Ritualurile și ceremoniile Bisericii Lutherane Confesionale

Data postării: 30.01.2020 14:20:49

Prelegere ținută de Rev. Sorin H. Trifa la Conferința NYLT 2020, Oslo - Norvegia

Biserica Luterană este o Biserică liturgică. Închinarea Bisericii Luterane este compusă din ritualuri și din ceremonii. Prin expresia ”ritual” se face referire la totalitatea textelor folosite în cadrul liturghiei Bisericii Luterane. Prin expresia ”ceremonii” se face referire la totalitatea acțiunilor care însoțesc textele liturgice. Din perspectiva ”ritualului”, în Biserica Lutherană vorbim de mai multe ritualuri, de exemplu: ritualul Botezului, ritualul Cinei Domnului, ritualul Confirmării, ritualul căsătoriei sau ritualul înmormântării. În ceea ce privește ceremoniile, vorbim despre diversele gesturi liturgice precum îngenunchiatul sau semnul crucii; despre diverse obiecte liturgice precum crucea procesională, lumânări, icoane și statui; despre arta Bisericească precum arhitectura Bisericii respectiv despre vestimentația clericală în cadrul Liturghiei.

Scopul ritualurilor și al ceremoniilor în Biserica Luterană este de a ne trimite la harul lui Dumnezeu manifestat în Isus Cristos prin iertarea păcatelor, har care ne este dăruit nouă, prin credință, prin Cuvântul Sfânt și prin Sfintele Sacramente.

Ritualurile și ceremoniile sunt necesare închinării Bisericii noastre deoarece omul este o persoană compusă din trup (carne) și suflet iar cel care aparține și se închină lui Dumnezeu este omul în întreaga sa persoană. Acest lucru este valabil pentru toată perioada pe care creștinul o petrece pe acest pământ. Noi ne închinăm lui Dumnezeu atât cu spiritul cât și cu trupul nostru. De aceea ritualurile și ceremoniile sunt atât de necesare Bisericii lui Cristos iar

Martin Luther spunea faptul că nu putem să trăim fără ritualuri și ceremonii deoarece în absența acestora nu putem să vorbim despre închinare creștină autentică. Evanghelia lui Cristos nu poate să fie comunicată în absența ritualurilor și a ceremoniilor. De fapt, toate formele prin care Biserica lui Cristos comunică Evanghelia nu sunt alt ceva decât ceremonii. Astfel, putem trage concluzia că credința creștină se propagă, se păstrează și este stimulată prin intermediul ritualurilor și a ceremoniilor.

Ritualurile și ceremoniile nu sunt o invenție a Bisericii Luterane. Timp de aproximativ șaisprezece secole, închinarea Bisericii Creștine din toate timpurile și din toate locurile a fost una bazată pe ritualuri și pe ceremonii. Doar Reforma Radicală de la jumătatea Secolului al XVI-lea a pus la îndoială utilizarea liturgică a ritualurilor și a ceremoniilor. Dar, ritualurile și ceremoniile nu sunt nici măcar o invenție a Bisericii Creștine Primare. Închinarea prescrisă de către Dumnezeu în Vechiul Testament a abundat în ritualuri și în ceremonii. Dumnezeu însuși a prescris cu maximă exactitate absolut fiecare gest care urma să fie făcut în închinarea poporului Israel. Fiecare piesă din vestimentația slujitorilor de la Templu, fiecare dimensiune din arhitectura Templului, modul în care trebuia să se desfășoare fiecare jertfă în parte, fiecare obiect liturgic folosit în închinare și așa mai departe, au fost prescrise de către Dumnezeu însuși. Toate aceste ritualuri și ceremonii instituite de către Dumnezeu în Vechiul Testament erau obligatorii și nimeni nu era autorizat să le aducă vreo modificare, nici prin excluderea unora și nici prin adăugarea altora. Orice alterare a acestor ritualuri și ceremonii instituite de către însuși Dumnezeu, se pedepsea cu moartea. Scopul tuturor ritualurilor și ceremoniilor din Vechiul Testament era acela de a conecta poporul lui Dumnezeu cu Mesia cel promis de către Dumnezeu în legământul mozaic. De aceea, putem concluziona că toată închinarea din Vechiul Testament a reprezentat un principiu divin și era una liturgică, însoțită de numeroase ritualuri și ceremonii.

Biserica Luterană consideră faptul că aceste ritualuri și ceremonii instituite în Vechiul Testament au fost abolite de împlinirea menirii lor în Cristos dar acest lucru nu conduce automat la abolirea închinării liturgice ci doar la abolirea anumitor ritualuri și a anumitor ceremonii. De asemenea, Biserica Luterană este de acord cu faptul că Noul Testament nu mai prescrie ritualuri și ceremonii asemănătoare celor din Vechiul Testament dar și cu faptul că Noul Testament nu reglementează modul în care Biserica lui Cristos trebuie să se închine așa cum Vechiul Testament a reglementat închinarea poporului evreu. Din nou, acest lucru nu trebuie înțeles în direcția în care închinarea liturgică a Bisericii lui Cristos ar fi fost abolită în Noul Testament. În baza textului din Ioan 4,24 care spune: ”God is spirit, and those who worship him must worship in spirit and truth”; majoritatea covârșitoare a acelor creștini care au adoptat o poziție anti-liturgică - începând cu Reforma Radicală - vor nega afirmația anterioară și vor susține faptul că închinarea plăcută lui Dumnezeu este una care nu este bazată pe ritualuri și ceremonii. În Ioan 4,24 însă, Domnul Isus Cristos nu se referă la ritualuri și la ceremonii ci la adevărul revelat în șine însuși și care ne este predat nouă de către Duhul Sfânt. Domnul Isus Cristos nu se opune în acest verset ritualurilor și ceremoniilor ci el spune faptul că adevărata închinare a Bisericii trebuie să fie fundamentă pe credința în Isus Cristos așa cum aceasta a fost revelată de către Duhul Sfânt în Scriptură. Orice altă formă de interpretare a acestui pasaj conduce la afectarea gravă a închinării Bisericii lui Cristos și la desființarea unor ritualuri despre care Scriptura ne spune foarte clar faptul că au fost instituite de către Domnul Isus Cristos, precum ritualul Botezului și al Cinei Domnului.

Așa dar, timp de 16 secole, închinarea Bisericii Creștine din toate timpurile și din toate locurile a fost una bazată pe ritualuri și pe ceremonii. Din păcate, începând cu Reforma Radicală de la jumătatea Secolului al XVI-lea, din ce în ce mai mulți creștini, în special aceia proveniți din tradiția pietistă și cei proveniți din din așa numitele ”treziri spirituale din Secolul al XIX-lea” au pus la îndoială utilizarea liturgică a ritualurilor și a ceremoniilor și au disprețuit rolul acestora în închinarea Bisericii.

Rolul și importanța ritualurilor și a ceremoniilor

Ritualurile și ceremoniile sunt o expresie directă a ceea ce Biserica crede și învață. Acest lucru este exprimat prin bine cunoscuta expresie: ”Lex orandi, lex credendi” (Așa cum ne închină, așa credem). Astfel, teologia Bisericii este direct corelată cu închinarea Bisericii și închinarea Bisericii mărturisește public despre ceea ce Biserica afirmă din punct de vedere teologic. Astfel, ritualurile și ceremoniile devin elemente de comunicare a credinței Bisericii mai puternice decât sunt cuvintele prin care se exprimă teologia. Deoarece ritualurile și ceremoniile Bisericii sunt ancorate în teologia acesteia, putem spune faptul că ritualurile și ceremoniile Bisericii sunt elemente didactice prin care Biserica predă ceea ce crede. Ritualurile și ceremoniile Bisericii reprezintă un ajutor vizual și auditiv pentru teologia Bisericii și sunt menite să predea această teologie acelora care participă la închinarea Bisericii.

Prin faptul că reflectă credința unei Bisericii, ritualurile și ceremoniile sunt vehicule pentru mărturisirea sau negarea adevărului. Comportamentul unei Biserici în cadrul unor ritualuri sau a unor ceremonii poate vorbi mai clar despre credința acestuia decât ar putea să o facă expunerile teologice. Lucrul acesta este valabil pe tot parcursul istoriei acestei lumi. Ritualurile și ceremoniile au mărturisit întotdeauna despre ce crede o Biserică dar, în același timp, acestea au scos la lumină rătăcirile din credința unei Bisericii.

Un exemplu concret ca suport pentru afirmația anterioară este situația acelor Biserici care celebrează Cina Domnului doar o dată pe lună sau doar de câteva ori pe an. Modul în care aceste Bisericii se raportează la ritualul Cinei Domnului vorbește despre ceea ce cred aceste Biserici cu privire la rolul și importanța Cinei Domnului pentru viața de credință și pentru mântuirea omului. De asemenea, acest mod de a se apropia de Cina Domnului vorbește despre ceea ce Bisericile respective cred cu privire la importanța iertării păcatelor pentru viața omului și cu privire la mijloacele de comunicare a harului. Un alt exemplu prin care putem înțelege ceea ce crede o Biserică cu privire la Cina Domnului este să observăm atitudinea pe care Biserica respectivă o are față de elementele consacrate și rămase neconsumate în urma ritualului Cinei Domnului. Exemplele pot continua dacă vom observa atitudinea diverselor Bisericii față de ritualul Botezului, al Confesării și Absoluții etc. De asemenea, putem înțelege credința unei Bisericii observând atitudinea față de unele ceremonii precum semnul crucii, îngenunchiatul, plecatul capului etc.

Trebuie însă să fim foarte atenți cu privire la modul în care judecăm aceste ritualuri și ceremonii și să ținem cont de anumite situații particulare. În primul și în primul rând, ritualurile și ceremoniile trebuie judecate în relație directă cu Evanghelia lui Cristos. Astfel, acele ritualuri și ceremonii care nu contrazic și nu se opun principiilor predate de către Evanghelia lui Cristos pot fi păstrate și practicate. În schimb însă, acele ritualuri și ceremonii care contrazic și se opun principiilor predate de către Evanghelia lui Cristos trebuie eliminate. În baza celor afirmate anterior, Biserica Luterană din Secolul al XVI-lea a eliminat din închinarea Bisericii toate acele ritualuri și ceremonii care făceau parte din închinarea Bisericii Medievale dar care se aflau în contradicție cu ceea ce ne predă Cuvântul lui Dumnezeu. Principiul Reformei Radicale conform căreia trebuie păstrate exclusiv doar acele ritualuri și ceremonii care sunt prescrise în Noul Testament este de asemenea respins de către Biserica Lutherană deoarece Biserica Luterană nu înțelege Noul Testament ca fiind o regulă pentru ritualuri și ceremonii. De altfel, trebuie să admitem faptul că Noul Testament nu prescrie modul în care Biserica trebuie să se închine folosindu-se de ritualuri și ceremonii.

Confesiunile de credință luterane din Secolul al XVI-lea și ritualurile și confesiunile din închinarea Bisericii.

Pentru a înțelege corect modul în care Biserica Lutherană se raportează la uzarea ritualurilor și a ceremoniilor în închinarea publică sau privată, putem observa afirmațiile Mărturisirilor de credință din Secolul al XVI-lea cu privire la acest subiect:

Confesiunea Augustana - Articolul XV:

”Of Usages in the Church they teach that those ought to be observed which may be observed without sin, and which are profitable unto tranquillity and good order in the Church, as particular holy days, festivals, and the like. Nevertheless, concerning such things men are admonished that consciences are not to be burdened, as though such observance was necessary to salvation. They are admonished also that human traditions instituted to propitiate God, to merit grace, and to make satisfaction for sins, are opposed to the Gospel and the doctrine of faith. Wherefore vows and traditions concerning meats and 4] days, etc., instituted to merit grace and to make satisfaction for sins, are useless and contrary to the Gospel”

Confesiunea Augustana – Articolul XXI:

”[…] although, among us, in large part, the ancient rites are diligently observed. 8] For it is a false and malicious charge that all the ceremonies, all the things instituted of old, are abolished in our churches. 9] But it has been a common complaint that some abuses were connected with the ordinary rites. These, inasmuch as they could not be approved with a good conscience, have been to some extent corrected”

Confesiunea Augustana – Articolul XXIV:

”1] Falsely are our churches accused of abolishing the Mass; for the Mass is retained among 2] us, and celebrated with the highest reverence. Nearly all the usual ceremonies are also preserved, save that the parts sung in Latin are interspersed here and there with German hymns, which have been added 3] to teach the people. For ceremonies are needed to this end alone that the unlearned”

”40] Forasmuch, therefore, as the Mass with us has the example of the Church, taken from the Scripture and the Fathers, we are confident that it cannot be disapproved, especially since public ceremonies, for the most part like those hither to in use, are retained; only the number of Masses differs, which, because of very great and manifest abuses doubtless might be profitably reduced”

Apologia Confesiunii Augustana – Articolul XV:

”38] But we cheerfully maintain the old traditions [as, the three high festivals, the observance of Sunday, and the like] made in the Church for the sake of usefulness and tranquillity; and we interpret them in a more moderate way”

Apologia Confesiunii Augustana – Articolul XXIV:

”ceremonies, however, ought to be observed both to teach men Scripture, and that those admonished by the Word may conceive faith and fear [of God, and obtain comfort], and thus also may pray”

Ritualurile și ceremoniile din perspectiva conceptului ”adiaphora”

Biserica Luterană este o Biserică liturgică în închinarea căreia au fost păstrate ritualurile și ceremoniile Bisericii Universale. Trebuie însă să reține, faptul că în Biserica Luterană, ritualurile și ceremoniile sunt adiaphora. Este deosebit de important să reținem faptul că atunci când spunem că ritualurile și ceremoniile sunt adiaphora nu spunem faptul că acestea sunt indiferente Bisericii sau că sunt neimportante. Adiaphora înseamnă faptul că ritualurile și ceremoniile sunt foarte importante pentru Biserică însă ele nu sunt esențiale.

Confesiunea Augustana – Articolul VII:

”2] And to the true unity of the Church it is enough to agree concerning the doctrine of the Gospel and 3] the administration of the Sacraments. Nor is it necessary that human traditions, that is, rites or ceremonies, instituted by men, should be everywhere alike”

Așa dar, nu este esențial ca între Bisericile Luterane să existe o unitate absolută în ceea ce privește practicarea anumitor ritualuri și anumitor ceremonii. Unitatea Bisericii Luterane constă în a fi de comun acord în ceea ce privește predicarea Evangheliei și administrarea Sacramentelor. Nu este esențial ca ritualurile, ceremoniile sau alte tradiții ale Bisericii să fie peste tot la fel.

Formula Concordiei, Declarația Solidă, Articolul X:

”31] Thus [According to this doctrine] the churches will not condemn one another because of dissimilarity of ceremonies when, in Christian liberty, one has less or more of them, provided they are otherwise agreed with one another in the doctrine and all its articles, also in the right use of the holy Sacraments”

Astfel, sub nici o formă nu poate să fie condamnată o Biserică cu privire la practicarea anumitor ritualuri și ceremonii sau cu privire la nepracticarea unora dintre acestea. De asemenea, trebuie cu totul evitat ca atitudinea Bisericii față de anumite ritualuri și ceremonii să devină una legalistă.

Principalele ritualuri ale Bisericii Luterane Confesionale

Biserica Luterană afirmă faptul că ritualurile centrale ale Bisericii sunt ritul Cuvântului și ritul Sacramentelor. Rolul acestora este să proclame lumii că era salvării a sosit în Cristos. Comuniunea lui Cristos cu cei păcătoși setează parametrii închinării creștine ca fiind una a învățării și a împărtășirii. Slujirea lui Cristos pe acest pământ - învățătura predată de el și miracolele săvârșite - se manifestă în prezent în Liturghia Bisericii, în Cuvânt și în Sacramente. Aceste ritualuri sunt centrul identității noastre ca creștini luterano deoarece ele ne integrează în comunitatea numită: trupul lui Cristos.

1. Ritualul Botezului

În Biserica Primara, participarea deplină în Liturghia Bisericii era rezervată exclusiv persoanelor botezate. Chiar dacă persoanele nebotezate erau primite să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, citit și predicat, împreună cu întreaga Biserică, aceștia nu putea participa la Liturghia Sacramentului Cinei Domnului. Pentru a avea acces deplin la Liturghia Bisericii lui Cristos era necesar ca persoana respectivă să fie botezată. Botezul reprezintă ”poarta” pentru acces deplin în Liturghia Bisericii pentru absolut oricare creștin. Pentru creștinul luteran, Botezul este atât o călătorie cu Cristos la Ierusalim cât și participarea noastră la suferințele sale, la moartea sa și la învierea sa. Botezul este atât de bogat în însemnătate încât se poate vorbi zile întregi cu privire la acest Sacrament.

În lumina Evangheliilor lui Cristos, viața creștinului este călătorie care începe cu Sacramentul Botezului și se termină la moarte. Toată această călătorie este făcută de către creștin în deplină comuniune cu Cristos, Paul spunând în Romani 6 faptul că Botezul este o călătorie care ne poartă prin moarte și prin înviere împreună cu Cristos pentru viața veșnică. În apa Botezului, creștinul moare împreună cu Cristos, este îngropat împreună cu Cristos și înviat împreună cu Cristos pentru o viață care nu va mai avea sfârșit. Deoarece Cristos a trecut pe la cruce și prin mormânt, putem să fim siguri că această călătorie prin care ne poartă Botezul este împreună cu Cristos și are ca rezultat viața veșnică împreună cu Cristos. Toată această călătorie creștinul o face în umbra crucii, el fiind în permanență comuniune cu Cristos prin ascultarea Cuvântului și prin hrănirea cu trupul și cu sângele Domnului. Cuvântul lui Dumnezeu și Sacramentul Cinei Domnului sunt elementele prin care Cristos ne susține pe tot parcursul acestei călători. De fapt, scopul acestei călători este ca să ajungem în prezența lui Cristos și să participăm la masa lui Cristos pentru eternitate.

Botezul este ritul suprem al Bisericii lui Cristos după cum ne învață Paul în Romani 6, Efeseni 5 și Coloseni 2. Ritualul Botezului este în mod continuu unul de separare, de tranziție și de încorporare in Biserica lui Cristos iar aceste caracteristici se derulează pe tot parcursul vieții noastre. Rolul de separare a Botezului începe atunci când omul aude Evanghelia lui Cristos iar Duhul Sfânt naște în el credința că Isus Cristos este calea, adevărul și viața. De aceea, urmând practicile Noului Testament, Biserica Luterană, în cadrul unui program de cateheză, îi instruiește în credința creștină pe cei care doresc să se boteze. Biserica Luterană consideră faptul că un creștin trebuie să înțeleagă ce înseamnă viața în lumina lui Cristos și cum însuși Cristos și-a trăit viața în milă și compasiune. Ritualul de tranziție se referă la intrarea celui care se botează într-o comuniune deplină cu Cristos și cu Biserica lui Cristos. Sacramentul Botezului mută omul de la un statut la altul, făcând tranziția de la întuneric la lumină, de la robia în păcat la libertatea în Cristos. Ritualul de încorporare este cel mai vizibil în participarea celui botezat la Sacramentul Cinei Domnului. Cel botezat, care este încorporat în Cristos și în Biserica lui Cristos este susținut și hrănit de către Dumnezeu în această comuniune deplină prin Sacramentul Cinei Domnului. Astfel, Botezul poate să fie considerat un rit de inițiere a creștinului în Biserica lui Cristos. Trebuie să amintim faptul că în cazul infanților, momentul Botezului este unul de separare și de tranziție în același timp iar ritul de încorporare este atribuit ritului confirmării care are loc la un moment de timp ulterior. Din acest motiv, în Biserica Lutherană, ritul confirmării este întotdeauna legat de Sacramentul Botezului.

Cu privire la ritualul baptismal în Biserica Luterană observăm două aspecte, unul care observă ritualul baptismal în teologia lui Martin Luther și cel de-al doilea care observă ritualul baptismal în Bisericile Lutherane din prezent.

Înțelegerea pe care Martin Luther a avut-o cu privire la Sacramentul Botezului a fost una intens biblică, cristo-centrică și, de asemenea, adânc modelată de spiritualitatea medievală. Din acest motiv, ritualul baptismal moștenit de către Martin Luther reflectă anumite practici din Biserica Primară și unele din Biserica Medievală. Martin Luther a înțeles faptul că ritualul Botezului este nimic mai mult sau mai puțin decât botezul cu apă în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt.

Pentru Martin Luther, exorcizarea reprezenta un element foarte important al ritualului Botezului. Acest lucru a fost determinat de faptul că în perioada în care Luther a trăit oamenii vedeau în Satana un inamic veritabil și credeau că Botezul reprezintă eliberarea omului din robia lui Satana și aducerea lui în Împărăția lui Dumnezeu. De aceea, în ritualul Botezului, Martin Luther punea accentul pe exorcizare și pe ungerea cu ulei a celui care era botezat. De asemenea, Luther oferea celui botezat o lumânare aprinsă.

Trebuie să amintim faptul că Martin Luther a acordat o atenție deosebită Sacramentului Botezului, motiv pentru care ăl putem considera drept un teolog al Botezului. Un alt lucru important pe care trebuie să în amintim este faptul că Martin Luther a preferat ca Botezul să fie administrat prin scufundarea totală, unica metodă care ar fi putut să evoce faptul că Botezul este moartea și învierea credinciosului împreună cu Cristos și, de asemenea, această practică era întâlnită în Biserica Primară.

Ritualul Botezului în Bisericile Luterane din prezent împărtășesc elemente comune dar conține și diferențe față de Botezul practicat de Biserica din timpul lui Martin Luther. Este foarte adevărat faptul că în multe Biserici Luterane se practică exorcizarea candidatului și oferirea unei lumânări aprinse, dar practica ungerii cu ulei este aproape complet dispărută. Explicația este aceea că nu găsim niciunde ca aceste ritualuri să fie utilizate în mod expres. Ritualul Botezului în prezent cuprinde citire din Scriptură, renunțarea la diavol și mărturisirea credinței și rugăciuni baptismale.

2. Ritul Cuvântului

Liturghia Cuvântului este cunoscută în istorie ca fiind Liturghia Catehumenilor. Această parte a Liturghiei Bisericii are ca centru de greutate citirile din Vechiul Testament, Epistole și Evanghelie. Între aceste citiri se intercalează Psalmi, imnuri și predicarea Cuvântului lui Dumnezeu.

2.1 Ritul de pregătire.

Liturghia Cuvântului a rămas aproape neschimbata încă din timpul Bisericii Primare. Liturghia Cuvântului debutează cu Invocarea lui Dumnezeu Triunic:

”În numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfânt”

. Prin uzarea acestei formule baptismale, Biserica proclamă faptul că Domnul Isus Cristos este prezent în mijlocul nostru în Cuvânt și în Sacramente, iar acesta adunare care celebrează Liturghia este trupul lui Cristos, Sfânta sa Biserică. Această proclamare este făcută de către pastor cu fața către congregație. Este important să remarcam faptul că ori de către ori pastorul stă cu fața spre congregație el

După invocare, Biserica Luterană, practică mărturisirea păcatelor și iertarea acestora. Această practică nu a fost comună în Biserica Primară deoarece în acea vreme mărturisirea păcatelor era practicată doar în mod individual. Practica Bisericii Luterane a fost implementată ulterior după ce luteranii din Secolul al XVI-lea au reflectat la învățătura despre Oficiul Cheilor, oficiu instituit de către Cristos după învierea sa. Astfel, în cadrul acestui ritual, credincioșii își mărturisesc public păcatele iar apoi primesc iertarea acestora de la pastor ca de la Dumnezeu însuși.

2.2 Ritul de intrare

Ritul de intrare în Liturghia Bisericii Luterane este destinat citirii Cuvântului lui Dumnezeu. În Biserica timpurie, acolo unde Liturghia era celebrată în case particulare, acest rit era inexistent. Pe măsura însă ce Biserica a crescut și a început să se închine în spații special dedicate Liturghiei (Biserici) atunci a început practicarea acestui rit. În general, pentru ritul de intrare, Bisericile folosesc cruci procesionale si tămâie astfel încât oamenii să poată distinge acest moment. Prin intrarea în Biserică din partea din față, noi anunță faptul că Biserica se pregătește pentru sfințenia lui Dumnezeu. În Liturghia istorică, acesta era momentul în care, condus de o cruce procesională, pastorul intra in Biserica și mergea la altar.

Pentru introducere (intro), Biserica este astăzi liberă să folosească părți dintr-un psalm, psalmi întregi sau imnuri. Acestea au ca rol să îi introducă pe oameni în tema zilei respective. Introducerea este urmată de rugăciunea Kyrie, o rugăciune care imploră mila lui Dumnezeu peste poporul său. Această rugăciune reprezintă un strigăt de disperare a unor credincioși care se recunosc neputincioși și dependenți de mila lui Dumnezeu în diverse aspecte care privesc Biserica sau pe oameni. Liturghia continuă cu imn numit Gloria in Excelsis. Acest imn nu este unul de origine umană. Pastorii din Bethleem l-au auzit cântat de către îngeri. Acest cântec nu are un autor uman ci unul divin. Din acest motiv îl declarăm ca fiind un moment deosebit al Liturghiei Lutherane. Acest imn prezintă o serie de fundamente ale credinței creștine, fiind un imn de glorie dar, în același timp și un imn de aclamare. Motivul închinării este acela că Isus Cristos s-a întrupat, coborându-se din ceruri, pentru mântuirea omului. Dumnezeu este prezent în trup în mijlocul oamenilor păcătoși prin și în Isus Cristos. El este aici pentru a fi adus ca jertfă pentru păcatul omului. El este ”Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” după cum spune Sfântul Ioan Botezătorul (Io.1,36). Omul credincios vede în Isus Cristos atât pe Mielul lui Dumnezeu cât și pe Dumnezeu Pantokrator, Creatorul lumii.

După imnul Gloria in Excelsis urmează Salutația și rugăciunea de colectă. Salutația este o formulă prin care pastorul binecuvântează pe credincioși înainte de rugăciune. Salutația reprezintă un responzitiv între pastor și credincioși. Astfel, pastorul afirmă următoarele: ”Domnul să fie cu voi!” iar credincioșii răspund pastorului cu formula:”Și cu duhul tău!”. După Salutație urmează o rugăciune prin intermediul căreia Dumnezeu este invocat pentru a pregăti inimile credincioșilor în vederea primirii Cuvântului lui Dumnezeu, atât în forma lui citită cât și în forma lui predicată. Această rugăciune este strâns legată de textul Evangheliei pentru Duminica respectivă și, în consecință, este legată de tema predicii.

2.3 Liturghia Cuvântului.

Liturghia Cuvântului este ritul în care Cuvântul lui Dumnezeu este citit și predicat. Așa cum am spus, citirea Cuvântului se face în trei etape: citirea din Vechiul Testament, citirea din Epistole și citirea Evangheliei. Biserica Luterană consideră atât aceste citiri cât și predicarea ca fiind ”viva vox Jesu” (vocea vie a lui Cristos). Predicarea are ca scop interpretarea Cuvântului lui Dumnezeu. Între citirile Cuvântului se află două rugăciuni numite: Treapta și Aleluia. Acestea pot fi porțiuni din Psalmi sau, în cazuri speciale, alte pericope din Cuvânt. După citirea Cuvântului sau după predică se rostește Crezul. Practica rostirii crezului este una târzie, rostirea Crezului fiind pentru mult timp asociată cu ritul Botezului ci nu cu Liturghia Cuvântului. Liturghia Cuvântului se încheie cu rugăciunea Bisericii, o rugăciune fundamentată pe Cuvântul citit și predicat dar care conține diverse petiții ale Bisericii.

3. Ritul Euharistiei (Cinei Domnului)

Este foarte probabil ca în Biserica timpurie să fi existat o pauză între Liturghia Cuvântului și Liturghia Cinei Domnului. În timpul acesta, cei nebotezați părăseau locul de celebrare iar altarul era pregătit pentru noua Liturghie. Ulterior, altarul a început sa fie pregătit pentru Ritul Cinei Domnului înainte de începerea Liturghiei Bisericii iar cei nebotezați nu au mai fost scoși din Biserica, lucru care a dus la anularea timpului de pauză.

Liturghia Sacramentul Sfintei Cine debutează cu Prefața, un element liturgic care ne arată faptul că realitatea cerească se împletește cu realitatea terestră în Domnul nostru Isus Cristos. Acesta este una dintre cele mai vechi părți ale liturghiei, fiind folosită inclusiv de către Biserica Apostolică. Prefața este urmată de o rugăciune sacramentală a cărei scop este acela de a lega Prefața de imnul Sanctus. Această rugăciune este cunoscută Bisericii lui Cristos încă din perioada pre-constantiniană. Rugăciunea conține unele dintre cele mai sublime elemente teologice ale Bisericii, conectându-i pe credincioși cu viața lui Isus Cristos și cu implicațiile acesteia în realitatea vieții noastre cotidiene dar și cu realitatea a ceea ce noi numim: inaugurarea escatologică, afirmând că cerul și pământul sunt unite în închinare.

Imnul Sanctus este cel mai vechi imn liturgic prezent în închinarea Bisericii lui Cristos. El este recunoscut ca oferind credincioșilor o bucățică de rai. Acest imn liturgic are la bază cântecul îngerilor care înconjoară tronul lui Dumnezeu, așa cum este el redat de către Sfântul Profet Isaia (Isaia 6:3) dar și de intrarea Domnului Isus Cristos în Ierusalim și de cântecul celor care îl întâmpinau (Matei 21:9).

Imnul Sanctus este urmat de o rugăciune euharistică de mulțumire prin care se reamintește modul în care Dumnezeu ne-a salvat prin jertfa Fiului său întrupat. În mod practic, această rugăciune ne spune povestea salvării noastre. O astfel de rugăciune a fost prezentă în Liturghia Bisericii încă din vremuri timpuri.

Rugăciunea de mulțumire este urmată de cel mai intens și interesant moment al Liturghiei Cinei Domnului. Este vorba despre expunerea cuvintelor de instituire, așa cum au fost ele rostite de Mântuitorul nostru în noaptea în care a fost trădat. Potrivit cuvintelor Mântuitorului, masa sfântă nu este un simbol, ci este modul în care Domnul Isus Cristos vine la noi și aduce cerul pe pământ în beneficiul nostru, oferindu-se pe sine, cu adevăratul său trup și sânge, ca medicament al nemuririi veșnice. Cuvintele de instituire sunt o declarație a lui Dumnezeu cu privire la salvarea noastră în Fiul său prin faptul că Dumnezeu însuși ne oferă să mâncăm trupul și sângele Fiului său împreună cu pâinea și cu vinul. Cuvintele de instituire sunt cele care fac ca adevăratul trup și adevăratul sânge al Domnului Isus Cristos să fie prezente în, cu și sub pâine și vin dar nu într-un sens de incantație magică ci în sensul în care aceste cuvinte sunt performative și vin din gura Dumnezeului atotputernic. Cuvintele acestea, fiind Cuvintele lui Dumnezeu, au puterea să facă ceea ce zic exact așa cum au făcut și atunci când Dumnezeu a creat această lume. Prin aceste cuvinte de instituire, Cina Domnului devine un eveniment escatologic deoarece în ea este prezent Cristosul cel înviat iar acest Sacrament aduce împreună comunitatea sfinților din toate timpurile și din toate locurile.

Cuvintele de instituire a Cinei Domnului sunt urmate de o rugăciune cunoscută sub denumirea de anamneză. Rolul anamnetic al Cinei Domnului este unul dublu; noi ne aducem aminte de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru mântuirea noastră iar Dumnezeu își aduce aminte de promisiunea sa de mântuire în Cristos. Sacramentul Cinei Domnului este împlinirea tuturor promisiunilor lui Dumnezeu, mântuirea fiind aplicată tuturor acelora care se împărtășesc cu credință. Sacramentul Cinei Domnului este speranța noastră escatologică fiind noua comuniune a Bisericii în care copiii lui Dumnezeu gustă din Împărăția lui Dumnezeu.

Rugăciunea de anamneză este este urmată de rugăciunea Tatăl nostru, o rugăciune arhicunoscută a Bisericii lui Cristos și de proclamația Pax Domini, o salutare de pace adresată Bisericii lui Cristos: ”Pacea lui Dumnezeu fie cu voi mereu!”. Această proclamație se face în timp ce păstorul ține ridicate potirul și pâinea cu fața la credincioși. Sacramentul Euharistiei este forma prin care Dumnezeu a găsit de cuviință să ne ofere pacea lui iar prin participarea la împărtășirea cu Sacramentul Cinei Domnului, această pace devine a noastră în și prin Cristos.

Pax Domini este urmat de un imn liturgic care este o adăugare medievală la liturghia Cine Domnului, numit: Agnus Dei. Acest imn este o predică și o rugăciune în același timp. Prin intermediul acestui imn, credincioșii îl vestesc pe Cristos ca fiind Mielul lui Dumnezeu și-a dat viața ca jertfă pentru păcatele lor. De asemenea, prin acest imn, credincioșii recunosc faptul că Domnul Isus Cristos este prezent în mod real, cu trupul și cu sângele Său, în elementele Sacramentului Sfintei Cine.

După Agnus Dei, Biserica lui Cristos trece la distribuirea elementelor consacrate ale Cine Domnului, mai precis trupul și sângele Domnului prezente în, cu și sub pâine și vin. Hostia consacrată poate să fie primită în mâna dreaptă care este susținută de mâna stângă – conform cu obiceiul Bisericii primare – sau poate să fie primită direct în gură. De fapt, modul de primire a Sacramentului Cinei Domnului este adiaphora.

Distribuirea Sacramentului Cinei Domnului este urmată de o binecuvântarea adresată de păstor celor care s-au împărtășit și de imnul Nunc Dimittis. Imnul Nunc Dimittis ne amintește de cuvintele bătrânului Simion, spuse imediat după ieșirea pruncului Isus din Templu (Luca 2). Acest imn este o recunoaștere a valorilor mântuitoare a Sacramentului Sfintei Cine oferită de către prezența reală a Domnului cu credincioșii săi.

Liturghia Sacramentului Sfintei Cine se încheie cu o rugăciune de mulțumire. Acesta este un răspuns natural la binecuvântarea oferită de către Dumnezeu tuturor acelor care s-au împărtășit cu trupul și sângele Domnului Cristos și cu binecuvântarea adresată Bisericii.