Sola Fide, despre justificarea prin credinta

Data postării: 03.08.2015 09:46:12

În conformitate cu învățăturile explicite ale Sfintei Scripturi credinciosului este justificată numai prin credință (Sola Fide), fără faptele Legii (Romani 3:28; 4:5 si Filipeni 3:9). Prin aceasta afirmatie, Sfanta Scriptura atribuie in mod direct justificarea numai credintei si exclude absolut orice fel de cauza meritorie datorata anumitor fapte pe care omul le-ar putea face in favoare sa si in vederea castigarii mantuirii (Romani 3:27). Mai mult decat atat, Sfanta Scriptura decalara ca toti aceia care fac din faptele lor un scop pentru justificare, in realitate, se afla sub blestem (Galateni 3:10) si ilustreaza acest lucru prin exemple care nu lasa nici un fel de indoiala cu privire la excluderea orcaror fapte umane de la justificare (Romani 4:1-3 si Luca 18:9-14).

Potrivit cu Sfanta Scriptura, orice incercare din partea omului de asi asigura justificarea prin propriile sale eforturi reprezinta doar o „doctrina de carne”. Pe de alta parte, Sfanta Scriptura sustine in nenumarate randuri faptul ca crestinul este justificat de catre Dumnezeu exclusiv prin credinta, fara faptele legii. Prin urmare, desi nu neaga importanta socio-umana a faptelor bune, Reforma Protestanta elimina aportul faptelor bune de la actul justificarii, faptele bune fiind o consecinta a mantuirii ci nu o motivatie a acesteia. Formula Concordiei spune despre acest lucru urmatoarele „credem ca [...] omul pacatos este justificat inaintea lui Dumnezeu, absolvit de pacate si de condamnare, fara nici un merit sau ceva de valoare din partea noastra [...]” (Declaratia Solida, III, 9). Formula Concordiei explica de ce Sfanta Scriptura exclude cu atata fermitate orice fel de lucrari umane in actul justificarii, si anume datorita faptului ca in acest fel Dumnezeu doreste sa isi arate slava harului sau in mantuirea omenirii moarte in pacat si pentru ca doreste ca aceasta justificare sa fie facuta exclusiv pe baza promisiunilor sale. Astfel, sunt respinse ideile conform carora justificare s-ar baza pe anumite calitati existente in om, ca justificarea ar fi un act medical prin care un om pacatos este transformat intr-unul neprihanit prin sfintire sau ca ar exista diverse grade de justificare pe care credinciosul le atinge prin efort propriu.

Doctrina justificarii prin credinta, sau „Sola Fide” afirma ca justificarea noastra se bazeaza numai pe harul lui Dumnezeu in Isus Cristos (gratuitus Dei favor propter Christum). Justificarea este un act declarativ ci nu un proces. Prin acest act Dumnezeu il declara pe pacatos ca fiind neprihanit in Cristos. Credinta omului nu reprezinta o virtute sau o calitate pe baza careia Dumnezeu il justifica pe om ci credinta este doar un instrument prin intermediul caruia neprihanirea lui Cristos este pusa in dreptul omului credincios. Avand in vedere aceste argumente, omul poate sa fie sigur cu privire la mantuirea sa deoarece aceasta nu se bazeaza pe propria nevrednicie ci se bazeaza exclusiv pe meritele lui Isus Cristos puse in dreptul omului.

Doctrina indreptatirii prin credinta, fara fapte, presupune ca fiind necesara urmatoarele lucruri (1) o justificare obiectiva care afirma ca Isus Cristos a facut ispasire pentru toata lumea, (2) o credinta in harul universal, dau doctrina care afirma ca Dumnezeu doreste mantuirea tuturor oamenilor, (3) o mantuire care sa fie exclusiv prin har (Sola Gratia), doctrina care afirma ca pacatosul este salvat numai prin mila lui Dumenzeu fara sa se tina cont de eventualele merite ale omului, (4) existenta unor mijloace de comunicare a acestui har, doctrina care afirma ca Dumnezeu isi manifesta harul prin Cuvantul Sau sfant si prin disciplina Sfintelor Sactamente prin intermediul carora ofera iertarea pacatelor prin Isus Cristos.

Justificarea prin credinta reprezinta un fundament al credintei crestine despre care reformatorul Martin Luther afirma ca este “articulus fundamentalissimus, articului stantis et cadentis ecclesiae”. In aceasta doctrina fundamentala pentru Biserica lui Cristos converg toate celelalte doctrine. Intruparea, viata, moartea, invierea si inaltarea lui Cristos dovedesc temelia acestei doctrine capitale pentru crestinism. Toate aceste lucruri au fost facute de Isus Cristos pentru ca omul sa poata sa fie justificat prin har, fara eforturi proprii, prin credinta in Isus Cristos si in inspasirea lui inlocuitoare. Toti aceia care neaga acesta doctrina, printre care, din pacate, si unele culte declarate ca fiind de origini protestante, neaga in realitate Sfanta Scriptura ca invata aceasta doctrina si promoveaza calea pagana a mantuirii pe baza propriilor fapte si a meritelor pe care le aduna atunci cand ating anumite standarde de viata, de exemplu prin abtinerea totala de la consumul de alcool, tutun sau abtinerea de la a consuma diverse mancaruri (carne sau carne de porc). Acesta este motivul pentru care Evanghelia militeaza in repetate randuri in favoare doctrinei mantuirii numai prin credinta si respinge cu fermitate orice pretentie pagana conform careia mantuirea este dependenta de faptele exterioare ale omului.

Pe scurt, vestea cea buna a Evangheliei consta in prezentarea justificarii omului in moartea si invierea Domnului Isus Cristos. Justificarea consta in a crede ca Isus Cristos a murit pentru noi si a inviat pentru noi. Crestinul adevarat trebuie sa respinga absolut toate erorile care ataca aceasta doctrina. Nimeni si nimic nu poate sa schimbe aceasta doctrina fundamentala pentru crestinism. Sfantul Apostol Pavel ne spune ca si in cazul in care un inger sau chiar el insusi ar incerca sa ne invete alta doctrina, sa respingem cu fermitate aceasta noua invatatura ca fiind una eretica, cu atat mai mult daca niste oameni cu pretentii de “profet” ar promova o invatatura diferita.

Formula Concordului afirma faptul ca justificarea prin credinta este “articolul principal din intreaga doctrina crestina, fara de care nici o constiita slaba nu poate avea consolare si nu poate sa cunoasca bogatiile harului lui Cristos” (Declaratia Solida, III, 6). Deasemenea, Martin Luther spune urmatoarele: “chiar daca numai acest articol ar ramane pur, Biserica Crestina ar ramane si ea pura si armonioasa, dar daca acest articol este perverti, Biserica nu mai poate rezita erorilor sau fanticilor care doresc sa o distruga”. Si Chemnitz afirma, la randul lui, faptul ca “aceasta doctrina distinge Biserica de neamuri si de superstitiile acestora […]. Acest articol este fundamentul pentru intreaga invatatura crestina fara de care nu se poate pastra puritatea altor doctrine”. Aceasta doctrina este deosebit de importanta cu atat mai mult cu cat Sfanta Scriptura afirma ca „toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Cristos Isus” (Galateni 3:26). Martin Luther afirma, si toti crestinii sinceri, indiferent de denominatie, trebuie sa aprobe aceata parere, ca „eu creed ca Isus Cristos, Dumnezeu adevarat si, de asemenea, om adevarat, este Domnul meu care m-a rascumparat pe mine, o creatura pierduta si condamnata”.

De indata ce o persoana a fost justificata prin credinta, el intra in posesia a toate binecuvantarile spirituale pe care Domnul Isus Cristos le-a asigurat prin ispasirea sa inlocuitoare. Prin credinta, omul este infiat si astfel devine un mostenitor al lui Dumnezeu impreuna cu Isus Cristos.

Crestinul justificat nu se mai afla sub mania lui Dumnezeu (Efeseni 2:1-3) ci se afla intr-o stare de pace cu Dumnezeu (pax conscientiae). Prin credinta in Isus Cristos, crestinul este sigur de harul lui Dumnezeu si de mantuirea vesnica. Tocmai prin faptul ca mantuirea nu depinde de faptele omului reprezinta cea mai ferma asigurare cu privire la aceasta. Daca mantuirea ar depinde, chiar si doar in parte, de faptele umane, aceasta mantuire nu ar putea sa fie sigura pentru om. Prin credinta, omul, primeste Duhul Sfant care locuieste in inima lui, inima care devine Templul lui Dumnezeu. Conform Sfintei Scripturi, nu numai Duhul Sfant ci intreaga Treime Sfanta (Inhabitatio Spiritus Sancti sive Dei triuni essentialis) locuieste in cel credincios (unio mistyca)(1 Corinteni 6:17). Trebuie insa sa afirmam ca prin uniunea mistica a lui Dumnezeu cu omul, in om nu are loc nici un fel de schimbare la nivel de substanta, omul neparticipand sub nici o forma la esenta divina, asa cum afirma unii teologi mistici, in special cei rasariteni. In uniunea mistica insa, afirmam ca Dumnezeu locuieste in om ci nu pune doar darurile sale speciale asa cum afirma reformatii (calvinistii). Prezenta Duhului Sfant in omul credincios conduce la reinoirea si transformarea interioara a omului. Astfel, este eliminata slavia pacatului si omul este facut potrivit pentru slujirea lui Dumnezeu. Aceste schimbari sunt instantanee in viata omului, ele avand loc chiar in momentul in care Duhul Sfant incepe sa locuiasca in om. Inainte ca un om sa fie justificat, in el nu exista nici un fel de fapte bune, dar dupa justificare, omul este intr-un proces de sfintire si el actioneaza prin fapte bune pentru slava lui Dumenzeu. Din acest motiv afirmam ca faptele bune sunt un indiciu al justificarii si a procesului de sfintire ci nu o cauza a acestei justificari.

Prin justificare crestinul devine liber de orice forma de tiranie spirituala (Galateni 5:1-4). Cu alte cuvinte, crestinul justificat nu mai este rob al pacatului si nici al acestei lumi ci el este un slujitor al lui Dumnezeu. Aceasta libertate se traduce prin faptul ca orice crestin este liber fata de doctrinele pervertite ale oamenilor, superstitii pagane sau orice invatatura venita de la asa-zisii “profeti” promovati de culte eretice care isi revendica in mod mincinos originile in Reforma Protestanta dar care pervertesc aceasta doctrina a justificarii numai prin credinta. Toti cei justificati sunt membri ai Bisericii lui Cristos care este “comuniunea sfintilor” deoarece in Biserica Sa, Dumnezeu isi administreaza harul pentru iertarea pacatelor prin predicarea Cuvantului si administrarea corecta a Sfintelor Sacramente.

Doctrina justificarii numai prin credinta reprezinta una dintre cele mai atacate doctrine crestine. O buna parte dintre cultele numite “crestine” au pervertit aceasta doctrina fundamentala legand mantuirea omului de faptele acestuia. Printre faptele care il conduc pe om la mantuire regasim aspecte legate de alimentatie. Exista “profeti” moderni care leaga mantuirea de ceea ce oamenii mananca, oprind consumarea carnii de porc sau promovand o abstinenta totala de la carne. Deasemenea, sunt culte care promoveaza abstinenta totala de la alcool sau tutun legand pierderea mantuirii de consumul acestora. Deasemenea, mantuirea este, nu de putine ori legata de darnicia financiara a credinciosului fata de Biserica din care face parte. Cu cat omul contribuie financiar mai mult, cu atat poate sa fie mai sigur de mantuirea sa. Alte culte promoveaza sihastria, ruperea completa de tot ceea ce este lumesc, inchinarea la sfinti si la ramasitele acestora sau leaga mantuirea exclusiv de decizia clerului. Toate acestea sunt pervertiri ale doctrinei mantuirii numai prin credinta si rezultatele acestei pervertini se vad in faptul ca respectivele Biserici sunt compromise in multe alte doctrine.

Un articol de Sorin H. Trifa