Toti suntem pacatosi

Data postării: 20.04.2015 08:57:13

Cu catva timp în urmă am auzit de la o anumita persoană, o remarcă de genul acestea: „mă întreb cum sunt păcătoșii salvati în Biserica Evanghelică Lutherană? Eu nu am auzit de nici un om convertit în Biserica Lutherană”. Reamintindu-mi aceste cuvinte, în mintea mea au apărut sentimente similare cu cele pe care le-am exprimat cu mult timp în urmă. Mai mult, tot în respectiva perioadă, mi s-a facut o observației conform căreia, în anumite Biserici păcătoși au fost salvati deoarece s-au convertit și au fost sfințiți, în timp ce în Bisericile Lutherane nu s-ar putea găsi astfel de binecuvântări. Mărturisec în mod liber, că și în acele zile, înconjurat de astfel de influențe, "era să mi se îndoaie piciorul şi era să-mi alunece paşii". Prin urmare, omul acesta poate simpatiza cu aceste întrebări sincere, în mod special pentru ca el nu a avut privilegiul de a fi învățat cu privire la doctrinele păcatului și a le harului, și, prin urmare, genul acesta de oameni se află în întuneric. Cu toate acestea, consider foarte necesară redactarea unei lucrari speciale cu tema "Calea mântuirii în Biserica Evanghelică Lutherană". În cadrul acestei lucrări, vom trece în revistă modul sau metoda prin care Biserica Evanghelică Lutherana își propune să ajungă la cei păcătosi și se le aplice răscumpărarea, care este în Cristos Isus.

Prima întrebare care se ridică este: ”cine sunt subiecții mântuirii?” iar răspunsul este în mod clar acesta: ”toați cei care sunt păcătoși”. Cu toate că pare simplu, răspunsul la acest lucru nu este atât de unanim acceptat în lumea creștină. Din păcate, unanimitate nu există nici măcar în lumea protestantă. În răndul celor care își revendică originea ân Reforma Protestantă, există un scepticism larg răspândit cu privire la realitatea păcatului original, sau la depravare nativă. Fără îndoială cu privire la acest punct există multe lucruri destul de greu de acceptat. Doctrina conform căreia după căderea în păcat a lui Adam, toți oamenii s-au născut cu o natură păcătoasă, adică se nasc păcătoși și vinovați, nu este simplu de acceptat. Doctrinele depravării native și cea a păcatului originar, sunt umilitoare pentru mândria din inima omului, și de aceea el încearcă să se convingă că aceste doctrine nu sunt adevărate. A devenit o modă pentru creștinii din ziua de astăzi să nege aceste doctrine. De la amvoanele Bisericilor, în presa creștină, în scrierile teologilor celor mai populari, ni se spune că doctrinele acestea sunt de modă veche și sunt denunțate ca fiind nevrednice pentru acest veac luminat. Astfel, erezia s-a răspândit în lumea creștină, și continuă să se răspândească. Peste tot întâlnim oameni care s-au ridicat în Bisericile lor, disprețuind ideea că copiii lor sunt păcătoși din naștere si că, inclusiv la varstre extrem de fragede, au nevoie de mântuire. Crez lor este: "cred în puritatea și în inocența copilăriei".

Dar este adevărat acest lucru? Dacă nu, atunci cum sună adevărul? Pentru a asculta adevărul, va invit să mergem "la Lege și la mărturie", la sursa și izvorul tuturor adevărurilot, Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Ascultați declarațiile sale triste din Iov: "Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul?", din Psalmi ”iată că sunt născut în nelegiuire și în păcat m-a conceput mama mea", din Ioan ”ee este născut din carne, este carne” sau din Efeseni "între ei eram și noi toți, odinioară, ... copii ai mâniei, ca și ceilalți". Acestea sunt câteva dintre numeroasele afirmații clare ale Cuvântului divin. Nicăieri Sfânta Scriptură nu ne învață că copiii oamenilor se nasc puri, drepti și fără păcat, fiind astfel pregatiți pentru cer.

Biserica Evanghelică Lutherană, învață și mărturisește doar adevărul pur al Cuvântul lui Dumnezeu. În Mărturisirea de la Augsburg (1530), articolul II, ni se spune: "ni se predă învăţătura că, după căderea lui Adam în păcat, toţi oamenii născuţi în mod natural sunt concepuţi şi născuţi în păcat, adică, toţi oamenii, încă din pântecul mamei, sunt înclinaţi pe de-antregul către pofta rea şi nu pot avea pe cale naturală temere adevărată faţă de Dumnezeu, nici credinţă adevărată, în consecinţă şi această rătăcire înnăscută şi păcat originar este cu adevărat păcat şi de aceea, ea îi condamnă pe toţi la mânia veşnică a lui Dumnezeu, pe toţi aceia care nu sunt născuţi din nou prin botez şi Duhul Sfânt". De asemenea, în Articolele de la Schmalkalden, partea III, articolul I, ni se spune că: "păcatul provene de la un om Adam, prin a cărui neascultare toati au fost făcuți păcătoși, supuși morții și diavolului. Aceasta se numește păcat original sau de păcat capital .... Acest păcat ereditar este atât de profund fiind o corupție a naturii umane care nu poate fi înțeles prin rațiune, dar trebuie să fie crezut". În Formula Concordului, capitolul I, "Despre păcatul original", se poate citi o marturie completă a credinței noastre cu privire la acest subiect. De asemenea, puteți studia explicație lui Martin Luther la al doilea articol din Crezul Apostolic, acolo unde el afirma că: "Domnul meu, care m-a răscumparat pe mine, o creatură pierdută și osandită, m-a cumpărat și m-a câstigat de la toate păcatele, de la moarte și din puterea diavolului". Acest lucru ne arată clar că învățătura Bisericii noastre este întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, această doctrină este adevărată, dincolo de orice posibilitate de îndoială, și noi trebuie să o predicăm tocmai din acest la motiv. Acesta doctrină nu va contesta faptul că un copil nu se va dezvolta armonios sau că nu va fi capabil să facă lucruri minunate. După aceste ”roade” ale sale, noi putem cunoaște gradul de dezvoltare a copilului. Dar ce sunt aceste ”roade” minunate? Cât timp va fi dura însă ca un prunc neajutorat și aparent nevinovat, care își face somnul pe piept mamei sale, să arate simptome de furie, gelozie, încăpățânare și neascultare? Un copil lăsat singur și fără un îndrumător, el va învăța să mintă, să înșele, să fure și să facă rău la alții, etc. Fără un îndrumător, copilul nu va învăța să se roage ci va mărturisi greșit, fiind fără frică, fără dragoste și fără încredere în Dumnezeu mai presus de toate lucrurile. Aceste sunt simptome și dovezi ale lipsei de puritate interioară, sau dovada păcatului original care acționează.

Deasemenea, copilul, înca de mic, este supus bolilor, suferințelor și morții. De îndată ce se naște, de la prima suflare, viata sa este o continuă luptă. Acesta trebuie să lupte împotriva efectelor bolii. Corpul său mic este atacat de diverse maladii. Acesta este slăbit de suferință și de multe ori chinuit de durere. Cum putem explica acest lucru în condițiile în care afirmăm nevinovăția copiilor nou-născuți? Nu afirmă Sfânta Scriptură că suferința și moartea sunt rezultatele păcatului? Este posibil să existe suferința și moartea în cazul în care nu există nici un păcat? Nu, deoarece "llata păcatului este moartea". Nici unul dintre cazurile de mai sus nu ar fi valabile dacă nu a fost lucrarea păcatului. În concluzie, copilul este un păcătos. El are nevoie de mântuire. Trebuie să fie atins de harul salvator al lui Dumnezeu. Toți omenii trebuie să fie aduși pe calea mântuirii.

Biserica este Mireasa lui Cristos, instituția prin care Cristos aduce păcatoșii pentru a le aplica harul Său salvator. Biserica trebuie să înceapă cu copiii noștrii. Ea trebuie să ajungă inclusiv la sufletele copiiilor și să le atingă sufletele păcătoase cu harul mantuitor al lui Dumnezeu în Isus Cristos.

Cum se poate face acest lucru? Cum își propune Biserica Evanghelică Lutherană să ajungă la sufletul omului păcătos? La aceată întrebare vom încerca să răspundem pe măsură ce înaintăm cu aceasta minunata serie, "Calea mântuirii în Biserica Evanghelică Lutherană".

Acest articol reprezintă o traducere parafrazată a lucrării: ”The way of salvation in Lutheran Church” scrisă de G.H. Gerberding, 1887. Parafrazarea ii apartine lui Sorin H. Trifa