catedralei castelului din Wittenberg si batea in cuie un document continad 95 de teze prin intermediul carora autorul lor expunea abuzurile comertului de indulgente. Acest calugar era Martin Luther, cel care, cu aceasta ocazie, fara sa intentioneze asa ceva, avea sa declanseze Reforma Protestanta.

De la acest moment au trecut aproape jumatate de mileniu. Reforma declansata de Martin Luther la Wittenberg a schimbat foarte mult Biserica lui Cristos, Europa si lumea in general. Astazi, acest eveniment este salutat de sute de milioane de crestini care fac parte din Bisericile Protestante, alaturi de care ne gasim si noi, toti cei prezenti aici, astazi, spre slava si pentru gloria lui Dumnezeu. Amin!

Un articol de Sorin H. Trifa