Un gand despre sezonul Postului Mare in Biserica lui Cristos
Data postării: 10.02.2016 10:40:53
In lumea crestina, si cu precadere in lumea protestanta, exista practici diferite cu privire la modul de utilizare a calendarului bisericesc iar acest lucru se reflecta in modul in care este pozitionat sezonul Postului Mare. De exemplu, Bisericile Evanghelice Lutherane si Biserica Angliei pastreaza, cu unele modificari, calendarul bisericesc traditional, in timp ce Bisericile Reformate, Bisericile Baptiste, Bisericile Penticostale si Bisericile Adventiste de Ziua a Saptea nu folosesc calendarul bisericesc si nu au in practica un sezon pentru Postul Mare. Deoarece astazi, 10 Februarie, este Miercurea Cenusii, adica ziua care marcheaza inceputul sezonului Postului Mare, doresc sa va pun la dispozitie cateva motive pentru care acest sezon este benefic pentru credinciosul crestin.
Desi Dumnezeu nu porunceste un sezon de post, in consecinta Postul Mare nu este poruncit in Sfanta Scriptura, totusi, Dumneze ne porunceste sa postim. Vechiul Testament contine sezoane clare de post poruncite de catre Dumnezeu, unul dintre acestea fiind cu ocazia Zilei Ispasirii. Aceste sezoane de post au reprezentat un mijloc prin care Dumnezeu a invatat poporul ca are nevoie sa se bazeze pe hrana spirituala mai degraba decat pe hrana pamanteasca. Deasemenea, Noul Testament ne vorbeste in repetate randuri despre port. Biserica timpurie a practicat postul (Fapte 13:1-3), Sfantul Apostol Pavel a postit (2 Cor.6:5) si inclusiv Domnul si Mantuitorul nostru a avut un sezon de post si, pe langa acesta, a postit in mai multe randuri (Luca 4:1-2). In consecinta, Biserica face din Postul Mare o oportunitate pentru a sustine o disciplina spirituala care sa il onoreze pe Dumnezeu.
Viata crestinului reprezinta o continua pocainta inaintea lui Dumnezeu iar aceasta este tema principala a sezonului Postului Mare. Prin participarea la post, crestinii isi iau timp sa se cerceteze si sa raspunda chemarii la pocainta. Isus Cristos a purtat acest mesaj despre „pocăinţa şi iertarea păcatelor” pe tot parcursul misiunii sale intre oameni. Postul Mare reprezinta o chemare a Bisericii lui Cristos la misiunea sa primita de la Dumnezeu iar credinciosii sunt condusi sa isi examineze viata in fata Legii lui Dumnezeu si sa caute iertarea in Cristos. Desigur ca un crestin adevarat si Biserica lui Cristos trebuie sa traiasca in fiecare zi o astfel de existenta de pocainta insa, ce poate sa fie in neregula in proclamarea unui sezon care sa se concentreze pe aceste aspecte?
Pietatea crestina nu reprezinta exclusiv un act individualist, adica, noi nu suntem chemati sa ne manifestam pe cont propriu ci suntem chemati sa ne traim viata de credinta in mijlocul comunitatii crestine. Postul Mare este o ocazie speciala pentru un astfel de lucru. Trebuie sa se inteleaga faptul ca noi nu condamnam persoanele care resping necesitatea unui sezon al Postului Mare si aleg alte perioade sau modalitati de a tine post darm cu toate acestea, afirmam faptul ca in Sfanta Scriptura, postul este deseori prezentat ca o activitate a Bisericii sau a comunitatii ci nu doar ca o practica individualista (Fapte 13:1-3 si 14:21-23). In timpul Postului Mare, crstinii se unesc in Cristos si postesc nu pe cont propriu ci impreuna cu intreaga Biserica a lui Cristos.
Postul Mare are rezonanta istorica pentru Biserica lui Cristos. Asemenea multor evenimente cuprinse in calendarul bisericesc, acesta poate sa fie urmarit pana la Biserica primara. Biserica primelor secole practica acest post in vederea pregatirii pentru celebrarea Pastelui. Sfantul Irineu mentioneaza un sezon de post chiar in Secolul al II-lea. Pe la mijlocul Secolului al IV-lea, sezonul Postului Mare era deja respctat in intreaga lume crestina si se intindea pe o perioada de timp de patru zeci de zile, pentru a comemora cele patru zeci de zile in care Domnul Isus Cristos a postit in pustiu. Acest sezon al Postului Mare a fost o practica anuala a vietii crestine pana dupa jumatatea Secolului al XVI-lea cand reformatorii radicali, in special cei anabaptisti, au respins acest sezon al Postului Mare pe motiv ca nu este poruncit de catre Domnul Isus Cristos si nici nu este amintit in Sfanta Scriptura. Totusi, Postul Mare este conectact cu Biserica Primara si cu Biserica istorica, reprezentand o manifestare de pietate crestina in cei peste doua mii de ani de istorie a crestinismului.
Unul dintre cele mai importante roluri pe care il are calendarul bisericesc este acela de a echilibra inchinarea si misiunea Bisericii lui Cristos prin predicarea fiecarui eveniment important din viata si misiunea Mantuitorului nostru si a Sfintilor Apostoli. Acest aspect ajuta Biserica in a nu se concentra pe anumite aspecte ale credintei crestine si astfel sa ignore alte aspecte care si acelea au importanta lor. Pocainta reprezinta o tema foate importanta insa Biserica trebuie sa predice si despre invierea Domnului, despre Rusalii, despre Botez etc.
Un articol de Sorin H. Trifa