Au văzut ochii mei mântuirea; Luca 2, 22-32.
Data postării: 31.12.2019 09:41:32
Prima Duminică după nașterea Domnului Isus Cristos, Rev. Sorin H. Trifa
Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. Dragii mei, suntem astăzi în prima Duminică după nașterea Domnului nostru Isus Cristos. Sezonul Crăciunului, deși este unul scurt – de la 25 Decembrie la 6 Ianuarie – este un sezon foarte bogat în ceea ce privește celebrările. Astfel, pe 25 Decembrie sărbătorim nașterea Domnului Isus Cristos. Pe 26 Decembrie îl comemorăm pe Sfântul diacon și martir Ștefan. Pe 27 Decembrie îl comemorăm pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Pe 28 Decembrie îi comemorăm pe Sfinții Martiri Inocenți – mai precis este vorba despre pruncii din Bethleem uciși din porunca lui Irod. Pe 29 Decembrie îl comemorăm pe Sfântul Împărat David iar la 1 Ianuarie ne aducem aminte de circumcizia Domnului nostru Isus Cristos care, conform tradiției poporului evreu, avea loc la 8 zile de la nașterea oricărui prunc de sex bărbătesc. În această Duminică ne vom aduce aminte de un alt eveniment important din viața Domnului nostru Isus Cristos, un eveniment care a avut loc la patruzeci de zile de la nașterea Domnului, atunci când pruncul a fost dus la Ierusalim. Pericopa pe care se bazează această predică este Luca 2, 22-32.
”22 Când s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, l-au dus la Ierusalím ca să-l ofere Domnului, 23 după cum este scris în Legea Domnului: «Orice prim născut de parte bărbătească va fi numit sfânt pentru Domnul» 24 şi să aducă jertfă, după cum este spus în Legea Domnului: «o pereche de turturele sau doi pui de porumbel». 25 Şi iată că era la Ierusalím un om cu numele Simeón; acesta era un om drept şi evlavios care aştepta mângâierea lui Israél şi Duhul Sfânt era asupra lui. 26 Îi fusese revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul Domnului. 27 A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus ca să facă după obiceiurile Legii cu privire la el, 28 l-a luat în braţe şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu, spunând: 29„Acum slobozeşte-l, pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău, în pace, 30 căci au văzut ochii mei mântuirea ta 31 pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, 32 lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău, Israél!”
Dragii mei, așa cum deja am spus, din punct de vedere istoric, această pericopă s-a desfășurat la o distanță de patruzeci de zile de la nașterea Domnului nostru Isus Cristos. Această vizită la Ierusalim a familiei Sfinte a reprezentat împlinirea unei porunci pe care Dumnezeu o dăduse poporului evreu și care spunea astfel:”Când o femeie va rămâne însărcinată şi va naşte un băiat, este impură timp de şapte zile; [...] În ziua a opta, [copilul] să fie tăiat împrejur! [Femeia] să rămână treizeci şi trei de zile ca să se cureţe de sângele ei [...] Când se vor împlini zilele curăţirii ei, pentru băiat sau pentru fată, să aducă la preot, la uşa cortului întâlnirii, un miel de un an pentru arderea de tot şi un pui de porumbel sau o turturea pentru jertfa pentru păcat” (Lev.12,1-4,6). Știu că Biserica noastră are în calendarul ei o sărbătoare prețioasă dedicată acestui eveniment special. Pe data de 2 Februarie vom comemora ”Purificarea Mariei și prezentarea Domnului Isus Cristos la Templu”. Prima Duminică după nașterea Domnului Isus Cristos nu are ca scop să fie o reduplicare a acestei sărbători deoarece focusul acestei duminici este pe un anume moment din acest eveniment special din viața Domnului nostru Isus Cristos.
Sfânta Scriptură ne spune faptul că la Ierusalim un om evlavios pe nume Simeon, un om care de multă vreme aștepta să vadă mântuirea pe care Dumnezeu a promis-o prin Sfinții Profeți ai Vechiului Testament. În pericopa noastră citim astfel: ”Îi fusese revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul Domnului” (Lc.2,26). Aceste cuvinte ne duc mereu cu gândul la faptul că, văzându-l pe ”Cristosul Domnului”, acest om urma să moară în pace. Sfântul Evanghelist Luca ne spune faptul că acest om, Simion, aștepta cu deosebită evlavie ”mângâierea lui Israél”. Cuvântul pe care Scriptura îl folosește aici este παράκλησιν (paraclesin) iar acest substantiv vine de la παράκλητος (paracletos) care înseamnă ”mângăietor” și este un termen tehnic folosit pentru al denumi pe Duhul Sfânt. Privind la acest lucru, înțelegem din paginile Sfintei Scripturi faptul că Simion era în așteptarea Duhului Sfânt care să vină peste Israel. Mai mult, Sfântul Evanghelist Luca ne spune cu privire la Simion faptul că ”Duhul Sfânt era asupra lui” (Lc.2,25) că ”îi fusese revelat de Duhul Sfânt” (Lc.2,26) și că ”a fost condus de Duhul Sfânt la templu” (Lc.2,27). Dragii mei, Duhul Sfânt a fost acela care i-a spus lui Simeon faptul că ceea ce lui i s-a promis să vadă cu proprii ochi era deja în lume iar la momentul acela se afla în Templul din Ierusalim. Condus de către Duhul Sfânt, Simeon merge la Templu exact atunci când Domnul Isus Cristos intra în Templu dus de părinții săi. Apoi, Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Simion a luat pe Domnul Isus în brațele sale și l-a binecuvântat pe Dumnezeu.
Dragii mei, ași vrea să fac o paranteză aici. Tradiția creștină ni-l înfățișează pe acest Simion ca fiind un om foarte bătrân, cel mai adesea ca pe un om aflat foarte aproape de moarte datorită vârstei sale. Realitatea este că nu găsim în Sfânta Scriptură nici un fel de indiciu cu privire la vârsta acestui sfânt al lui Dumnezeu. Nu știm dacă era tânăr sau dacă era bătrân. Mai mult, nu găsim în Scriptură nici o referință cu privire la faptul că acest om ar fi murit imediat după ce această scenă de la Templul din Ierusalim s-a terminat. Probabil că această idee a unui Simion bătrân vine în corelare cu ceea ce Sfântul Evanghelist Luca ne spune despre celălalt personaj care se afla la Templu și care l-a glorificat pe Dumnezeu pentru Cristos. Scriptura spune astfel: ”Era acolo şi Ána, profetesa, fiica lui Fanuél din tribul lui Aşér. Aceasta era mult înaintată în vârstă. După ce trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria ei, era acum văduvă şi ajunsese la optzeci şi patru de ani”. Realitatea este că despre Simion nu ni se spune niciunde faptul că era la fel de bătrân ca Ana ci ni se spune doar că ”îi fusese revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul Domnului” (Lc.2,26) și că, mai apoi, după ce la văzut pe pruncul Isus, glorificând-ul pe Dumnezeu, Simion a zis ”acum slobozeşte-l, pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău” (Lc.2,29). Dragii mei, nu ași vrea să înțelegeți aceste cuvine ca sugerând faptul că după ce Simion a ieșit din Templu el ar fi căzut mort. Ceea ce cuvintele lui Simion spun sunt lucruri mult mai profunde decât moartea lui propriu-zisă.
Dragii mei, acest Simion este icoana credinciosului vechi testamentar. Imaginea clară a acelui om care, prin credința în profețiile pe care Dumnezeu le-a făcut prin gura Sfinților Profeți în Vechiul Testament, aștepta venirea lui Mesia. Simion este imaginea tuturor Sfinților Vechiului Testament despre care atât de mulți creștini spune astăzi în mod eronat că și-au câștigat mântuirea prin împlinirea Legii. Cuvintele pe care Simion le spune: „Acum slobozeşte-l, pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău, în pace, căci au văzut ochii mei mântuirea ta pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău, Israél!” (Lc.2,29-32) vorbesc despre împlinea credinței pe care acest om o avea. Omul acesta credea promisiunea lui Dumnezeu cu privire la Cristosul lui Israel și credea că mântuirea lui vine prin acest prunc pe care îl ținea în brațe ci nu prin efortul său de ascultate a Legii. De aceea, Simion spune cuvintele ”slobozeşte-l, pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău, în pace”, nu pentru că ar fi mers să moară ci pentru că, prin credință, Simion a văzut cu ochii lui împlinirea promisiunii pe care el o aștepta prin credința în Cuvântul lui Dumnezeu. Simion avea să părăsească Templu și să își trăiască restul vieții sale în pace deoarece știa că mântuirea lui a fost împlinită de către Dumnezeu în acel prunc din Nazaret pe care l-a ținut în brațe. În pace, dragii mei, deoarece Simion știa foarte bine că mântuirea nu depindea de ceea ce el făcea ci de ceea ce pruncul acela neajutorat avea să facă în această lume în care abia se născuse.
Dragii mei, subiectul principal al acestei pericope nu este Simion. Nu este viața lui Simon ci împlinirea profețiilor Vechiului testament pe care Simion, prin Duhul Sfânt, le-a corelat cu acest prunc pe care l-a ținut în brațe. NU are nici un fel de importanță cât de bătrân era Simon ci faptul că Dumnezeu a împlinit promisiunea de mântuire a omului păcătos iar această promisiune este cu adevărat centru pericopei din această Duminică indiferent cât de mult a mai trăit Simion după acest eveniment. Pentru Simion, ca și pentru întreaga omenire, acest prunc adus de părinții lui la Templu reprezenta eliberarea din robia păcatului, o eliberarea așteptată de secole. Pentru Simion eliberarea în pace și Mesia reprezintă unul și același lucru și, în fond, acest aspect este valabil și pentru fiecare dintre noi. Această eliberare în Cristos este cea după care privește prin credință întreaga Biserică. Dumnezeu ne dă să gustăm din această eliberare minunată în Cristos de fiecare dată când participăm în Sfânta Liturghie, prin participarea noastă la vestirea Cuvântului lui Dumnezeu – citit și predicat – și la împărtășirea cu Sfintele Sacramente. Aceasta este cale prin care Dumnezeu se dă pe sine Bisericii sale, adică nouă, tuturor acelora care facem parte din trupul lui Cristos.
În cantata lui Johann Sebastian Bach Nr.82, o cantata bazată pe cântarea lui Simion și cunoscută liturgic sub denumirea ”Nunc dimittis”, se spune astfel: ”Ich habe genung” adică ”am de ajuns” sau ”sunt împlinit”. Pericopa din această Duminică se concentrează pe modul în care Simon s-a simțit cu adevărat împlinit sau satisfăcut cu faptul că l-a văzut pe Cristosul lui Dumnezeu. În prim arie a Cantatei Nr.82, Bach parafrazează cuvintele lui Simon astfel: ”este de ajuns, am ținut Mântuitorul, speranța tuturor popoarelor” pentru ca mai apoi să spună: ”l-am văzut, Acum îmi doresc chiar în această zi să plec de aici cu bucurie”. Johann Sebastian Bach surprinde foarte bine simțămintele lui Simion atunci când a ținut în brațele sale pe Domnul Isus Cristos. Îndelunga așteptare prin credință a împlinirii promisiunilor lui Dumnezeu s-au împlinit în acele clipe. Simion nu mai aștepta nimic de la această lume deoarece în Cristos el avea totul. Lumea acesta a păcatului nu mai avea nimic de oferit pentru acest om credincios. Dorința lui Simion a devenit aceea de a fi cu Domnul, de a merge acolo unde păcatul nu există și unde să fie în permanență în prezența lui Cristos.
Dragii mei, ne aducem aminte cu toții faptul că imediat după ce ne împărtășim cu trupul și sângele Domnului nostru Isus Cristos în Sfânta Euharistie, noi cântăm aceste cuvinte ale lui Simion. În Sacramentul Euharistiei fiecare dintre noi experimentează aceeași relație specială pe care Simion a avut-o cu Domnul Isus Cristos atunci când Mântuitorul a fost adus la Templu de către părinții săi. Domnul Isus Cristos este prezent la fel de real, de substanțial, în Sacramentul Euharistiei la fel cu am fost prezent în acea zi la Templu. În Sacramentul Euharistiei noi gustăm cu adevărat mântuirea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi exact așa cum Simion a gustat mântuirea ținându-l în brațele sale pe Cristos. De aceea, asemenea lui Simion, noi înșine spunem faptul că această lume nu ne mai oferă nimic și tot ceea ce ne dorim este să fim pentru veșnicie cu Domnul nostru în împărăția sa veșnică. Nimic nu ne poate aduce vreo satisfacție mai mare decât aceea de a experimenta Împărăția lui Dumnezeu în Sfânta Biserică a Domnului nostru Isus Cristos, în Cuvântul lui Dumnezeu și Sfintele sale Sacramente.
Dragii mei, pentru că am făcut referire la Cantata lui Johann Sebastian Bach, dați-mi voie să mai fac referire specială. Lumea noastră este perfect descrisă în Cronicile din Narnia. Suntem într-o lume în care păcatul a adus o iarnă parcă interminabilă, o lume dominată de Satan și înțesată de demonii lui. Lumea acesta nu poate oferi nici o speranță pentru schimbare. Întunericul este atotstăpânitor, Dar, dragii mei, nu uitați că și în astfel de situații noi avem Crăciunul. Crăciunul nu este despre un moșuleț simpatic care aduce cadouri tuturora și nici despre mese îmbelșugate. Crăciunul este despre întruparea Fiului lui Dumnezeu la Bethleem acum aproximativ două mii de ani. Crăciunul este despre venirea în lumea aceasta întunecată a Salvatorului nostru, a luminii lui Dumnezeu. Această venire a fost anunțată de către Sfinții Îngeri, primită prin credință și proclamată de către păstori și de către neamuri. Dragii mei, sărbătoarea Epifaniei Domnului Isus Cristos este înaintea noastră ca următorul eveniment major din Calendarul Bisericii noastre. Apoi, la scurt timp după Epifanie vine Sezonul Postului Mare, un sezon în care contemplăm la noi înșine și la neputința noastră de a fi după voia lui Dumnezeu - aspect care ne-a cufundat pe fiecare dintre noi în iarna narniană a păcatului – dar și la o așteptare însetată după eliberarea noastră din robia păcatului. În toate aceste clipe, dragii mei, noi nu suntem deloc singuri. Cristos însuși este cu fiecare dintre noi. Știți de ce trebuie să avem această credință? Pentru că o dată venit Crăciunul, Cristos nu va mai părăsi absolut niciodată această lume iar primăvara a venit, lumina a alungat noaptea și ziua a început pentru fiecare dintre noi, cei care credem aceste cuvinte pe care Evanghelia lui Cristos ni le spune.
Dragii mei, ași vrea ca fiecare dintre noi să credem cu tărie faptul că pacea anunțată de către Sfinți îngeri pe dealurile din jurul Bethlehemului, această pace proclamată și de către Sfântul Simion în cântarea sa și pe care noi înșine o proclamăm lumii întregi imediat după ce ne împărtășim cu darurile salvatoare pe care Dumnezeu ni le oferă în Sacramentul Euharistiei, împărățirea cu adevăratul trup și adevăratul sânge al Domnului nostru Isus Cristos, este mereu cu noi. Simion spune ținând în brațele sale pe pruncul din Bethleem: ”au văzut ochii mei mântuirea ta” (Lc.2,30). La fel și ochii noștri, prin credință, văd mântuirea pe care Dumnezeu a pregătit-o tuturor popoarelor ori de către ori, prin credință, ne împărtășim din Cuvântul lui Dumnezeu și participăm la celebrarea Sacramentului Euharistiei, acolo unde îl primim cu adevărat pe Domnului nostru Isus Cristos împreună cu promisiunea sa: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (Io.6,54).
AMIN!