O viziune lutherană asupra botezului

Data postării: 06.10.2016 13:26:18

Dramatica poveste a lui Noe și experiența potopului din vremea sa a fost mereu prezentă în mințile oamenilor pe parcursul secolelor. Pictorii au expus în culori această poveste a judecății lui Dumnezeu, producătorii de film au găsit această relatare ca fiind de dorit pentru un film de succes iar dramaturgii au folosit povestea potopului pentru a evidenția una dintre cele mai mari dileme ale umanității. Povestea potopului din timpul lui Noe l-a inspirat însă și pe Sfântul Apostol Petru atunci când a evidenția actul salvării lui Noi pentru a explica salvarea pe care Dumnezeu o oferă în sacramentul botezului (1 Petru 3:20-21).

Sfânta Scriptură, de la cartea Genezei și până la cartea Apocalipsei, ne vorbește despre rebeliunea omului împotriva lui Dumnezeu, rebeliune ca a adus asupra umanități distrugere și moarte. Prin păcatul săvârșit de Adam și Eva în Gradina Edenului, dar și prin păcatele pe care omul le comite de atunci și pana în prezent, fiecare ființă se află într-o stare de dușmanie cu Creatorul său. Iată ceea ce afirmă Sfântul Apostol Pavel atunci când le scrie credincioșilor din Roma: ” ”dar, cu impietrirea inimii tale, care nu vrea sa se pocaiasca, iti aduni o comoara de manie pentru ziua maniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu” (Romani 2:5). Despre acestă poziționare a omului împotriva lui Dumnezeu ne vorbește și Sfântul Apostol Ioan astfel: ”va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat in paharul maniei Lui; si va fi chinuit in foc si in pucioasa, inaintea sfintilor ingeri si inaintea Mielului” (Apocalipsa 14:10).

Dar, în același timp în care Sfînta Scriptură ne pune față în față cu mânia lui Dumnezeu, tot ea ne revelează harul și mila lui Dumnezeu pentru copiii săi. Găsim aceasta revelație a harului lui Dumnezeu chiar în povestea potopului. Dumnezeu a hotărât pedepsirea omenirii prin potop, însă Noe și familia lui a fost binecuvântată de harul lui Dumnezeu. Noe a construit arca folosindu-se de planurile facute de însuși Dumnezeu care i-a descris exact cum trebuie construită această barcă de salvare. Nimic din ceea ce a reprezentat arca salvării nu a fost în afara planului lui Dumnezeu si nici nu a reprezentat, câtuși de puțin, o inițiativă inginerească a omului.

Salvarea de moartea prin potop a fost valabilă pentru orice om. Dumnezeu nu i-a favorizat pe unii în timp ce pe alții i-a abandonat. Orice om era deschis la ceea ce Noe predica și orice om care era interesat de munca acestuia, putea să fie salvat. Din nefericire, asa cum se întâmplă astăzi cu învățătura despre salvarea prin botez, contemporanii lui Noe nu au luat în serios avertizările primite de la acesta și au considerat faptul ca mânia lui Dumnezeu și distrugerea lumii prin potop și posibilitatea salvării pri intrarea în arca pe care Noe o construia erau un non-sens. În afara lui Noe și a celor din familia lui, nimeni nu s-a mai implicat în construirea bărcii de salvare și nimeni nu a dat atenție avertismentelor primite timp de zeci de ani. Atunci când arca a fost finalizată, Dumnezeu însuși a închis ușa de la intrare și a sigilat-o. Arca lui Noe nu avea nici un fel de cârmă sau vreun alt fel de sistem de ghidare. Noe nu avea nici o posibilitate să conducă aceasta ambarcațiune. Salvarea lui și a familiei sale a fost întotdeauna, de la început și până la final, în mâna lui Dumnezeu. Folosindu-se de arcă, Dumnezeu l-a dus pe Noe dintr-o lume dominată de păcat într-o lume nouă.

La fel ca și în zilele lui Noe, Dumnezeu continuă să ofere o barcă de salvare în care să poată intra toți cei păcătoși și care să îi poarte pe aceștia în siguranță prin judecata lui Dumnezeu care are loc peste lumea păcătoasă. Sfântul Apostol Petru ne spune în cadrul primei sale epistole faptul că, așa cum arca a fost folosită în timpul lui Noe pentru salvare, astăzi ”icoana aceasta inchipuitoare va mantuieste acum pe voi, si anume botezul” (1Petru 3:21). Prin apa botezului, Dumnezeu ne trece dinnou dintr-o lume a păcatului într-o creație nouă în Cristos.

Creștinii au parte de acest har al lui Dumnezeu care se regăsește în botez de mai bine de două mii de ani. Miliarde de oameni, de orice vârstă, au fost botezați în această perioadă. Totuși, astăzi exită numeroase Bisericii care susțin că își au originea în Reforma Protestantă dar care nu vor să înțeleagă cât de multe binecuvântări se ascund în botez, respingând promisiunea de mântuire pe care acesta o conține. În Secolul XXI, o bună parte dintre Bisericile Protestante consideră salvarea oferită prin botez drept un non-sens. Acesti sceptici din prezent nu văd apa botezului ca fiind cu nimic mai specială decât este roua care uda iarba in fiecare dimineață. Apa botezului nu este văzută decât ca o apa obișnuită. Ei nu mai văd nimic în apa botezului deoarece, cei mai multi dintre ei, nu mai consideră faptul că sunt supusi mâniei lui Dumnezeu. Răspunsul cu privire la apa botezului îl găsim în Micul Catehism al lui Martin Luther acolo unde citim următoarele: ”nu este numai apă simplă, ci este apă cuprinsă în porunca lui Dumnezeu și legată de cuvântul lui Dumnezeu”. Acesta este răspunsul corect! Această simplă apa a botezului este conectată, este legată, de promisiunea lui Dumnezeu cel atotputernic și de Cuvântul său dătător de viață. Lucrul acesta nu trebuie să fie greu de înțeles dacă admitem faptul că toate elementele vieții noastre stau conctate la puterea lui Dumnezeu. O țară este prosperă doar pentru că Dumnezeu o face așa, soarele rasare și ne încălzește doar pentru că Dumnezeu îl pune să facă acest lucru. Dumnezeu este guvernatorul absolut al acestei lumi. Nimic din această lume nu poate exista în afara puterii lui Dumnezeu, deaceea citim în Sfânta Scriptură faptul că ”în El avem viața, miscarea și ființa” (Fapte 17:28).

Sfântul Apostol Pavel a găsit foarte necesar să reamintescă celor din Corint intrebarea: ”ce lucru ai pe care să nu-l fi primit?” (1 Corinteni 4:7). Această întrebare este valabilă și astăzi pentru aceia care consideră faptul că venirea la Dumnezeu este inițiativa lor personală, fundamentată pe propria lor voință. Sfinții Apostoli insistă însă pe faptul că numai Dumnezeu care a creat cerurile și pământul, care a creat viața și ființa umană, poate să ne salveze prin apă. Dacă eșuam în a vedea faptul că numai lucrarea lui Dumnezeu este cea care ne salvează ci nu aportul omului, vom ajunge în nebunia de a respinge promisiunea lui Dumnezeu de răscumpărare.

De fiecare dată când diavolul ne ispitește cu scopul de a ne face să ne îndoim de faptul că apa botezului este conctată cu promisiunea lui Dumnezeu, cu Cuvântul său, noi trebuie să apelăm la ceea ce Sfânta Scriptură ne spune în mod clar. Vechiul Testament, de exemplu, ne spune faptul că în armata Siriei exista un general pe nume Naaman. Acesta era bolnav de lepră. Prin intermediul unei fetițe adusă în sclavie din Israel, acest general a aflat că în țara evreilor ar exista un om, un profet, care ar putea să îi vindece boala. Generalul a hotărât să mergă la acest om despre caree i se vorbise pentru a vedea dacă poate să găsească astfel vindecarea mult dorită. Profetul Elisei, căci despre acesta vorbise tânăra evreică, i-a spus lui Naaman să intre și să se spele în apele râului Iordan de șapte ori. Militarul a luat inițial în râs soluția propusă de proorocul Elisei, așa cum și astăzi sunt numeroși aceia care iau în derâdere faptul că botezul are puterea de a vindeca. Naaman a afirmat faptul că existau numeroase râuri în Siria în care ar fi putut să se imbaieze dacă aceasta este soluția de vindecare. Desigur că avea dreptate. Nu apa Iordanului în sinea ei a avut puterea să îl vindece de lepră. Apa din râul Iordan nu era deloc diferită de apa care curgea în râurile din Siria. Naaman a fost vindecat de lepra doar datorită faptului că apa Iordanului a fost conectată cu Cuvăntul lui Dumnezeu și astfel, dintr-o apă banală a unui râu s-a transformat într-o apă vindecătoare, cu totul și cu totul specială (1 Împărați 5:1-14). Exact la fel stau lucrurile și cu apa botezului. Despre acest fapt, reformatorul Martin Luther spunea faptul că ”nu este nimic altceva decât o apă divină, nu că apa în sine este mai specială decât oricare apă, ci Cuvântul lui Dumnezeu care este legat de aceasta” (Catehismul Mare al lui Martin Luther). Sfânta Scriptură ne spune lămurit, în mai multe locuri, faptul că acest Cuvânt al lui Dumnezeu nu reprezintă o serie de sunete venite de la Dumnezeu ci, în realitate, el reprezintă însăși prezența lui Dumnezeu (Geneza 1:3; 1 Tesaloniceni 1:5; 1 Petru :23-25). Pentru ca însuși Dumnezeu ne poruncește botezul, El însuși s-a legat pe sine cu această apă a botezului pentru a implinii voia lui.

Ceea ce probabil surprinde pe mulți este faptul că Sfânta Scriptură nu intră în detalii cuprivire la modul în care se facea botezul, mai precis la modul în care apa trebuie aplicată celui care se botează. Cuvântul grecesc ”baptizo” are multiple înțelesuri și nu poate să fie rezumat numai la imersiunea completă. De exemplu, Sfantul Evanghelist Marcu folosește acest cuvânt atunci când se referă la spălarea mâinilor (Marcu 7:4). Martin Luther afirmă faptul că ”actul sau ceremonia este aceasta, că suntem scufundati sub apă, care trece peste noi, iar apoi suntem scoși afară din nou. Aceste două părți, să fie scufundat în apă și tras afară din nou, semnifică puterea și efectul Botezului, care nu este nimic altceva decât moartea vechiul Adam și după aceea învierea omului nou, ambele trebuie să continue în toată viața noastră, astfel încât o viață cu adevărat creștină nu este nimic altceva decât un botez de zi cu zi” (Marele Catehism IV:65). Deaceea, cel mi important lucru îl repezintă puterea efectivă a botezului ci nu modul în care apa este aplicată în actul botezului.

Sfânta Scriptuă ne învață faptul că toți oamenii sunt născuți păcătoși (Psalmul 51:5). Orice nou-născut are nevoie de o nouă relație cu Dumnezeu. Din punct de vedere spiritual, orice persoană, indiferent de vârstă, este infectată de păcat. Acest lucru este valabil indiferent de vârstă, origini, statut social, educație. Nici o persoană nu este exceptată de la nevoia de a se naște din nou. Dar omul păcătos este sclavul păcatului (Romani 8:7) și, din acest motiv este total neajutorat în ași schimba viața spirituală și condiția înaintea lui Dumnezeu (Efeseni 2:1). În ciuda afirmațiilor clare ale Sfintelor Scripturi, chiar si cei care au pretenția despre sine că sunt religiosi nu reușesc să înțeagă faptul că trăiesc în sclavia păcatului. Un astfel de exemplu este Nicodim, un teolog din timpul Domnului Isus. Acesta a venit la Mântuitor într-o noapte pentru a discuta cu acesta diverse aspecte religioase. A fost însă șocat să îl audă pe Isus Cristos spunându-i că ”dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împarația lui Dumnezeu” (Ioan 3:3). Isus Cristos învăța lucruri care veneau într-o opoziție totală cu ceea ce predau teologii evrei. Imediat, conform gândirii firești, Nicodim s-a întrebat ce anume poate să facă el în acest sens. A primit însă răspunsul că nimic din ce poate el să facă nu poate produce această naștere din nou ci că numai Dumnezeu poate să facă acest miracol. Viața și salvarea vine mereu doar de la Dumnezeu neputând fi produse de către om. Dumnezeu Duhul Sfânt este unicul care ne poate naște din nou, iar Isus afirmă în mod clar faptul că ”dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3:5). Nu este nici un fel de dubiu asupra faptului ca Isus Cristos promite faptul ca Duhul Sfânt acționează în apa botezului.

Citind despre modul miraculos în care Dumnezeu a călăuzit Biserica lui Cristos în primele decenii, putem să înțelegem deslușit puterea botezului de a da o nouă viața. De exemplu, în peredica ținută în ziua Cincizecimii, cunoscută ca ziua de Rusalii, Sfântul Apostol Petru spune următoarele: ”fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh” (Fapte 2:38). Înțelegem faptul ca Duhul Sfânt este cel care conectează pe fiecare credincios cu Isus Cristos, iar acest lucru este făcut prin intermediul botezului. Cu o altă ocazie, Sfântul Ioan Botezătorul se referă la Isus Cristos ca la mirele Bisericii iar Duhul Sfânt este acela care conectează mireasa, Biserica, cu mirele (Ioan 3:29; Efeseni 5:32; 1 Petru5:26 și Apocalipsa 21:2).

Prin botez, Duhul Sfânt continuă să adauge membrii la Biserica lui Cristos exact așa cum o facea și circumcizia (Coloseni 2:11-12). Botezul este un mijloc al harul prin care Dumnezeu crează o viață nouă în om (Ioan 3:5), este o spălare care regenerează omul (Titus 3:5). Botezul este actul prin care Isus Cristos își reunește familia (1 Corinteni 12:13). Deaceea, botezul este parte a existenței și misiunii Bisericii lui Cristos după cum însuși mântuitorul poruncește spunând ”duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh” (Matei 28:19).Prin botez, Duhul Sfânt începe în om lucrarea de sfințire, o lucrare care se întinde pe tot cuprinsul vieții, învățându-l pe om cum să umble pe urmele lui Cristos.

Cristos a făcut ca binecuvântarea mântuirii să fie disponibilă pentru toată lumea. Dumnezeu nu face distincție între oameni atunci când oferă acest dar (Isaia 46:4; Luca 18:15-16;Ioan 4:7 și Fapte 10:28). Când Dumnezeu ne oferă acest dar, nu face nici cea mai mică discriminare posibilă, indiferent de vârsta omului, cu alte cuvinte, această binecuvântare este valabilă și pentru nou-născuți.

Copiii noștrii se nasc cu toții în păcat după cum Sfânta Scriptură afirmă (Psalmul 51:5) și au, în consecință, nevoie de salvare. În acest caz, botezul primește o semnificație deosebită. Cum nu pot să răspundă fizic la predicarea Cuvântului, ei trebuie aduși în apa botezului sub puterea Duhului Sfânt. Acest lucru nu este un non-sens deoarece Sfanta Scriptură ne spune despre Sfântul Ioan Botezătorul că ”se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale” (Luca 1:15). Prin botez, Pastorul cel Bun își caută oaia pierdută. Nu oaia își caută păstorul ci invers.

Toți aceia care vin la credință o fac pentru că Dumnezeu i-a supus în dragostea sa. Credința și salvarea sunt prezente în individ doar ca rezultat al activității tainice pe care Duhul Sfânt o face (1 Corinteni 12:3) deaceea reprezintă un dar. Isus Cristos spune clar acest lucru atunci când afirmă că ”nu voi M-ați ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; și v-am rânduit să mergeți si să aduceți rod” (Ioan 15:16). Pentru a întării faptul că nu exista vreo colaborare a omului cu Dumnezeu în această direcție, Sfântul Apostol Pavel ne spune că: ”pe cand eram noi inca fara putere, Cristos, la vremea cuvenita, a murit pentru cei nelegiuiti” (Romani 5:6).

Orice ființă umană este complet neajutorată și complet dependentă de Dumnezeu, atât adulții cât și nou născuții. Omul este murdarit complet de păcat (Isaia 64:6) dar Dumnezeu vine și îl curăță prin apa botezului. Atât adulții cât și pruncii, bogații și săracii, cei sănătoși cât și ceibogați, barbații cât și femeile, toți sunt subiecții acestei intrebări: ”ce lucru ai pe care să nu-l fi primit?” (1 Corinteni 4:7). Deaceea, credința îl salvează doar pe acela care se odihnește în meritele lui Cristos. Credința, fie că vorbim despre adult, fie că vorbim despre invanti, nu este generată de voința umană ci este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu. Deaceea este plin de sens să spunem faptul că pruncii noștrii au credință. Deaceea, atunci când ne botezăm pruncii, acesta este un act vizibil al faptului că Dumnezeu pune dragostea lui nemeritată în copilul nostru neajutorat. Acest lucuru este amintit de către Isus Cristos atunci când ne spune că ”dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Matei 18:3)

Cum botezul nu este repetabil (Efeseni 4:5) este evident faptul că el are efect pe tot parcursul vieții. Din acest punct de vedere putem să comparăm botezul cu căsătoria. Căsătoria este un ceremonial care reprezintă numai începutul vieții de familie. Ea pune bazele unei relații pe toată durata vieții unui om.

Noi facem parte dintr-o lume plină de necredincioșie, o lume care aleargă necontenit după impliniri temporare, după salariu, după faimă, după avere, deaceea trebuie să existe un lucru care să ne aducă mereu aminte despre faptul că aparținem lui Cristos. El este Domnul domnilor și Regele regilor. El este mai presus de orice stăpânire. Prin botez, Dumnezeu ne-a oferit o coroană specială făcându-ne membrii ai familiei regale, după cum Sfântul Apostol Petru ne spune: ”voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9). Ori de câte ori necazurile vieții vin peste noi, trebuie să ne aducem aminte de faptul că aparținem lui Dumnezeu care ne-a înfiat prin botez (Romani 8:39). Oricât de departe de Dumnezeu ne vor conduce situațiile în care vom cădea în păcat, botezului nostru ne amintește faptul că suntem conectați cu Isus Cristos, Mântuitorul nostru care a murit pentru păcatele noastre. Chiar dacă ne simțim singuri șiizolați de lume, prin botez suntem într-o eternă părtășie cu Dumnezeul nostru minunat. La glorioasa zi a revenirii Domnului și a învierii noastre, noi cei credincioși vom pași alaturi de Mântuitorul nostru în viața veșnică. Știm acest lucru deoarece avem promisiunea lui Dumnezeu în botezul nostru. Avem Cuvântul care ne spune: ”Eu vin curand. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa” (Apocalipsa 3:11).

În articolul următor vom trece în revistă o serie de argumente istorice în favoare botezului infanților.

Un articol de Sorin H. Trifa